Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Calea spre succes > Lumina care spune povesti

Lumina care spune povesti

Un obiect. O poveste

Şi totuşi Anglia nu a fost pentru ea. A revenit acasă hotărâtă să întoarcă lumea pe dos. Şi, după ce începi să o cunoşti puţin, ai zice chiar că începe să-i iasă. A rămas cu jobul în zona industriilor creative, în publicitate şi, în paralel, a început să facă lămpi, dar şi alte obiecte decorative, pe cont propriu. A revenit la pasiunea copilăriei, aceea de a crea atmosfere în care oamenii să se simtă bine. De fapt, sunt obiecte care spun, fiecare în parte, câte o poveste. Aşa se face că oamenii  vin cu propriile poveşti de viaţă la Anca, iar ea are grijă să le transforme în cele mai inedite obiecte decorative personalizate: „O lampă cu poveste este lampa al cărei nume este chiar al tipei care mi-a inspirat-o, Laura. Lampa se cheamă Laura’s şi reprezintă o floarea-soarelui deschisă şi vibrantă, iar lumina porneşte din centrul florii şi practic o aprinde. Ea iubeşte foarte mult această floare. Şi tot ce e în ea, fiecare proporţie, aşa cum este reprezentată, conţine foarte multe din emoţiile ei, din ce iubeşte ea la respectiva floare. De fapt, este vorba despre simplitate, despre un lucru care contează enorm pentru cineva. Pe Laura a dat-o pe spate lampa, deşi pentru cineva de pe stradă era o lampă obişnuită“.

Dincolo de tot acest entuziasm, Anca îşi coboară privirea în pământ atunci când vine vorba despre aprecierea la adevărata lui valoare a designului românesc de produs. Dar şi pe asta tot ea vrea s-o rezolve. Şi-a luat inima-n dinţi şi a creat Bucharest Design Center, o platformă care încearcă să mărească vizibilitatea tuturor designerilor români şi să ajute la procesul de educare a publicului. Un designer încă nu se poate întreţine numai din această pasiune: „De regulă, încă avem artişti care au momente moarte sau momente mai bune. Ca atare, toţi încercăm să lucrăm free lance, să facem şi alte lucruri“.

Am lăsat-o cu cei de la Atelier 13, unde îşi pune în practică ideile de-aproape trei ani. Reflectez la ce mi-a spus înainte să plec: „Trebuie să învăţăm să ne bucurăm de ceea ce avem – şi, până la urmă, casa este cea care trebuie să vorbească despre tine, toate obiectele pe care le ai sunt cumva parte din ceea ce eşti“.

De unde cumperi obiecte cu poveste

În afară de lămpi, Anca lucrează orice fel de obiecte pentru decoraţiuni interioare. Pe cele deja finalizate le poţi cumpăra  de pe site-ul ei, www.ancafetcu.com, sau de pe www.molecule-f.com. Dacă vrei să pui mâna pe obiect înainte de a-l achiziţiona, poţi vizita showroomul Casara Design de pe Calea Dorobanţilor.

Totul a început într-o sală de repetiţii pentru teatru. Anca era pe atunci o puştoaică de clasa a XI-a îndrăgostită de orice altceva în afară de matematica pe care trebuia s-o înveţe la şcoală preţ de 4-5 ore pe zi. Intrase de ceva timp într-o trupă de teatru pentru elevi şi-i plăcea la nebunie să se pună în pielea personajelor. Se gândea deja să se facă actriţă. 

În ziua cu pricina, dăduse tot ce avusese mai bun la repetiţii şi totuşi simţea că se putea şi mai bine. Cu toate acestea, profesoara cu care repeta a exclamat un „foarte bine“ care pe Anca avea s-o nemulţumească profund. „Ştiam că n-a fost foarte bine şi acel foarte bine pe mine m-a terminat psihic, pentru că ştiam că ea mi-a văzut plafonul şi e convinsă că mai mult de atât nu pot. Ce făceam eu era foarte bine, dar nu era foarte-binele ăla la care visam.“ Atunci, a luat un pix şi o foaie de hârtie şi, în câteva minute, din mâinile ei a răsărit un bust al lui Beethoven care stătea nemişcat într-un colţ al sălii de teatru. „Mi-a dat o linişte fantastică desenul acela, încât m-am dus acasă, m-am uitat la mama şi i-am spus: «Eu dau la Tonitza, las tot». Şi am fost atât de hotărâtă, încât nu mai era loc pentru o reacţie din partea ei. Nu m-a mai întrebat nimic. A tăcut două minute şi mi-a spus: OK. Ca atare, peste o lună, deja eram mutată la Tonitza.“

Anglia. Început de drum

Viaţa de artist a venit la pachet cu teama de „ce va fi după ce voi termina studiile?“. Anca nu cunoştea alţi tineri designeri care să fi reuşit în asta, aşa că a început să se îndrepte timidă către joburi în advertising, fără să îşi abndoneze visul – acela de a crea din nimic obiecte care să-i schimbe starea de spirit. Şi dintr-odată a tras-o de mânecă şansa vieţii ei: o bursă Erasmus la Universitatea din Wolverhampton. „În Anglia, mi s-au deschis foarte multe orizonturi şi acolo m-am şi transferat la facultate, pentru că a fost o chimie reciprocă între mine şi profesori. Mi-am luat diploma şi tot anul acela mi s-a deschis foarte mult mintea. Aveam confirmarea unor oameni care erau activi, mă puteam compara cu alţi designeri tineri din UK. Puteam să mă situez undeva şi chestia asta mi-a dat foarte multă încredere.“

 


Lasă un răspuns

Sus