Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Ghid financiar > Cele mai simple moduri de a economisi bani în fiecare lună

Cele mai simple moduri de a economisi bani în fiecare lună

economii

Multe persoane au impresia că nu pot face economii pentru că nu au un venit suficient de mare, însă dacă ții cont de aceste sfaturi vei reuși să pui și tu deoparte suficienți bani.

Cele mai simple moduri de a economisi bani în fiecare lună

Transformă facturiile în economii

Tocmai ai terminat un credit și te bucuri că ai scăpat în sfârșit de el? Încearcă să pui acei bani (sau măcar jumătate) deoparte în fiecare lună, iar la finalul anului vei descoperi că ai strâns o sumă frumușică.

Aruncă un ochi și peste restul cheltuielilor pe care le ai. De exemplu, poți renunța la abonamentul de cablu TV dacă vizionezi filme doar online sau poți găsi o ofertă mai bună la altă companie. Din nou, pune diferența de bani deoparte.

Fii cu ochii pe promoții

Te gândești să cumperi un aspirator nou? Verifică cu atenție prețurile mai multor magazine pentru a descoperi unde sunt mai ieftine. În plus, dacă achiziția nu este urgentă, mai așteaptă o săptămână-două, timp în care poți prinde o reducere substanțială.

Găsește mai des acasă

Dacă obișnuiești să îți cumperi prânzul pentru la serviciu, încearcă să renunți la acest obicei prost. Seara, când prepari cina, pregătește și prânzul pentru a doua zi. Mai mult, alege câteva rețete rapide și asigură-te că ai întotdeuna ingredientele necesare în cămară – dacă ajungi târziu acasă, prepară una dintre aceste rețete în loc să dai comandă de pizza.

Fă curățenie în șifonier

Scoate toate hainele din șifonier și separă-le în 3 teancuri: ce porți des și vrei să păstrezi, ce poți dona sau vinde și un al treilea teanc pentru piesele vestimentare de care nu ești hotărâtă. În felul acesta, nu doar că vei avea un șifonier mai liber și bine organizat, dar vei putea pune niște bani deoparte din vânzarea unor haine care ție nu îți mai trebuie. Bineînțeles, poți face acest lucru și cu încălțămintea, accesoriile, cărțile vechi sau alte obiecte din casă.

 

Citește și: Gestionarea bugetului pentru a face economii

 

Sursă foto: iStock

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus