Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Calea spre succes > Legume fericite: Doamna rosiilor si salatelor

Legume fericite: Doamna rosiilor si salatelor

„Hai, maică, ce te chinui aşa?“

Pe scurt, povestea Legumelor Fericite e aşa: mai întâi, au vrut să cultive, ca orice om gospodar, legume şi verdeţuri pentru ei, pentru familie, fiindcă tot era loc. S-a nimerit un an bogat şi au rămas cu mulţime de recoltă pe care n-ar fi avut cum s-o consume. Au împărţit rudelor, prietenilor, la biserică şi s-au gândit că ar putea face asta organizat. Mai puţin boemi decât băieţii de la Coşul de legume – şi Mihaela, şi soţul ei, Florin, sunt economişti –, şi-au dat seama mai repede de implicaţii. Dar s-au pus pe treabă: analiză de sol, renunţarea cu totul la chimicale, remedii naturale împotriva dăunătorilor (destul de ineficiente, din păcate), soiuri alese şi verificate, neapărat cu certificat. Scump, dar cu patalama la mână că recolta este absolut naturală! Spun naturală pentru că deja nu mai ştiu care e deosebirea dintre bio, organic, ecologic… Aproape cu lacrimi în ochi, Mihaela mi-a povestit (i-am văzut la treabă) de invazia gândacilor-de-Colorado. Parcă era invazia unor fiinţe extratereste îngrozitoare, care nimiciseră zeci şi zeci de răsaduri de vinete. Femei din sat, care mai vin la cules cu ziua, i-au zis la un moment dat, nelămurite de îndărătnicia ei de a stropi legumele: „Hai, maică, ce te chinui aşa, că-s bune oricum şi de ăştia (gândacii) nu scapi cu alea“. Alea sunt nişte uleiuri speciale, naturale, care însă nu-i prea dovedesc pe gândacii cu pricina. Pin urmare, ca să poţi merge la cules de legume, mai întâi trebuie să mergi, cu mic cu mare (şi copiii), la cules de… gândăcei!

Ce înseamnă o căruţă de bălegar

 După o anumită perioadă în care pământul trebuie să muncească singur, îl poţi ajuta cu îngrăşăminte. Dar numai naturale. Adică bălegar. Dar şi bălegarul trebuie să fie selecţionat: vaca să mănânce din anume locuri pe care n-au fost pesticide, insecticide sau alte …ide, proprietarul vacii să dea în scris că animalul a rumegat sănătos. „Şi e scump… O căruţă cu bălegar costă 200 de lei. Dar o căruţă cu bălegar înseamnă patru roabe de-alea
de care vedeţi prin oraş la renovările de case, adică o nimica toată pentru terenul nostru. În fine, deocamdată n-avem voie la bălegar decât la toamnă, aşa că cine ştie…“ Şi zâmbeşte cald. Prin urmare, o să fie bine! Am mai vorbit o mulţime, despre roşiile inimă-de-bou, despre copiii cărora le place grozav aici, dar şi-ar dori mai mulţi prieteni, despre capul familiei care este, deocamdată, cel care ţine casa, pentru că, nu-i aşa, agricultura organică e o investiţie cu bătaie lungă. Foarte lungă!

 

Am stat cu chirie prin tot felul de locuri, mai mult sau mai puţin frumoase, dar voiam un loc al meu, cu curte mare şi iarbă multă.” A găsit locul pe drumul spre oraşul natal, Târgovişte, la Tărtăşeşti. Dintr-un noroc, curtea cea mică s-a dovedit a fi, până la urmă, de câteva mii de metri pătraţi. Iar cele câteva răsaduri pentru hrana sănătoasă a copilului (iniţial, era doar Tudor) s-au transformat într-o adevărată afacere.

… de Verde

Legumele Fericite – aşa se numeşte afacerea Mihaelei – n-au fost prima încercare de independenţă. Mihaela Buligoanea este economist şi a lucrat şi ea, cu salariu serios, într-o multinaţională. Când s-a hotărât să facă ceva de capul ei, a deschis un magazin de haine şi accesorii mai altfel, numit l’Armoire. Stilat, dar foarte scump, magazinul se transformase în muzeu: lumea venea, admira şi pleca. Atunci, a început să se înfiripe ideea domeniului de la Tărtăşeşti. „Şapte ani am muncit la casa şi curtea de aici. Cu bani cheltuiţi de multe ori aiurea, cu inundaţii şi reparaţii, cu tot felul de echipe de muncitori care nu-şi respectau promisiunile. Dar bucuria de a avea curtea asta, de a simţi pământul, m-a întărit, ne-a întărit.“ Adevărul e că, în momentul în care am intrat în curtea Mihaelei, m-am simţit dintr-odată ca la bunici, ca într-un parc, o grădină de mici boieri de ţară, cum citisem eu prin cărţile copilăriei. Toate la un loc şi bucuria de a respira într-un spaţiu enorm, dar foarte corect populat cu verdeaţă, legume, ierburi aromatice, solare, coş de baschet şi leagăn pentru copii. Plus, cum se putea altfel, o masă din lemn pe care odihneau faţa de masă albă ca laptele tivită cu dantelă („O am de la mama!“) şi farfurioare vârfuite cu dulceaţă, păzite de pahare aburite cu apă rece. Probabil, de aici supranumele pe care şi l-a luat Mihaela: Doamna de Verde.

Dumnezeu, pământul, liniştea

Mihaela Buligoanea are o blândeţe în vorbă, în gesturi, în privire pe care n-am prea mai întâlnit-o în ultimii ani. Când o vezi plimbându-se cu coşul de cules printre răsaduri, ai senzaţia că ascultă o muzică suavă, că le vorbeşte roşiilor, că mângâie plantele în suferinţă. „Când am rămas însărcinată cu Maria (2006), mi-am luat un an sabatic şi m-am aplecat mai mult asupra celor spirituale. Nu vreau să spun neapărat că am devenit mai religioasă, dar am căpătat un fel de linişte şi, mai ales, înţelegerea că liniştea asta îmi vine de aici, de la pământ, de la plante, de la felul cum cresc ele şi cum le îngrijesc eu.“ 

Curtea cu 126 de suflete 

Povesti din casuta rosiilor 

Din fata computerului in mijlocul campului 


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus