Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Ghid financiar > Academia Banilor: O călătorie inspirațională

Academia Banilor: O călătorie inspirațională

Au existat câțiva ani pentru mine în care draga mea prietenă a insistat să învăț schiez. De ce am amânat asta? Prea multe scuze. Întotdeauna sunt de vină timpul, nevoia planificării, bătăile de cap cu căutările, dar, mai presus de toate, frica. Frica aceea care îmi controla gândurile începea mereu cu „dacă”. Câteva scenarii se derulau în capul meu: „Dacă voi cădea? Dacă rănesc? Dacă nu voi fi bună?” Prea mulți de „dacă” au creat această amânare. În acest an, m-am hotărât în sfârșit să renunț la „dacă”. 

După săptămâni de muncă grea, a sosit momentul primei vacanțe la schi. Când m-am văzut schiind în sfârșit, nu m-am putut abține să nu mă gândesc că asemănarea dintre practicarea schiului și practicarea afacerilor este pur și simplu incredibilă. 

Așa că m-am gândit că îi pot inspira pe ceilalți să învețe și să îmbrățișeze această experiență; poate este modul meu de a simți că mențin controlul lucrurilor, pentru că știu cum merg afacerile, însă despre schi nu știam nimic. 

Dacă ai schiat vreodată, sunt sigură vei considera gândurile mele puțin amuzante, însă destul de inspiraționale. Dacă nu ai schiat, poate găsești curajul să încerci. Este la fel ca deschiderea propriei tale companii și a fi antreprenor.

Pregătirea (dar chiar poți să te pregătești?)

Pregătirea pentru schi este un pas esențial care include multe sarcini și decizii: ce echipament să cumperi și să închiriezi, care este cea mai bună locație cu care să începi, ce instructor să alegi, câte ore pe zi, câte zile, pregătirea asigurării medicale, găsirea unui hotel bun. Multă muncă înainte ca acțiunea să înceapă și multe întrebări ale căror răspunsuri nu le știi. Evident că poți să rogi pe cineva care a mai schiat să te sfătuiască, dar răspunsurile pe care le vei primi vor fi de multe ori confuze – „închiriază asta și nu cumpăra aia”, „să nu îndrăznești să cumperi de la brandul ăla”, „în această zonă sunt doar pante roșii” (ce sunt alea?), „ar fi bine să începi cu un instructor”… atât de multe informații pe care le primești de la toată lumea te fac să înțelegi că, indiferent de ce vei face, deciziile vor fi ale tale și va trebui să îți asumi rezultatele.

Dar asta sună atât de familiar, nu? Pentru că în majoritatea afacerilor te confrunți cu sute de întrebări și decizii înainte de a începe: care vor fi modelul meu, prețurile, planul meu de marketing? Care este targetul meu? Care sunt valorile mele principale? Câți oameni să angajez? Care e cea mai bună locație? Dar de ce deschiderea unei afaceri mi se pare atât de ușoară? Pentru că este un teren cunoscut. 

M-am convins că, la fel ca în afaceri, chiar și atunci când te pregătești nu ești chiar pregătit, așa că mai bine îi dai drumul și te bucuri de călătorie.

Imediat ce am înțeles asta, stresul s-a redus considerabil și m-am simțit gata să încep. 

  

Tu păstrezi controlul

Prima dată pășești la propiu pe zăpadă, având ghetele în picioare, ținând bețele de schi și poziționând schiurile, iar când ți se cere să te miști, înțelegi imediat: „Pierd controlul”. Este un moment cu emoții amestecate. Pe de o parte, o licărire de cunoaștere: „sunt aici și fac asta”, iar pe de altă parte, înțelegerea că acesta este primul pas din lunga călătorie ce se numește schi. Un pas mic.

Lipsa controlului, pentru cineva obsedat de control ca mine, m-a îndemnat să fiu concentrată. Ținta mea era să învăț cum îmi controlez corpul și să realizez o oprire completă. Această țintă a fost însoțită de multe momente amuzante și înfricoșătoare în drumul meu spre atingerea scopului – controlul.

În primul an, în orice afacere există o asemănare incredibilă: fiecare pas aduce incertitudini și mereu încercăm să căpătăm control, stabilitate și claritate. Oricine este îndeajuns de curajos să nu se lase intimidat de momentele înfricoșătoare, dar și amuzante, are mai multe șanse să obțină controlul dorit și în afaceri.
   

Dacă voi cădea?Atunci fii pregătit să cazi!

Când schiezi, nu este o întrebare care începe cu „dacă”, ci este o întrebare care începe cu „de câte ori” voi cădea și cât de dramatic va fi. Pregătirea pentru căzături, pentru a simți durere, pentru a-ți risca sănătatea, pentru a te răni. Toate sunt obligatorii când schiezi. Pentru a condimenta și mai mult experiența, ești înconjurat de schiori care se prăbușesc, cad și se rănesc constant pe lângă tine (cei mai mulți se dau cu snowboardul), vezi în jurul tău doar ambulanțe, adulți și copii răniți, oameni care cad peste tine. Asta e atmosfera. După o vreme, te obișnuiești cu gândul și apoi se întâmplă: CAZI. Simți durerea, dezamăgirea.

Asta se poate întâmpla chiar în mijlocul pârtiei. Apoi apare o mare revelație: indiferent ce se va întâmpla, nu voi rămâne în acest loc și va trebui să ridic, să-mi șterg lacrima din colțul ochiului și să merg mai departe.

Am fost întrebată de multe ori dacă îmi este frică cad când fac afaceri. Fiind antreprenor de atât de mulți ani, întotdeauna răspund că, după ceva vreme, nu îți mai este frică și înveți să te încrezi în tine chiar și atunci când cazi. Nimănui nu îi place să cadă, să simtă durerea, dar nu m-am putut abține să nu mă gândesc la faptul că și la schi trebuie să învăț am încredere în mine. Voi cădea și mă voi ridica, voi supraviețui (desigur, în timp ce mă gândeam la asta, mi-am pierdut concentrarea și am căzut imediat!).

Este mai bine să nu te gândești prea mult, ci doar să te concentrezi pe ceea ce faci, la fel ca în afaceri.

Găsește-ți un mentor. Învață ai încredere

Călătoria mea la schi nu ar fi fost posibilă fără am un instructor atât de aproape de mine. Treaba intructorului nu a fost doar de a mă învăța elementele de bază (urcarea, oprirea, mișcarea etc.), ci și de a mă încuraja, de a mă prinde cu o secundă înainte să cad, de a ajunge la mine pe o pantă grea și de a-mi transmite „da, poți să o faci”. 

Instructorul meu era cu 20 de ani mai tânăr decât mine și poate că nu știa nimic despre afaceri, dar în această călătorie el a fost îngerul meu. Un mentor adevărat, pe care nu îl voi uita.

În afaceri, vorbim des depre găsirea unui mentor și nu mulți dintre noi sunt atât de norocoși să aibă un mentor care să le arate calea. Chiar și așa, putem găsi „mici îngeri” profesioniști în ceea ce fac, ce ne pot oferi câteva zone de confort în această călătorie nebunească numită antreprenoriat.
Vacan
ța mea a luat sfârșit, dar călătoria abia a început. Nu a fost ușor, însă a fost plină de momente de autoreflecție și de pași uriași pe care i-am realizat. Te încurajez să ieși din zona de confort; îți poate oferi (cum mi-a oferit mie) punctul de inspirație pentru următorii tăi pași.

în poză O doamnă curajoasă și instructorul ei (Niki Kalistrin) după parcurgerea a 7 km cu schiurile

Ești interesată să afli mai multe? 
Avem doar vibrații pozitive!- Business Women Forum Romania   – www.bwfr.org  – în colaborare cu revista Femeia!
Aruncă un ochi și peste workshopurile noastre pentru start up-uri – calitatea de membru este gratuită.

Text: Osnat Peled (Israel), director general al Mentor Finance Private Equity Investments, consultant expert în cadrul Mentor Capital & Business Advisory (www.mcba.ro) & președinte al Business Women Forum Romania (www.bwfr.org) .

Citește și:

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus