Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Facut de mana, atins de suflet

Facut de mana, atins de suflet

 

Creaţie, imaginaţie, pasiune

Lucrul de mână presupune concentrare şi, de multe ori, îţi vine să strângi instinctiv din buze ca să poţi lipi floricica exact acolo unde trebuie sau să-ţi iasă cusătura complicată fără cusur. Însă Georgiana Apostolescu (Geo, cum o alintă cei dragi) râde non-stop, fără să obosească. Şi chiar simte nevoia să-şi ceară scuze pentru asta, de parcă buna-dispoziţie ar fi prohibită într-o ţară în care majoritatea lumii merge cu capul în pământ şi cu liniile gurii veşnic îndreptate în jos. Este înaltă, subţire şi volubilă, iar la 33 de ani are doi băieţei adorabili, de cinci şi doi ani („Cât durează şedinţa foto? Nu vreau să vă grăbesc, dar cel mic a făcut azi-noapte febră mare şi nu mi-e gândul decât la el!“), şi un soţ care-i înţelege şi îi susţine pasiunea. Îi iubeşte enorm pe toţi trei, însă, aşa cum spune ea, mica ei afacere nu le este dedicată. „Este colţul meu de roz şi de feminitate, de volane şi rochiţe.“ E de profesie economist, dar de puţin timp a renunţat la job pentru a 
se dedica – atât cât poate şi o lasă cei doi năzdrăvani –
pasiunii ei pentru tutu-uri. Lucrează noaptea, când se lasă liniştea în apartamentul lor din Ştefan cel Mare, înconjurată de baloţi de tul coloraţi, panglici lucioase din satin, foarfece ascuţite şi ace subţiri. Financiar, nu merită. Deocamdată. Însă nu trăieşte din handmade, o susţine soţul, „un bărbat extraordinar, care mă aduce cu picioarele pe pământ când visez prea departe şi mă ancorează în realitate, care ştie să mă motiveze şi să mă ambiţioneze şi este tot timpul lângă mine“, spune Georgiana. Pasiunea pentru croitorie a început ca o joacă, de pe vremea când le făcea haine păpuşilor. „Eram ca o coţofană care aduna cioburi strălucitoare. Aveam o casetă de bijuterii în care strângeam toate mărgelele deşirate, fermoare, nasturi şi apoi le aplicam pe rochii de păpuşi. Iată că acum fac fustiţe tutu sau costume pentru păpuşi vii. Iubesc lucrurile autentice şi detest uniformele şi chinezăriile. Făcut de mână înseamnă atingere umană, creaţie, imaginaţie, unicat. Toate acestea nu se găsesc în producţia de serie.“

„Natura mă inspiră“

Deocamdată, nu a participat la târguri, însă intenţionează să o facă. Ala Bala Tutu, brandul ei de fustiţe pentru balerine mici şi mari este încă la început de drum. Tutu-urile nu se fac repede – sunt ore întregi de migală pe care le dedică pasiunii ei, dar îi place ceea ce face şi nu resimte totul ca pe o corvoadă. „Cei care cumpăra fustiţele tutu făcute de mine sunt entuziasmaţi de combinaţiile de culori pe care le propun, de preţurile mici şi accesoriile ingenioase. De când am început acest mic business, am cunoscut tot felul de oameni, de toate vârstele şi din diferite categorii sociale. M-a impresionat în mod deosebit bunica unei fetiţe, care, la dorinţa micuţei nepoate de doar cinci ani care îşi dorea să fie balerină, a căutat pe net un magazin online de tutu-uri şi a comandat pe alabalatutu.com, deşi a recunoscut că îşi prinde urechile în tot ce ţine de calculator. Mi-a rămas vie în minte discuţia cu o învăţătoare care, iniţial, dorea un tutu pentru o fetiţă şi a ajuns să comande treizeci de costume pentru toată clasa. Costume unice, diferite pentru fiecare copil. A fost un tur de forţă!“

Georgiana iubeşte culorile naturale, nuanţele toamnei. Contrastele roşu-verde, alb-negru sunt preferatele ei. Fuge de tot ce-i strident şi miroase a kitsch. A avut clienţi cărora le-a refuzat comanda pentru că nu-i plăcea conceptul. Are mai multe creaţii preferate: tutu-ul cu pene, o fustiţă pe care sunt prinşi, unul câte unul, fulgi, ruptă parcă din povestea lui Andersen despre Crăiasa Zăpezii, sau fustiţa-curcubeu, cu multe panglici de satin colorate, de parcă ar sta pe bigudiuri. „Preţul unui tutu porneşte de la 25 de lei, iar accesoriile de păr de la 15 lei, însă în multe cazuri le-am făcut cadou celor care au comandat fustiţe tutu sau costume pentru serbări. De multe ori, simt că ar trebui să cer un preţ mai mare, însă nu vreau ca banii să fie o barieră. Îmi doresc ca oricine vrea o fustiţă de la mine să o poată avea.“ Îi e foarte drag să dăruiască ceea ce face. Prietenele ei primesc cu entuziasm cadouri făcute de mâinile sale. Iar ei nici prin gând nu-i trece să se oprească aici. „E minunat să-ţi poţi urma pasiunile, însă e un drum greu de parcurs, cu satisfacţii uriaşe pe plan moral, dar mici în plan financiar. E nevoie de curaj şi un strop de nebunie să-ţi întinzi aripile şi să zbori!“

 

 

„Mi-e frică de monotonie“

Alexandra Dumitrache aduce cu o păpuşă de porţelan. Tenul de alabastru, gura mică şi ochii mari, inocenţi te fac să nu-i dai mai mult de 18 ani. În realitate, are deja 25 şi îşi urmează visurile cu o tenacitate pe care puţini o afişează la vârsta asta. În urmă cu câţiva ani, a plecat din Giurgiu, orăşelul natal liniştit şi mângâiat de Dunăre, şi s-a avântat în Capitală, unde a gustat cu nesaţ din agitaţia specifică, i-a plăcut şi a rămas. „Pasiunea pentru handmade o am în sânge, de mic copil reciclam diverse lucruri şi le reîntrebuinţam. Mai târziu, am prins drag de târgurile artizanilor, le admiram creaţiile şi îmi era imposibil să nu achiziţionez ceva. Am tot respectul pentru artizani, fiindcă acum ştiu din proprie experienţă ce înseamnă pasiune, muncă, dedicaţie. Aşa a apărut dragostea mea pentru lucrul făcut de mână: ca un cumul de dorinţă, ambiţie şi frică de monotonie“, îşi începe Alexandra povestea. Slăbiciunea ei mai veche pentru ceasurile de perete, la care a adăugat un strop de inspiraţie, multă străduinţă şi răbdare, a determinat-o să dea viaţă unui concept inedit al timpului, colecţia Clock a Tiempo, exprimată prin ceasuri cu forme neaşteptate. Ce-i asta? O carte cu inserţii perlate? Un disc de vinil cu mustăţi? O pernă moale, numai bună să-ţi afunzi faţa în ea? O bucată dintr-un trunchi de copac colorat? Da, toate acestea şi ceva mai mult. Pentru că toate poartă în inima lor un mecanism de ceas ataşat de Alexandra.

Uneori, timpul (se) visează

„Inspiraţia e în interiorul meu, e ca un copil care vine şi pleacă atunci când vrea, are nevoie de linişte sufletească să atingă limitele şi să le depăşească. Încerc să mă detaşez de tot şi toate atunci când vreau să creez un ceas. Uneori, inspiraţia îmi vorbeşte chiar şi în somn. Ideea cu ceasurile-pernă am căpătat-o în vis. De aceea, dorm cu carneţelul de notiţe pe noptieră“, spune artista. Crede că snobismul din malluri a ajutat piaţa handmade să-şi deschidă portiţe, că oamenii au început să se plictisească de produsele de serie. Debordează de optimism poate şi pentru că, deşi până acum a participat la un singur târg de profil (ILoveHandmade, organizat în această vară la Palatul Suţu), aprecierile au luat-o şi pe ea prin surprindere. „Mai toate reacţiile sunau în acelaşi registru: «Uau, chiar tu le faci?», «Eşti o adevărată poezie!», «Bravo, măi, copilă!» Sunt încă la început, dar sunt convinsă că-mi pot transforma pasiunea în afacere. Românul şi-a cizelat gusturile, a început să aprecieze frumosul, autenticul şi creativitatea.“

E tânără şi nu se cramponează de timp. A învăţat să aibă răbdare şi nu contează dacă îi ia o oră sau şase zile ca să termine un ceas. Şi, chiar dacă meştereşte obiecte care măsoară timpul, pe al său personal nu a reuşit încă să-l îmblânzească. „Pentru mine, timpul e cel mai bun prieten, însă niciodată nu ne sincronizăm; el are un program fix, eu sunt volubilă, spontană, am un program peste măsura lui şi nu reuşim să ajungem la un numitor comun; dar, chiar şi aşa, ne iubim. Mă supăr şi îi reproşez atunci când îmi cântă/urlă în urechi dimineaţa şi are de dat de la el doar 4-5 ore de somn, dar asta e. Timpul e un pion principal în şirul vieţii mele, el mi-a deschis ochii, m-a ajutat să mă maturizez, m-a învăţat cât de important e fiecare moment al vieţii, mi-a explicat că doar el este nemuritor, noi, ceilalţi, suntem muritori, m-a învăţat că toate vin şi toate trec, că realitatea înconjurătoare e proiecţia minţii noastre. Atât timp cât învăţăm, ne străduim şi reuşim să percepem timpul ca pe cel mai bun prieten şi nu ca pe un duşman, vom fi mai fericiţi.“

Poate că timpul nu are preţ, dar societatea de consum o obligă să pună unul pe ceasurile pe care le confecţionează. Un simplu ceas de birou costă 39 de lei, iar unul cu funcţie dublă – de ceas şi de cutie pentru depozitat sticle de vin – poate ajunge la 199 de lei. Se gândeşte să pătrundă şi pe alte pieţe, dar deocamdată e în expectativă. Analizează, studiază, evaluează oportunităţile. Crede că, dacă îşi doreşte ceva suficient de mult, trebuie să facă paşi mici şi calculaţi. Iar dacă nu reuşeşte, nu disperă, ci o ia metodic de la capăt. Are încredere în creativitatea ei, trecută prin propria-i sită sufletească şi mentală.

 

Am stat de vorbă cu Diana, Georgiana şi Alexandra, din mâinile cărora ies minuni care-ţi încântă ochiul şi-ţi bucură inima. Şi am aflat că handmade-ul nu şi-a spus încă ultimul cuvânt.

De multe ori, când trebuie să faci un cadou, în criză de timp şi în pană de idei, te duci la cel mai apropiat mall şi te surprinzi cheltuind o sumă uriaşă de bani pe o broşă sau un pandantiv oarecare. Data viitoare când eşti pe picior de plecare spre magazin, opreşte-te două secunde din drum! Deschide calculatorul şi tastează un cuvânt: handmade. Vei vedea frumuseţea desfăşurându-se sub ochii tăi. Pe ecranul monitorului va ploua cu minunăţii (unicate, nu de serie), de la gablonţuri din macrameu spumos la poşete fistichii şi cerceluşi cu forme năstruşnice. Inspiră-te şi tu din universul meşteşugarilor! Chiar în oraşul tău, sunt oameni care trudesc zile întregi ca tu să te bucuri de produsul finit: un obiect unic, original (fii sigură că n-o să mai stai cu frica-n sân că o să întâlneşti pe stradă sau la vreo sindrofie o altă femeie cu rochie sau brăţară ca a ta!). 

Fluturaşi cu accente steampunk

Te priveşte cu ochi albaştri, melancolici şi scutură din când în când din buclele bogate, de culoarea mierii. Pantofii stiletto, vişină putredă, îi pun mai bine în evidenţă silueta filiformă. Vorbeşte reţinut, atât cât e necesar, cum fac, probabil, toţi ceasornicarii din lume. Diana Buf (26 de ani) petrece şi ea ore în şir aplecată deasupra mecanismelor complicate de ceas, dar nu ca să le asambleze, ci ca să le desfacă în bucăţele. Şi să le refacă, într-o dezordine studiată, după un simţ estetic postmodernist – steampunk. După îndelungi tratative cu anticarii („Crede-mă, e nevoie de aptitudini serioase de negociator ca să ajungi la un preţ rezonabil“, spune Diana), bijuteriile îşi conturează personalitatea. Pe o bază de lemn sau de metal, se aşază colivii, fluturaşi, caleşti de prinţese sau păsări în miniatură, li se alătură în mod ingenios piese disparate obţinute din mecanisme de ceas, peste care artista toarnă cu multă grijă un strat de răşină şi bijuteria-i gata! „Perioada victoriană şi revoluţia industrială sunt principalele influenţe care pot fi regăsite în creaţiile mele; iar la polul opus, tot ce-i colorat şi drăgălaş. Rezultatul combinaţiei celor două extreme este inedit şi surprinzător.“

Arta stă în detalii

A terminat psihologia, lucrează într-o multinaţională, dar evadează în lumea ei plină de migală şi culoare ori de câte ori are ocazia. Din luna mai până acum, a participat aproape săptămânal la târguri handmade. A expus chiar şi în Vama Veche, locul care, pe când era la liceu, i-a insuflat pasiunea pentru lucrul manual. S-a născut în Braşov, „un oraş din ce în ce mai frumos, în care plănuiesc să mă întorc peste câţiva ani“. În copilărie, o fascinau bijuteriile mamei, fiindcă şi ea a purtat de-a lungul timpului tot felul de gablonţuri. A avut o pasiune specială pentru o pereche de cercei din lemn, pe care mama i-a făcut-o cadou în cele din urmă. Clienţii ei sunt fascinaţi de toate acele lucruşoare fixate cu grijă în vopsea acrilică şi răşină. „Petrec minute bune studiindu-le pe toate“, spune Diana entuziasmată. Cerceluşi mai mici sau mai mari, pandantive pe şnur negru din piele sau metal de culoarea aramei, inele supradimensionate, butoni de cămaşă, minunile la purtător pe care poţi să le admiri şi pe pagina ei de Facebook, lacercei.ro, costă între 5 şi 80 de lei; dar preţul e cantitate neglijabilă când vine vorba de artă de înalt efect. Nu-i e uşor să îmbine jobul de zi cu zi cu hobby-ul pentru handmade, iar răbdarea nu e punctul ei forte, însă Radu, prietenul ei, o susţine şi o convinge întotdeauna să meargă mai departe. La capătul a patru ore sau, după caz, după două zile de muncă neîntreruptă, când bijuteriile sunt gata şi sclipesc noi şi lucioase, ea e prima care se bucură ca un copil de ele.

 


Lasă un răspuns

Sus