Esti aici
Femeia.ro > Cariera > La școală cu plăcere

La școală cu plăcere

Dincolo de toate problemele sistemului educațional românesc, uneori catalogat a fi fără speranță, există oameni care și-au dedicat viața acestui domeniu. Nu se plâng, ci înfruntă cu optimism și stoicism barierele birocratice. Așa au reușit să contureze cadre educaționale unde copiii nu numai că vin de plăcere, dar sunt conștienți că învață mai mult decât teoria din manual.

Atunci când vrei, orice e posibil!

Doamna Violeta Dascălu este profesoară de geografie de 28 de ani. În 2008 a devenit directoarea Școlii 64 Ferdinand din Bucureșt. De atunci, unitatea de învățământ s-a schimbat complet datorită deschiderii și eforturilor domniei sale pentru dezvoltarea experimentală a elevilor, dar și a profesorilor.

Parteneriate cu ONG-uri

„Dorința mea de schimbare a pornit de la ideea de a completa ceea ce sistemul nu poate da, întrucât este fix, rigid.” Așa că doamna directoare a decis să suplimenteze orele cu activi­tăți nonformale organizate prin intermediul unor proiecte. Cele ecologice au fost primele, apoi au venit cele pentru edu­ca­ție sanitară. La scurt timp, doamna Dascălu a ajuns să cunoască lumea societății civile, mai exact a ONG-urilor, cu ajutorul cărora a fructificat nenumărate proiecte în care au fost impli­cați și elevii, și profesorii.

„A fost suficient să vină un ONG ca să transmitem că suntem deschiși și că dorim ca elevii noștri să primească și alt tip de experiență. Atunci au venit ei către noi și am realizat cursuri de dezvoltare vocațională, ecologie, permacultură, voluntariat, sport (karate și sporturi pentru copiii cu nevoi speciale integrați deja în școală), igienă, integrare, limbi străine sau programare – toate cu specialiști și oameni dedicați copiilor. Avem și grupe de cercetași!” Profesorii din școală sunt și ei implicați.

Dezvoltare personală prin festivaluri artistice

La sugestia unui profesor de teatru, s-a pus pe picioare un festival municipal de teatru, cu acordul inspectoratului. Festivalul a ajuns acum la a opta ediție. Apoi, doamna directoare a descoperit că elevii scriu poezii, așa că au creat și un festival de poezie cu două sec­țiuni – interpretare și creație. În juriu sunt invitați oameni de litere și profesori de la facultatea de teatru. Astfel, copiii înțeleg că sunt unici și învață să se aprecieze reciproc. „Acum nici nu
trebuie să mai fac ceva. Colega mea, care predă limba engleză, a propus să facă o scenetă cu ei. Le-a plăcut atât de tare celor de la clasa a treia, că profesoara a simțit nevoia să își îmbunătățească ea cunoștințele în domeniu. Așa am început două noi proiecte: unul de cursuri de teatru pentru părinți, copii și profesori , iar celălalt de teatru social, în care elevii vor crea scenarii. Avem copii care chiar scriu piese de teatru.”

Succesul, în atitudinea copiilor

Tinerii primesc ceea ce au nevoie, în funcție de preferințe. „Am căutat soluții pentru fiecare gen de copil, să găsească fiecare ce-i place. Dacă nu în materia obligatorie, măcar prin activitățile nonformale să-și găsească bucuria: fie în sport, artă, programare, ecologie, limbi străine, fie în vizite în diferite scopuri. Când se întâmplă așa, copilul este mereu în situația de a se simți bine”, susține doamna Dascălu.

„Se întâmplă lucruri fascinante”

Lucrurile bune se petrec atunci când toată lumea se implică, de la profesori, până la părinți. „Am o echipă de tineri profesori și învățători extrem de dăruiți și pasionați, care vin și ei cu idei noi și fac lucruri aplicate cu copiii. Părinții sunt extrem de încântați. Compară, vorbind cu colegii la serviciu, de la care aud că alți copii au nevoie de meditatori. Acum, văd că încet-încet se ridică o generație de părinți care propun ei evenimente, care găsesc ONG-uri care pot face activități pentru elevi sau pentru părinți. Așa au adus în școală educația sexuală – și pentru părinți, ca să știe cum să discute cu cei mici, dar și pentru elevi de diferite vârste, cu material adaptat. Cu implicarea tuturor, se întâmplă lucruri fascinante aici în școală.”

Doamna directoare e mândră și de faptul că încep să dispară ședințele clasice cu părinții, unde aceștia merg doar ca să afle ce face copilul lor și ce note are. Totul trece dincolo de această barieră, fiind „întâlniri de socializare” în cadrul cărora se discută despre nevoile copiilor și se adună sugestii de îmbunătățire a activităților.

Se poate învăța și altfel

Sistemul e mare și nu e ușor de gestionat, reformele s-au făcut prea în fugă, secvențial și nu au fost duse până la capăt, recunoaște doamna Dascălu. „Sistemul românesc nu e perfect. Ceea ce lipsește este contactul copilului cu experiența în sine. Informația trebuie predată holistic. De exemplu, la biologie eu îi descriu floarea și o desenează, dar e altceva când el plantează sămânța de roșie, îngrijește plăntuța, vede cum înflorește, apoi culege roșia. E altă experiență, aceasta rămâne, pentru că a primit-o altfel. Am trecut de mult de stadiul în care dictam lecții.”

Am întrebat-o ce părere are despre programa școlară și de modul în care se predă, în general. În opinia domniei sale, materiile sunt abordate perimat în sistemul educațional, iar abordarea disciplinară și academică nu mai corespunde societății de astăzi. „Doresc găsirea unor soluții de integrare, cum se întâmplă acum la clasele mici. Copilul nu învață doar despre cifra trei, ci învață despre ea cântând un cântecel despre trei balene care au un prieten. Și atunci învață să și cânte, și cifra trei, și despre balenele în mediul marin, și despre prietenie, și mai și colorează o balenă”, mi-a povestit zâmbind.

„Programele trebuie regândite și e nevoie de mai multă libertate – nu de predare, ci de gândire – și accentul să cadă pe creativitate, inclusiv a profesorilor. Să ne debarasăm de lucrurile luate de-a gata, să fim deschiși lumii moderne. Eu nu pot să nu-i spun copilului o variantă în care fizica cuantică a găsit altă soluție, chiar dacă în manual nu scrie. Nu-l pot ține pe copil într-o mare și depărtată istorie.”

Problemele au soluții

Ceea ce se întâmplă la Școala „Ferdinand” este rezultatul dorinței de a împlini nevoile copilului. „Suntem un exemplu că se pot face lucrurile altfel decât formal și șablonard. Pe termen scurt, lucrurile se completează cu ceea ce deja există. Pe termen lung, avem nevoie de minți inteligente din domenii diferite, care să facă un plan pe 10-20 de ani. Trebuie să avem răbdare să vedem care sunt pașii. Eu am început de opt ani să fac schimbări și abia acum se dovedește că ele cons­tituie o soluție. Însă la noi problemele sunt inerția și comoditatea, chiar dacă potențialul este enorm. Suntem o țară cu oameni creativi și inteligenți și când spun asta mă uit în jurul meu!”

O atitudine care schimbă lumea

Numele Oana Moraru are deja o rezonanță în mediul online. Pe lângă faptul că este inițiatoarea platformei Vocea Părinților, în jurul căreia a creat o comunitate impresionantă, a înființat și școala Helikon în Călărași, orașul
său natal, după ani de experiență acumulați în București.

Nemulțumiri din liceu

A avut de-a face cu sistemul de stat încă din Liceul Pedagogic, înainte de revoluție: „Atunci, pregătirea viitorului învățător era luată în serios. Am făcut 5 ani de zile practică. În acea perioadă resimțeam o stare de conflict și frustrare când vedeam diferențe extrem de mari între ceea ce învățam la clasă că ar trebui să fie pedagogie și abordarea psihologică a nevoilor copilului și ce se întâmpla în școlile din România”. Imediat după ce a terminat facultatea, doamna Moraru a lucrat în sistemul privat și a menținut colaborări cu școlile de stat, ca profesoară de engleză. Sistemul educațional privat nu era încă bine definit la vremea aceea.
„A fost un prilej de a pune în practică ceea ce învățasem cu atâta pasiune. Pentru mine, calea sistemului privat
a însemnat calea unui management mult mai interesat de starea de bine a copilului și cu mai multe resurse mate­riale. Aici am libertatea de a inova.”

O nouă școală, noi metode

„După 11 ani, am avut norocul să descopăr în Călărași un spațiu potrivit pentru punerea pe picioare a unei grădinițe.” A început într-o joacă, iar proiectul a crescut odată cu copiii, din 2007. În 2008 a introdus și ciclul primar, iar din 2011 a deschis gimnaziul. De anul trecut, la Helikon există și liceu.

„Călărașiul e un oraș tradiționalist și mă întâlneam cu mentalitățile cu care avusesem de-a face cu 11 ani în urmă în București. Am folosit modelul tradi­țional ca să satisfac așteptările părin­ților de a ne ține de curricula națională și de ritmul în care este parcursă materia în toată țara, însă am angajat și format oameni care să o predea interactiv, cu accent pe nevoile elevului. Monitorizăm atent progresul fiecăruia și am renunțat la heirupismul clasic. Am reușit cu greu să creez un nucleu de oameni care imprimă acest stil de lucru copiilor. Nu e o inovație, acest model de școli există peste tot în lume.”

Succesul se vede în copii, care vin cu bucurie la școală.

Aici, ei își dezvoltă inclusiv latura emoțională și socială, pentru că, dincolo de orele standard, specialiștii îi învață, treptat, despre problemele care apar în mod natural între ei, despre încredere în sine, caracter și atitudine. „Este o reușită care nu se vede cu ochiul liber sau în cadrul concursurilor, dar care cu siguranță se va vedea mai târziu.”

De asemenea, a introdus sistemul de team-teaching: la clasele de grădiniță și primare sunt câte 2 educatoare/învățătoare simultan, care se completeză foarte bine. „Fac echipă, dinamica și dialogul sunt sporite. E mai mare accentul pus pe colaborare.”

Opționalele, magnet pentru elevi

„Copiii noștri vin la școală nu pentru că fac față cu ușurință orelor de curs. Dincolo de ce facem la clasă, școala are o mulțime de activități care îi angrenează social. Avem proiecte între clase, concursuri amuzante, evenimente cu părinții, lecții deschise ținute de părinți, ateliere de inventică, talent-show-uri.” Doamna Moraru a decis ca fiecare săptămână să aibă o temă. Aceste activități ies din zona cognitivă academică și merg către implicarea socială. „Când copiii știu că aici există viață socială, o îmbrățișează și pe cea cognitivă.”

Un sistem cu defecte

„În România, un motiv pentru care nu se schimbă sistemul școlar e pentru că nu există un sistem de monitorizare a calității actului didactic, nici de pregătire continuă reală a profesorului la catedră. Noi avem în vedere foarte mult ce note are copilul, ce diplome – care sunt foarte importante –, dar nu sunt singurii indicatori pentru succesul în viață. Școala e o rampă de lansare spre a fi funcțional și fericit în lume, o rampă de lansare către propriul viitor. Degeaba îi dau cunoștințele de bază dacă îl strivesc pe dinăuntru, în curajul și în nevoia lui de a se face auzit.”

Doamna Moraru consideră că vina aparține școlilor, care nu reușesc să transmită încredere. De aici apar și conflictele cu părinții, care cer lucruri diferite. Profesorii nu sunt selectați după criterii clare, ei sunt numiți de inspectorat. „Nici măcar nu se simt într-o echipă, iar în cazul unui conflict, totul se bazează pe învinovățiri reciproce: părintele acuză profesorul, iar profe­sorul – elevul.” În plus, părinții cer nota 10 pentru că „sistemul e făcut în așa fel încât să faci trafic de note. Media generală din gimnaziu contează la admiterea la liceu. Când nu exista această condiție, notele se luau pe merit și nimeni nu comenta. Schimbarea aceasta a lovit și în importanța unor materii.”

În opinia doamnei Moraru, niciun domeniu al cunoașterii nu e inutil și ar fi, poate, nevoie de încă 20 de materii noi de studiat. „Dar e recomandabil să existe un echilibru. În funcție de competențele de bază, trebuie create materii interdisciplinare, care să le dezvolte elevilor anumite abilități. Până să ajungem aici, să nu uităm că nici materia de bază nu este coordonată: avem ca exemplu fizica, unde se cer operații pe care încă nu le-a învățat elevul la matematică.”

O altă problemă, în ochii domniei sale, este că toată lumea invocă teama de inspectori, însă aceasta este doar o scuză pentru lipsa inovației. „Programele sunt stufoase, dar sunt foarte permisive, nimeni nu te obligă să le predai într-o anumită ordine. Însă mulți profesori preferă să meargă după manuale, uneori prost întocmite, e mai confortabil așa. Dacă știi ce vrei să faci cu meseria ta, poți înfrunta și frica din sistem.”

Soluții avem?

Există multe modele de succes în lume care pot fi importate oricând. La noi, soluțiile sunt de ordin politic și administrativ. „E necesară depolitizarea administrației școlare: directorii nu au autoritate și nu sunt formatori, sunt puțini profesioniști în sistem. Atât timp cât va exista corupție în sistem, de care toată lumea știe și beneficiază într-o formă sau alta, este evident că reforma în educație nu o să vină de la găsirea unui model viabil, ci de la voința politică și curajul de a zdruncina lucrurile. Însă teama e mare și schimbarea nu se face ușor, întrucât suntem foarte mulți implicați în educa­ție: profesori, copii, dar mai ales părinți.
Eu lupt, vreau să supăr, să mă fac auzită, să amintesc sistemului că stăm rău la capitolul educație, deși nimeni nu vrea să audă asta.”

Citește și:

Locul femeii e acolo unde vrea ea: printre aventuri unice

Oameni în slujba celor ce au nevoie: Umbra copiilor cu autism

Oameni în slujba celor ce au nevoie: Transcriptorul nevăzătorilor

Articol preluat din ediția de octombrie 2016 a revistei Femeia.
Autor: Corina Matei
Foto: Radu Vintilescu, Mihai Nicolae

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus