Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Mihaela Tatu: Am atât de multe de făcut, de învățat și de dăruit

Mihaela Tatu: Am atât de multe de făcut, de învățat și de dăruit

Mihaela Tatu este „De 3X femeie”, un ghem de energie, feminitate multă, o sclipire jucăușă în ochi și o putere pe care o emană prin toți porii. Așa o știe publicul, așa este Mihaela, cea care a consacrat un format de televiziune. Da, viața ei bate filmul și a avut curajul de a transforma fiecare impas într-o provocare. În acest răstimp, a avut prieteni, pe fiica sa Ioana și pe Gore, câinele ei, care i-au fost aproape. Viața ei este un permanent „El Camino”, experiență pe care a trăit-o la propriu, dar care a devenit drumul pe care ea îl străbate cu fiecare zi care o înțelepțește, cum afirmă ea. Dar, oricâtă înțelepciune a adunat, și-a păstrat inocența bucuriei de a trăi și entuziasmul începutului.

Viața poate începe și la 40 de ani?

Unii spun că nu, alții spun că abia atunci începe cu adevărat. Că, după turbulențele primei tinereți, generația patruzeci și” se redescoperă. Mulți găsesc în ei noi resurse de entuziasm, iar curajul le e răsplătit cu o existență mai plină de bucurie și de sens. Deși dețin o experiență vastă pe piața muncii și au încă puterea și capacitatea de a face față unui program normal de lucru, cele mai multe femei cu vârsta de peste 40 de ani întâmpină reale probleme în găsirea unui loc de muncă. Frecvent, angajatorii preferă angajeze tineri, care de multe ori nu au o experiență solidă în spate, dar au un aspect fizic deosebit și o putere de muncă și de concentrare sporită. Printre cerințele multor angajatori se numără și o viață personală stabilă sau fără obligații, care să nu le poată afecta în niciun fel activitatea de la locul de muncă. Pentru o femeie trecută de 40 de ani, cu familie, cu responsabilități, dar cu o experiență bună în spate, lucrurile sunt și mai complicate. Deși e greu de imaginat, aceste femei se lovesc de bariera aspectului fizic și faptul că o tânără va fi întotdeauna avantajată în comparație cu ele. Chiar și așa, asta nu înseamnă pentru aceste femei nu există nicio șansă de a găsi un loc de muncă sau de a profesa într-un anumit domeniu.  

Ți-ai schimbat profesia de câteva ori. Cum ai reușit să te impui, de fiecare dată, într-un nou domeniu?

putea să-ți răspund cu: conștiință” ori așa sunt eu” sau „altfel nu știu să lucrez” bla-bla-bla… Dar lucrurile n-au stat tocmai așa. Prima meserie pe care am avut-o am făcut-o de nevoie: prelucrător prin așchiere, respectiv rectificator. Se întâmpla la 18 ani. Nu am avut încotro și nu mi-a plăcut deloc! Drept care nici măcar nu mi-am dat timp ca să dovedesc cât de bună puteam fi. După un an cu miros de lichid de răcire, timp în care am învățat, am promovat în domeniul contabilitate ca funcționar economic. S-a dat examen și nu mi-am permis să nu iau postul. Atât de mult îmi doream să scap de Secție! Așadar, am chemat nevoia” să învețe și să motiveze, după cum spunea mama mea. Cu timpul, am înțeles că totuși este o găselniță de moment. Îmi doream mai mult și am continuat să învăț în același domeniu. După încă un an, dădeam iar concurs, pentru funcția de contabil-șef de atelier. Și l-am luat. Cu toate că în adâncul sufletului meu știam că nu era visul vieții mele. Trecusem de la o meserie la o profesie, pentru care era nevoie de vocație. Or, eu simțeam că-mi lipsea. Să nu uităm că toate aceste lucruri se întâmplau în Brașov, pe vremea lui Ceaușescu. Am profesat timp de nouă ani contabilitate, pentru că nu vedeam ce altceva aș fi putut face. Fără prea mare entuziasm și chemare. Însă dornică să-mi sprijin financiar familia: mă căsătorisem deja și o aveam pe Ioana. Așa că, voiam, nu voiam, mă străduiam să fac totul foarte bine.

A venit revoluția sau ce-o fi fost ea și a apărut primul post de radio particular, Radio1. A fost ca o explozie, ca o șansă ce nu trebuia ratată în dorința de a-mi realiza un vis pe care încă nu-l zăream limpede. Am lăsat totul baltă și m-am dus să spun povești copiilor. Am rămas însă la programul de dimineață. Acela a fost momentul în care am conștientizat competiția, rivalitatea și concurența în media. Și, de fapt, în orice domeniu. Atunci, tatăl meu mi-a spus niște vorbe mărețe și înțelepte, pe care le urmez și astăzi „Indiferent ce ai face, fă-n așa fel și fii a mai bună!!!” Și mi-a mai spus ceva: Azi ești la raghio, mâine nu; azi ești portar, mâine nu; azi ești primar, mâine ești portar; d-apoi statutu ghe OM nu ți-l ia nime„!!! (ardelean de la Zău de Câmpie). Aceste cuvinte simple și totuși atât de adevărate m-au marcat. Și am în minte ca, orice activitate fac, în orice domeniu și cu orice scop, să o fac temeinic. Dacă nu simt asta, mai bine nu fac. Și am grijă îmi păstrez demnitatea și valorile etice pe care le-am primit. Dacă mi se întâmplă mai greșesc, mă întorc și repar. Nu e suficient să cer scuze. 

Așa că, pentru a fi cât mai succintă în răspuns: seriozitate, naturalețe și autenticitate, încredere maximă în pregătirea și experiența mea, o permanentă pregătire și informare cu tot ceea ce apare în domeniul pe care mi l-am ales, după care, trecând prin filtrul ființei mele, adaptare și acțiune plină de sinceritate, entuziasm și energie. Cum m-am impus? Văzându-mi de treabă, indiferent ce s-a întâmplat în jurul meu și indiferent de plăcerea cu care am făcut acea treabă. Nu există vârstă pentru un nou început!

Ce faci acum?

Acum sunt trainer în Arta și Tehnica livrării discursului, adică public speaking/comunicare,  professional public speaker, moderez evenimente, pun voce pe desene animate, de exemplu Matilda din „Angry Birds”, pun voce pe audiobookuri și sunt des invitată atât în țară, cât și în străinătate să susțin discursuri motivaționale și de dezvoltare personală. Am fost în Canada o lună de zile, în cinci orașe, unde am susținut șapte seminare. În Emirate, în Abu Dhabi, o săptămână, dar și la Chișinău, unde sunt invitată cel puțin o dată pe an, și la Madrid, unde a avut loc un eveniment de informare și dezvoltare antreprenorială și am fost invitată alături de alți trei colegi”, fiecare specialist în domeniul lui. Învăț mult și învăț de la cei mai buni, care au acumulat experiență în aceste domenii. Acum trei ani, am fost la un curs de patru zile cu Tony Robbins la Londra, iar anul acesta, la sfârșitul lui aprilie, voi face parte din echipa lui de pregătire a evenimentelor. Călătoresc, studiez, învăț, aplic și împărtășesc tot ce aduce un plus de valoare ființei mele și celor din jur. Mă bucur de fiica mea și de felul în care și-a organizat viața. Mă bucur de oameni noi și de natură. Trăiesc. Asta e activitatea mea acum. Dacă putea să dilat un pic timpul, mi-ar fi și mai bine.

Ai suferit când a trebuit să renunți la televiziune?

Repet: eu nu am renunțat la televiziune. Încă mă gândesc la un format de emisiune în care să mă pot desfășura. Acum cinci ani, când am simțit că nu îmi mai găsesc locul în TV, n-am avut nicio remușcare când mi-am spus: „Stop! Ia o pauză!” Mi-a fost foarte greu la început, pentru că nu prea aveam habar încotro s-o pornesc, însă am simțit o eliberare. În timp totuși, m-au mai apucat doruri. Și atunci am mai răspuns invitațiilor colegilor mei. Am atât de multe de făcut, încât nu prea am timp nici măcar să mă mai uit la televizor. 

Am avut o perioadă în care îmi imaginam că va veni cineva care să-mi vadă potențialul și, mai ales, să vadă nevoia prezenței în media românească a unui moderator ca mine și a unor formate de emisiune cu care să fiu compatibilă. Apoi, mi-am dat seama că este doar un vis, că nu se dorește un format ușor educativ și relaxant deopotrivă, că lumea nu mai are răbdare pentru așa ceva la TV. Că mai bine dau bani pe cursuri de dezvoltare personală. Că totul este prea complicat. Că s-a schimbat ceva, iar adevărul este undeva la mijloc. Nu ne dau ei, dar nici noi nu mai privim/nu mai avem nevoie. Mă gândesc cum ar fi oare să mai fac o emisiune așa cum scrie la carte… pentru că eu sunt alta acum. Am crescut, m-am transformat, m-am înțelepțit. Doar spiritul, entuziasmul și efervescența au rămas pe poziții. Și totul în jur e altfel. Ar fi o provocare! Însă trăiesc în România și nu în Italia, State ori Spania. Acolo este loc de emisiuni pentru toate categoriile de telespectatori și realizatori de toate vârstele. Așa că… nu, nu am suferit. Totuși, dintr-o altă perspectivă, nici ușor nu mi-a fost. 

Te-a ajutat faptul că ești… „de trei ori” femeie?

Da. M-a ajutat faptul că am fost obișnuită cu greutățile vieții, că am puterea să o iau de la capăt în domenii diferite, care îmi și plac, învățând permanent. Chiar îmi plac și mă incită noile începuturi. Doar sunt Berbec, nu? M-au ajutat experiența profesională și faptul că m-am străduit să fiu bună în ceea ce fac. M-a ajutat faptul că nu am pus la suflet răutățile unora și mi-am văzut de drum și de ceea ce însemna familie pentru mine. Că nu îmi place să stau pe loc, iar dezvoltarea mea ca ființă umană a fost și este unul dintre obiectivele mele permanente. Că îmi place să intru în competiție cu mine însămi, altfel mă plictisesc. Azi mai bună decât ieri, mâine mai performantă decât azi. Și, da, brandul „De 3X femeie” m-a ajutat în unele situații, însă au fost și situații în care mi-a îngreunat căutările în drumul așezării mele interioare. Și, oricât ai fi De 3X femeie”, în acest nou domeniu în care am ales să îmi continui activitatea, a trebuit să o iau de la capăt, să învăț și să dovedesc. Altfel, nu merge. Am învățat ceva în tot acest timp: să las lucrurile să curgă, iar pe mine să găsească foarte bine pregătită profesional. 

Ai avut în jurul tău oameni care te-au sprijinit?

Da, din plin. Prietenii și fiica mea. Nu am prieteni mulți, dar sunt de drum lung. Apoi, am avut sprijinul unor oameni pe care abia i-am cunoscut și care au avut încredere în mine. Eu sunt prietenoasă și socializez cu ușurință. Din altă perspectivă, s-au mai triat cei care spuneau că îmi sunt prieteni. Dar este firesc într-o societate ca a noastră. 

Dar familia?

Familia mea este formată din fiica mea Ioana și Gore, câinele meu, care a împlinit anul acesta zece ani. Bineînțeles că mi-au fost aproape. Relația cu fiica mea este tot ceea ce își poate dori o mamă. Am trecut prin multe împreună, am trecut cu bine prin toate conflictele inerente vârstei și, cu multă răbdare și înțelegere din partea amândurora, am ajuns să avem acest fel de relație. Ne avem una pe cealaltă. Ne-am învățat una pe cealaltă, ne-am transformat una pe cealaltă, iar pe amândouă viața. Ne-am maturizat și ne-am mai înțelepțit. Nu prea fac alegeri fără sfătuiesc cu ea și țin cont de analiza foarte detașată și onestă pe care o face. Locuiește la Berlin de trei ani și se simte împlinită. Asta nu poate decât să bucure. Îmi e tare dragă!

Trăim într-o epocă a imaginii. Noi, femeile, trebuie să arătăm într-un fel, orice profesie am avea. Cum te-a avantajat sau dezavantajat aspectul?

Da, chiar că a imaginii. Însă, odată cu trecerea timpului și, mai ales, când trăiești tot felul de provocări la care te supune viața, acest aspect contează tot mai puțin. Crește încrederea pe care o ai în tine datorită cunoașterii și experienței de viață. Înțelegi cât de frumoasă este viața și cât de valoroasă și că alte lucruri contează. De-a lungul timpului, trecând prin tot felul de probleme de sănătate, am oscilat în greutate. Așa a fost să fie. Anul trecut, mi-am propus ca unic obiectiv echilibrarea stării de sănătate, care să ducă la o greutate rezonabilă. Și m-am hotărât să slăbesc, ceea ce a generat o sănătate bună. Și am reușit: 20 kg în aproape un an. Mi-am dorit acest lucru tocmai pentru că începuse să se șubrezească sănătatea. Pentru mine, acesta este cel mai important lucru, cel care contează cu adevărat. Nu îți spun că am auzit despre mine tot felul de lucruri… Chiar nu au contat și nu mai contează. Sunt o minune de om, cu o sănătate bună, care își asumă vârsta și tot ce rezultă din asta. Am un spirit treaz, fac lucruri care îmi plac și mă fac să simț utilă, am umor și o stare de bine și împăcare cu mine, așa că restul este suflare de vânt”. În această viață, sunt lucruri mult mai importante. Voi avea grijă de mine toată viața, atât cât îmi stă în putință. Însă nu mă voi deprima dacă nu voi corespunde unor standarde impuse de cine știe cine. Și voi face asta pentru mine, nu pentru a fi pe plac unei societăți superficiale, pentru care nu contează decât imaginea. 

Ai făcut tot felul de workshopuri și cursuri. Știu că ai învățat să faci și make-up profesional. Sunt utile?

Workshopuri țin constant, doar este jobul meu. Da, am făcut tot felul de cursuri. Și doar pe cele care mi-au plăcut. Lucruri la care am visat toată viața. Unele mi-au folosit, altele încă nu. Însă sunt visurile mele și asta este tot ce contează. Apoi, să ai o perspectivă generală asupra existenței este un lucru bun. În general, ceea ce am învățat am aplicat și mi-a folosit. Cursul de mediator, de trainer persolog după modelul DISC, TOT-ul, adică trainer of trainers, mai precis formator de formatori, curs de citire rapidă, cursurile de la Londra cu Tony Robbins. Anul trecut am descoperit navigația. Visez la a deveni skiper (= căpitan de vas, n.r.) și la o călătorie pe mare, în care eu să navighez. Mai am foarte multe lucruri de învățat și de făcut.

Ce te bucură și te îmbogățește?

Cunoașterea și aplicarea cunoștințelor dobândite în viața mea zilnică. Oamenii din toată lumea cu care intru în contact și care îmi lărgesc orizontul de cunoaștere și analiză. Această libertate pe care mi-am construit-o pas cu pas. Noile experiențe. Fiecare zi îmi aduce câte ceva nou. Călătoresc foarte mult. Locurile noi. O, Doamne, și cât de bogată mă fac! Ce mă bucură…. Firescul și naturalețea mă bucură. Diminețile în care mă trezesc sănătoasă, zâmbind, în așternutul moale, ce mă face să mă simt leneșă și deopotrivă curioasă față de ziua care tocmai începe. Scâncetul lui Gore care mă atenționează discret că vrea în lumea largă”, pentru că nu-i mai ajunge curtea. Și îmi dau seama cât de mult semănăm. Mirosul de lemn ars, mere coapte și caprifoi de pe străduțele din Oradea. Curgerea Crișului în apus de soare, în care se oglindește Lumea”. Întrebarea fiicei mele din fiecare dimineață: „Păpușă, cum mai ești?” Un anume telefon care îmi spune în fiecare dimineață: Bine-ai venit!” Oamenii și momentul lor de conștientizare a nevoii de a vorbi clar și curat limba română. Camerele curate din anumite hoteluri în care stau în numeroasele mele călătorii. O jumătate de pahar cu vin spumant, după o jumătate de porție de fructe de mare. Entuziasmul copiilor după câteva ore de predat. Cerul de deasupra norilor când zbor cu avionul. Peisajul ce mi se derulează în fața ochilor când călătoresc cu trenul. Orice călătorie. O baie bună la Felix dimineața. Discuțiile zgomotoase încărcate de umor și amintiri pe care le am cu prietenele mele după o lungă perioadă de nevedere”. Firescul relațiilor interumane. Soarele, pădurea, apa și verdele. O zi de leneveală. Vorba oamenilor din Chișinău. Muzica lui Katie Melua. Baia lungă de seară care îmi alungă oboseala și încordarea de peste zi. Rujul roșu. Filmele de aventură. Lectura de seară pe fotoliul din ratan, de sub lampadarul cu lumină caldă. Un spectacol de orice fel de dans. Zilele în care mai ies la echitație. Trandafirul roșu din glastra de pe noptieră. Ceaiul cu biscuiți de dimineață. Diminețile și serile, și zilele, și viața în toată splendoarea ei complexă. Dumnezeirea din noi.   

La ce te obligă statutul de persoană publică și ce avantaje îți aduce?

Acest statut de persoană publică este o poveste cu dus-întors. Și continui să fiu uimită de faptul că oamenii mă recunosc pe stradă chiar și după șase ani de absență de pe sticlă”. Și abia acum mi-am dat seama ce a însemnat acea emisiune de reciprocă notorietate și de influența pe care a avut-o asupra publicului feminin și nu numai. Înainte de toate, nimic nu mă mai obligă cu nimic. Sunt un om cu o atitudine decentă, căruia îi pasă de propria ființă. Cu sau fără statutul de persoană publică. Cum sunt acasă, așa sunt și afară. Și invers. Asta se numește integritate. Și mă străduiesc săfuncționez” între acești parametri. Îmi văd de viața mea, canalizată spre cunoaștere și împărtășire. Altceva poate trece nestingherit pe lângă mine. Știu, cu voia sau fără voia mea, sunt un model care inspiră și motivează. Asta mă onorează și mă face să fiu și mai concentrată pe ceea ce înseamnă integritate. În rest, sunt un om. Așadar, da, există avantajul că ești cunoscut. Totuși, în noul drum pe care mi l-am ales, nu a contat. A trebuit să învăț și să demonstrez că sunt un bun profesionist și în acest domeniu. Chiar mai mult, pentru că existau așteptări de la mine. Apoi, ar mai fi ceva. Eu nu prea am luat în calcul acest statut. Nici acum și nici atunci. Trăiesc pur și simplu ghidându-mă după valorile primite în copilărie și permițându-mi să greșesc. Pentru că altfel cum aș mai învăța?! Repet, sunt doar un om. Dacă nu aș greși, aș fi o sfântă. Și atunci nu-mi văd rostul pe lume. Simplu.

  

Locul (orașul) unde muncești este important?

Nu. Am învățat în timp să nu am atașamente față de locuri, obiecte, situații. De ceea ce sunt și fac eu acum este nevoie în toată țara și în lume. Cunoașterea este un obiectiv care nu are granițe. Nu știu dacă m-am educat involuntar în timp sau pur și simplu m-am născut cu anumite însușiri legate de adaptarea la mediu. Fiindcă pentru mine nu există distanțe și timp. Călătoresc cu mare ușurință. Pot fi în două zile în 3-4 locuri diferite din țară, susținând și câte un training sau un seminar. Nu mă obosesc drumurile, dimpotrivă: faptul că văd locuri noi și cunosc tot felul de oameni cu poveștile lor mă încarcă. Așadar, de muncit muncesc în toată țara. Și îmi place asta. Este important însă „cartierul general”. Locul unde mă retrag ca să odihnesc, să refac și să pregătesc pentru următoarea perioadă de evenimente. Iar Oradea este oaza mea de liniște, bine și energie pozitivă. Este un loc civilizat, în continuă dezvoltare, cu oameni faini și calzi, cu aer curat și locuri minunate de plimbare. Ca o concluzie, pentru mine nu este important orașul unde muncesc, ci important este locul în care mă retrag ca odihnesc. 

Ești un călător neobosit. Cu ce rămâi din fiecare călătorie și ce aduci acasă?

Una dintre marile mele bucurii este să călătoresc. Sunt neobosită. Îmi place să cunosc obiceiurile și tradițiile altor popoare. Sărbătorile și costumele lor populare. Bucătăria. Îmi place să gust din mâncarea lor tradițională. Să le descopăr unicitățile și ce-i face speciali în anumite domenii. Să văd ce capodopere a realizat natura în diverse zone ale globului și ce a creat umanitatea de-a lungul istoriei. Îmi place să aflu poveștile altor oameni și îmi place să le privesc chipurile. Și, din fiecare călătorie, mă întorc acasă încărcată de cunoaștere și înțelepciune, ce vin din felul de a fi al altor ființe de pe acest pământ. Este atâta frumusețe și atâta varietate în lume! Asta aduc acasă. Și asta voi duce și cu mine într-o altă dimensiune. Un suflet plin și bogat în frumusețea și înțelepciunea lumii. Ce poți să-ți dorești mai mult?!

Cum stai cu… dragostea?

Doamne, ce diferit privesc această întrebare acum! Stau bine. Acum, în timp ce-ți scriu, se strecoară soarele printre obloane și este atâta lumina în casă, încât mă simț plină ochi de iubire și recunoștință. Și nu pot face deosebire între felurile de dragoste. Sunt dimineți în care mă trezesc într-o stare de… îndrăgosteală”, de simt că îmi explodează interiorul. Și mulțumesc pentru tot și mă bucur de tot. Se zice că trăiești în dragoste de viață. Agape. Nu am stat să gândesc la asta și nici nu mai complic lucrurile. Mă bucur și gata. Prietenii îmi spun că eu sunt iubire în acțiune”. Poate așa o fi. Ei știu. Eu nu stau să îmi bat capul cu asta. Dacă întrebarea ta se referea la existența unui anume bărbat în viața mea… sunt o femeie singură și nu însingurată. Atunci când voi simți că el este cel ales, voi anunța. Nu îmi place să-mi trâmbițez viața până nu fac alegerea potrivită pentru mine și asumată pe termen lung. Am atât de multe de făcut, de învățat și de dăruit.

Mai crezi în căsnicie?

Bineînțeles că da. Am crezut și cred în această instituție. Cred în familie. Familia bazată pe asumare și responsabilizare. Și, mai ales, bazată pe ceea ce înseamnă cu adevărat iubirea. Nu doar pe contul din bancă și/sau atracția fizică. Iubirea, cea care le înglobează pe toate. Asta nu înseamnă , dacă se va întâmplă vreodată ceva, voi spune da legată la ochi. Odată ce descoperi potențialul vieții tale, al propriei tale ființe, îți dorești să fii singur pentru a te descoperi, pentru a crește și învăța, pentru a face ce nu ai avut timp să faci înainte. Sau să ai un partener care își dorește același lucru, cu care să rezonezi. Eu am învățat un lucru. Las viața să-și facă numărul. Nu mai forțez nimic. Lucrurile se așază așa cum va fi nevoie.

Valorile esențiale care ți-au condus existența sunt…

Conștiinciozitate, loialitate, integritate, prietenie, onestitate, autenticitate, punctualitate, asumare, responsabilitate, disciplină, adaptabilitate, smerenie, recunoștință, demnitate, civilitate, simțul umorului. Poate or mai fi, însă astea mi-au venit acum în minte gândindu-mă la tot ce m-au învățat părinții mei, la tot ceea ce am aplicat în viață și la ceea ce m-a învățat însăși viață. 

Diminețile tale sunt O bucurie

Mergi la sală ca să… Mă simt bine

Mâncarea îți este prietenă sau… Aliată

Stilul de viață îți dictează…. Totul

E comod pe 12 cm de toc? De vreo zece ani, nu.

Clipele tale reale de liniște sunt… Când mă plimb cu Gore și când tac.

Fericirea poate fi… În mine și se numește împlinire.

 

Citește și:

Articol preluat din ediția de mai 2017 a revistei Femeia.
Autor: Ivana Iancu
Foto: arhiva personală

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus