Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Ghid financiar > Antreprenorii preferă autofinanțarea

Antreprenorii preferă autofinanțarea

Barometrul Minților Creative, studiu realizat de UniCredit Bank, a scos la iveală că antreprenorii creativi evită băncile, preferând fonduri nerambusabile și autofinanțarea. Procedurile greoaie de accesare a programelor publice de finanțare constituie cel mai important obstacol în ceea ce privește finanțarea afacerilor. De asemenea, 30% dintre ei spun că privesc cu neîncredere împrumuturile bancare, iar 26% că nu le pot obține deoarece nu au garanții.

Principalele concluzii ale studiului asupra antreprenorilor din industrii creative sunt următoarele:

1. Situația curentă:
– doar 10% dintre cei intervievați consideră că actualul context economic le este prielnic;
– 45% dintre antreprenorii intervievați iau în considerare extinderea afacerii în viitorul apropiat;
– 9 din 10 respondenți consideră că volatilitatea cadrului legislativ le poate afecta negativ dezvoltarea afacerii.

2. Obstacolele percepute de antreprenori:
– principalele bariere în calea dezvoltării afacerilor din industrii creative sunt: taxele ridicate (70%), condițiile economice (57%), problemele de cash flow (46%);
– în privința finanțarii, principalele dificultăți de care se lovesc antreprenorii sunt procedurile greoaie din programele publice de finanțare (47%), reticenţa față de împrumuturi (30%) și lipsa garanțiilor (26%);
– dificultatea procedurilor de obținere a finanțării din programe publice reprezinta cel mai întâlnit obstacol.

3. Finanțare:
– peste 50% dintre antreprenori consideră că le este necesară finanțarea prin fonduri europene;
– 1 din 2 afaceri creative își dorește servicii bancare online (internet/ mobile banking, plăți online);
– cele mai utile instrumente financiare sunt online/mobile banking-ul și auto-finanțarea;
– cele mai utilizate servicii financiare sunt cardurile și internet/mobile banking-ul, urmate de plăți online și pachetele de cont curent.

4. Resurse umane:
– peste 65% dintre antreprenori intenționează să facă angajări în următorul an;
– dintre aceștia, majoritatea își doresc să recruteze angajați cu normă întreagă;
– preferă candidații tineri, din generația milenialilor (18 – 34 de ani);
– cele mai importante criterii de recrutare sunt entuziasmul și implicarea

Studiul a fost realizat în perioada 26 septembrie – 5 octombrie 2017, în două etape: una calitativă și una cantitativă. Rezultatele se bazează pe răspunsurile a peste 70 de antreprenori cu funcții de conducere în întreprinderi mici și mijlocii din toate industriile creative conform codurilor CAEN din România.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus