Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Irina Radulescu: Asa tata, asa fiica

Irina Radulescu: Asa tata, asa fiica

La 27 de ani, fata maestrului Dem Rădulescu și a actriței Adriana Șchiopu duce cu mândrie mai departe talentul părinților. Avea doar 13 ani când tatăl ei a a dispărut dintre noi, însă plimbările lungi de la căderea serii le ține minte ca și cum s-ar fi întâmplat ieri.

A moștenit privirea albastră a mamei, însă expresia feței o trădează din primele clipe că e fiica Bibanului. Are ochii lui mari, rotunzi, care se deschid și mai abitir în fața minunilor lumii. Marele actor nu mai era de mult la prima tinerețe când în viața lui a apărut micuța Irina – tocmai de aceea a iubit-o ca pe lumina ochilor.

Chiar dacă era doar o copilă când a plecat de lângă ea, spre o lume mai bună, îi cinstește memoria zilnic, alături de mama sa. „Nu ne ferim să-i pomenim amintirea, e ca și cum ar fi încă lângă noi“, îmi spune ea.

Un nume ca o piesă

Numele ei de botez nu este ales întâmplător de părinți. Pasiunea mamei pentru Cehov a făcut-o pe aceasta să nu se gândească prea mult când s-au hotărât să-i spună Irina, după unul din cele trei personaje principale din piesa „Trei surori“ a celebrului dramaturg rus. Maria, cel de-al doilea prenume, are și el o puternică încărcătură sentimentală. „Este numele mamei tatălui, care n-a apucat să mă cunoască și la care mama a ținut foarte mult.“ Nașa de botez a copilului a fost și ea una dintre cele mai distinse actrițe de pe la noi, Gina Patrichi. „Și mama, și tata erau prieteni buni cu Gina și cu soțul ei, avocatul Victor Anagnoste. Dincolo de asta, pe mama și pe Gina le lega o prietenie foarte strânsă, au ținut mult una la alta.“ Cu nașa nu are foarte multe amintiri, pentru că s-a îmbolnăvit și s-a stins din viață când Irina avea doar șapte ani. „Chiar cu puțin timp înainte de a ne părăsi, îmi amintesc cum am intrat în jocul ei. Avea o pălărie frumoasă cu boruri largi și se ascundea după ea. Era plină de fantezie! Unul dintre cele mai dragi lucruri primite de la ea e o iconiță veche cu Iisus, foarte frumoasă, pe care o păstrez și acum.“

Cu părinți actori, se-nțelege că primele sale amintiri de copil sunt legate tot de lumea teatrului. „Îmi amintesc cabinele scăldate în lumină, fiecare măsuță luminată puternic de o mulțime de becuri. Mă fascina momentul dinaintea începerii spectacolului, când actrițele se aranjau, se machiau, se făceau frumoase, se metamorfozau. Eu eram un copil liniștit, știam că în teatru nu se cade să fii agitat, să deranjezi, că în culise trebuie să faci liniște. Nu încurcam pe nimeni cu nimic, iar ele erau  foarte drăguțe cu mine. Eram copilul cabinei și al teatrului.“

Teatrul Mic, talentul mare

Irina s-a hotărât destul de târziu să dea la Teatru și nu a apucat să îi împărtășească dorința tatălui ei, însă e sigură că ar fi fost mândru să afle calea pe care fata lui a decis s-o urmeze. În liceu, era pasionată de istorie, apoi de operă, a urmat lecții de canto și a fost la un pas să dea admitere la Conservator. Dar, cum sângele apă nu se face, la sfârșitul liceului, cu doar o lună înainte de data examenului, și-a pus la punct repertoriul și a intrat la facultate fără meditații sau alte cursuri pregătitoare. La doar 18 ani, a fost selectată s-o interpreteze pe Lady Jane Seymour într-un documentar despre viața lui Henric al VIII-lea, produs pentru National Geographic în România, la Castelul din Hunedoara, și difuzat în Statele Unite. Dar cel mai drag rol de până acum a fost chiar cel de debut. „În anul
al II-lea de facultate, doamna Cătălina Buzoianu m-a ales să joc Miranda în piesa «Furtuna», la Teatrul Mic.“ Acum e angajată la Teatrul Mic și se bucură ca un copil de sălile pline în fiecare zi a săptămânii. „Lumea stă în picioare doar ca să vadă spectacolele. Eu cred că teatrul a început să redevină o oază de recreere.“ În prezent, o joacă pe Hermia, în „Visul unei nopți de vară“, în regia lui Gelu Colceag, dar și pe Celia, singurul personaj feminin din „Volpone“, o piesă de Ben Johnson, în regia lui Vlad Cristache. A jucat și într-un serial de televiziune, în „Tanti Florica“, alături de Florin Călinescu, rolul Irinei, un personaj pitoresc, așa cum singură îl descrie. „Nu mă tem să trec de la teatru la film ori serial și viceversa – un adevărat actor trebuie să fie versatil și să știe să lucreze cu dozajele, să se adapteze“, crede ea. Până atunci, joacă în continuare cu mare plăcere comedie. „Am avut ocazia să joc în două piese de Shakespeare, cu al său umor foarte fin, care mi-au bucurat sufletul, dar mi-ar plăcea să joc și o comedie foarte brută și realistă. Cred că e nevoie de un plus de har pentru comedie. Drama e în firea omului, însă capacitatea de a stârni o reacție spontană în ceilalți nu o au toți. Nu poți smulge oamenilor zâmbete cu forța.“

Ca orice actor, nici pe ea nu o ocolesc emoțiile înainte să intre pe scenă, dar sunt emoții constructive. „În serile în care nu simt suficiente emoții, mi se pare că nu e ceva în regulă. Am și tabieturi, dacă le pot numi astfel. Țin foarte mult la timpul meu cu mine, petrecut la cabină, nu-mi place să fiu pe fugă. În general, ajung la teatru cu două ore înainte de începerea spectacolului. În caz contrar, încep să am palpitații.“ 

Lungi plimbări, cu viscol și povești

Când nu joacă, își caută împlinirea în lucrurile mărunte și în micile plăceri ale vieții. „Îmi ocup timpul cu frumos, intru în galerii de artă, merg să-mi văd colegii la teatru, vizionez spectacole la Operă, sunt pasionată de această muzică. Dacă nu ies din casă, m` uit la fime. În continuare îmi place să mă plimb. Acum mă însoțește cățelușa mea, Covrigel, e bucuria mea de zi cu zi. Se fac cinci ani de când a adoptat-o mama de pe platourile de filmare unde se turna «Undeva la Palilula», în regia lui Silviu Purcărete. “

Afară stă să ningă. Privește melancolică pe geam și începe să depene din nou amintiri despre tatăl său: „Eram amândoi adepții mersului pe jos, ne plimbam împreună noaptea, când erau străzile mai libere. Ziua era imediat recunoscut și se strângea lumea buluc în jurul nostru. Însă noaptea era doar a noastră, ne plimbam pe viscol, pe ninsoare, erau fenomenele noastre preferate. Cu cât era vântul mai puternic, cu atât eram mai prezenți pe străzi, și povesteam mult, îmi povestea de toate, fie întâmplări adevărate, fie născociri fabuloase. Avea o fantezie absolut debordantă, era capabil să creeze o poveste din nimic. Bineînțeles, spre deliciul și amuzamentul meu – cu el cred că am râs cel mai mult și cel mai tare din viața mea.“ Irina n-a apucat să joace alături de el, deși îmi spune că adora în copilărie filme ca „Veronica“, din a cărui distribuție făcea parte și maestrul Dem Rădulescu. Însă cu mama, actrița Adriana Șchiopu, a imprimat la radio piesa „O noapte furtunoasă“, în regia lui Dragoș Galgoțiu. „Mama a fost Veta, iar eu Zița. A fost frumos, când avea replici mai lungi, îmi permiteam să rămân în admirația ei, să observ cât de minunată e.“ Dem Rădulescu era adeptul simplității și i-a transmis aceste învățăminte și fiicei sale: să nu caute adevărul altundeva decât în sine însăși. Nu se cramponează de numele ei. „Oamenii sunt liberi să aibă păreri, meseria asta se face la vedere, locurile sunt de vânzare, le poate cumpăra oricine, și oricine poate să-și exprime părerea și să vadă: are ce căuta fata asta acolo? Sunt și alți copii de actori celebri care nu și-au făcut părinții de râs. Mi-o amintesc pe Oana Pellea într-o piesă absolut superbă, «Îmblânzirea scorpiei». Până la urmă, oamenii se împart în cei care fac și cei care comentează. Prefer să fiu dintre cei care fac ceva.“

Articol preluat din ediția de februarie 2015 a revistei Femeia.

Autor: Adriana Moscu

Sursa foto: Vlad Stănescu


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus