Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Moara de hartie

Moara de hartie

Au cumpărat o presă de legătorie veche (pe care au ţinut-o câteva luni pe noptieră, în dormitor), apoi, la anunţurile din ziare, au găsit un domn care închidea o legătorie şi vindea mai multe echipamente mari – atunci au cumpărat presa de aurire, o ghilotină şi o maşină de tăiat carton. Şi câte şi mai câte. Le ţineau în garajul unor prieteni, fiindcă, glumeşte Ion, n-ar fi încăput nicicum în balconul apartamentului de la bloc. 

După ce au cumpărat o nouă maşinărie, din Germania, nişte prese de la armată şi mai multe echipamente vechi, de colecţie, de la Tipografia Universul, le-a fost clar: le trebuia un loc al lor, unde nu doar să depoziteze, ci să şi folosească toate echipamentele astea. Pentru mulţi nu erau decât fier vechi, lăsate uneori cu lunile în ploaie, de izbelişte. Pentru ei erau parte din viaţa unui muzeu care merita să existe şi la noi.

Îmbogăţirea pe care au căutat-o

Nu şi-au propus atunci să facă şi să dreagă, totul s-a petrecut firesc, spune Dana, pentru că „aşa e bine să se întâmple lucrurile frumoase“. Aveau în cap încă din 2009-2010 conceptul Moara de hârtie, trebuia să fie un spaţiu în care să se reunească oamenii care vor să facă hârtie manuală, să tipărească, să lege cărţi, să lucreze cu mâinile lor lucruri de care să fie mândri. 

Ba chiar au povestit ideea lor mai multor persoane, dar până la urmă au rămas cam singuri. „Nu spun că nu ne-au ajutat şi alţii, dar nimeni nu a mers doar pe drumul acesta, cum am decis să facem noi“, explică Dana. 

În prezent, Dana se ocupă exclusiv de activitatea de la moară – programează ateliere şi evenimente pe care le susţine alături de Ion, promovează activitatea şi proiectele Morii de hârtie, ţine legătura cu partenerii şi cu cei din comunitatea de prieteni sau din comunitatea de la Comana. Ion, cel puţin pentru moment, are în grijă şi jobul său de consul-tant. Fiindcă Moara de hârtie nu i-a îmbogăţit financiar pe soţii Georgescu. Ba din contră, de dragul ei, au făcut credit la bancă. Dar i-a făcut putred de bogaţi în alt sens. Acela de care uităm în goana noastră cea de toate zilele.  

O moară mai specială

Moara din Comana a fost deschisă publicului în urmă cu doi ani, după luni întregi în care au căutat locul potrivit pentru aşa meşteşuguri frumoase, de care ne pasă atât de puţin. „La început, am avut un loc închiriat în Bucureşti, o hală. Dar nu era deloc ceea ce ne doream pentru moara noastră. În primăvara anului 2010, ne-am dat seama că e mult mai uşor să cumpărăm un teren şi să facem moara aşa cum ne-ar plăcea“, spune Ion. 

Terenurile pe care se ridică acum Moara de hârtie, o căsuţă înconjurată cu un gard simplu de lemn, le-au găsit din întâmplare, când aproape renunţaseră la ideea de a găsi spaţiu în frumosul sat Comana, locul în care a locuit şi a scris scriitorul Gellu Naum. În decembrie 2010, au cumpărat cele două parcele, le-au unit, au umblat zile întregi după aprobări (Comana se află într-un parc natural şi este mult mai greu de obţinut avizele de construire), iar până în august 2011 moara a fost gata ridicată, echipamentele – transportate şi instalate, iar soţii Georgescu – gata de lucru. 

„Sigur, pe drum am făcut mici compromisuri, din lipsa fondurilor suficiente (şi aşa, pentru ce au acum, s-au împrumutat de la prieteni, de la rude, de la bancă – n. red.). Am vrut o clădire cu două etaje – la primul etaj se făcea hârtia, în pod se usca hârtia. Dar a ieşit o clădire cu un etaj, fără uscătorie. Am inaugurat-o pe 6 august 2011, deşi nu era gata – nici acum nu e în totalitate, dar e funcţională, iar nouă ne place să spunem că avem o moară mai specială. Mai important e ce facem aici decât dacă este vopsit sau nu peretele din exterior. Am preferat să ne concentrăm pe treabă şi, mai ales din cauză că nici nu mai aveam cu ce, ne-am oprit din construcţie“, spune Dana. 

 

Muzeul viu

Pe vremuri, fiecare meşteşug avea spaţiul lui bine delimitat: la moară se făcea hârtia, în tipografie se tipărea, la legătorie se legau cărţile. Astăzi, la Moara de hârtie a soţilor Georgescu se fac de toate. În primul rând, Moara de hârtie – un loc în care cărţi recuperate de la gunoi sau donate de oameni de bine stau aliniate pe rafturi de lemn sus, aproape de tavan, unde te trezeşti înconjurat de sertare pline cu litere vechi, de  maşinării nemţeşti, fotografii cu zeţari, gravuri rare, afişe cu mesaje din vechi tipografii – este un muzeu. 

Un muzeu unic în ţară (mai există unul la Deva, în holul unei tipografii; la Târgovişte este Muzeul Cărţii şi al Tiparului; în rest, prin ţară, există prese sau replici după prese vechi) şi mai ales unul viu. Da, aşa se numeşte muzeul în care poţi să mergi şi nu numai să admiri, ci şi să pui în practică ce ştiu să facă maşinăriile vechi pe care le ai în faţa ochilor. „Tipar înalt, ca la Moara de hârtie, se mai face foarte rar în lume şi în România, dar se mai face; legătorie de carte se mai face prin mici ateliere, pe la muzee şi pe la câteva biblioteci din ţară; şi mai sunt câţiva oameni care fac acasă legătorie – nişte hârtie manuală şi nişte agenduţe. Ceva se mişcă în zona asta, dar foarte puţin“, spune Ion. 

De la momentul în care au pus proiectul pe hârtie până astăzi, ideea soţilor Georgescu s-a transformat foarte mult. Au crezut că se vor axa mai mult pe produse – cărţi, diplome, felicitări etc. Dar realitatea a fost alta. Cei pe care şi i-ar fi dorit ei parteneri de afaceri nu erau gata pentru Moara de hârtie şi pentru proiectele de aici, aşa că cel mai mult au organizat ateliere pentru adulţi şi în special pentru copii. Şi, dacă la început aproape că nici nu aveau în plan atelier de hârtie manuală sau de legătorie de carte cu prichindeii, acum se văd nevoiţi să nu accepte toate cererile, fiindcă nu mai au timp fizic să-i primească pe toţi. 

Presa lui Gutenberg, făcută de un tâmplar prieten

În iarna care a trecut, Dana şi Ion au scris proiecte peste proiecte, plecând de la misiunea Asociaţiei Moara de hârtie, proiecte pentru care aşteaptă finanţare. Anul acesta, se desfăşoară proiecte pe care le-au scris anul trecut. Unul dintre ele – şi poate cel mai spectaculos – are în prim-plan presa lui Gutenberg. Mai precis, în cadrul proiectului „Tinerii (re)descoperă cultura europeană a tiparului“, cofinanţat de Uniunea Europenă, patru tineri din Bucureşti şi Comana se vor documenta despre trecutul tiparului citind, vizitând muzee de profil din ţară, dar şi experimentând tiparul manual. La iniţiativa Asociaţiei Moara de hârtie, un tâmplar va crea o replică a presei lui Gutenberg. Cu aceasta, tinerii voluntari implicaţi în proiect vor merge la Liceul Tehnologic Nr. 1 din Comana şi vor susţine ateliere despre tehnica tiparului. „Copiii din Comana vor şi tipări pe maşinăria aceasta spectaculoasă, cu care deja am fost invitaţi la Sibiu, la târgul de carte din luna septembrie“, spune Dana. 

 

Tot anul acesta, dacă se va finanţa unul dintre proiectele scrise, soţii Georgescu vor pleca prin ţară cu o rulotă pe post de atelier de tipar mobil. Vor merge cu precădere în zonele rurale, unde copiii nu au de prea multe ori parte de vacanţă de vară, şi le vor vorbi despre tipar, despre cărţi, despre o istorie pe care nu o învaţă la şcoală.  

„Noi avem zeci de idei, nu credem să ne plictisim vreodată aici“, zâmbeşte Dana. „Dar am vrea să fie mai mulţi cei care vin aici, aşa ar auzi mai multă lume despre meşteşugurile acestea şi ar aprecia mai mult ce facem noi aici“, adaugă Ion. 

Ei nici nu s-au promovat prea mult. Nici nu au avut buget pentru asta, nici nu şi-au dorit să ajungă la Moara de hârtie oameni care nu ar înţelege misiunea lor. Cea mai bună reclamă a fost, de când au început, recomandarea celor care le-au trecut pragul. Aşa au început, de exemplu, să facă invitaţii personalizate de nuntă pe hârtie manuală. Şi nu numai că le fac altfel, ci îi invită pe viitorii miri să contribuie la realizarea acestora. 

O comoară de poveste

La Moara de hârtie, la un scurt inventar, soţii Georgescu au o comoară: 40 de echipamente mari, maşină de tocat hârtie, presă, ghilotină, maşini de tăiat carton, aparate de rotunjit colţuri, trei prese de aurire, regale (sertarele în care stau literele) cu sute de litere cumpărate la kilogram şi sortate în ore întregi de piguleală. La aproape doi ani de la inaugurare, comoara lor pare să intereseze mai mult decât s-ar fi aşteptat vreodată. Dar e mult loc de mai bine. 

Soţii Georgescu nu îşi pun însă deadline-uri strânse. „E foarte bine ce s-a întâmplat. Uneori, îţi imaginezi lucrurile într-un fel, dar ele se întâmplă altfel. Asta este. Noi am învăţat să luăm lucrurile aşa cum vin şi să le facem cât mai bine. Iniţial, nu ne-am gândit, e adevărat, că vom lucra atât de mult cu copiii, dar noi ne pricepem să lucrăm cu oamenii şi cred că ne pricepem să le facem zile frumoase şi copiilor. Nu zic că nu putem face şi diplome, şi cărţi, dar poate că în acest moment asta trebuie să facem, să stăm de vorbă cu oamenii“, zâmbeşte Dana. 

O moară, tei înfloriţi şi multă lume

Stăm cu toţii pe prispa însorită din faţa Morii de hârtie, Dana povesteşte de ateliere, Ion – despre o nouă maşinărie veche pe care şi-ar dori-o la moară. Şi nu mă pot abţine: „Când fiecare face tot ceea ce face doar pentru el, voi de ce faceţi asta?“ „Poate tocmai pentru că fiecare pare interesat doar de ce are el nevoie, noi încercăm să aducem o bucurie cuiva, să ajungem la esenţa oamenilor din jurul nostru, să le dăm ceva frumos de făcut în timpul lor liber. Starea lor de bine ne dă energie şi ne face să credem că a meritat tot efortul şi toate micile sacrificii pe care le-am făcut până acum“, îmi răspunde Dana. „Cum va fi aici peste cinci ani?“ „Ah, sigur vom fi tot aici! Dar locul va arăta cu siguranţă altfel, sperăm să finalizăm moara, va fi toată zugrăvită în alb, să avem tei înfloriţi, flori şi să fim înconjuraţi de şi mai multă lume“, conchide Dana. 

 

Aşa s-a născut Moara de hârtie de la Comana, pe care Dana şi  Ion Georgescu au transformat-o într-un atelier-muzeu unic în România. Un muzeu viu al hârtiei, tiparului şi legătoriei, în care vii, vezi, meşteşugeşti, pleci şi – cu siguranţă – revii. 

Am ajuns la Comana, la aproape o oră de mers cu maşina de Bucureşti, într-o sâmbătă de martie, era frumos afară, soare şi peste 17 grade (din fericire, înainte să dea ninsoarea de final de primăvară). Oamenii din sat stăteau, grupuri-grupuri, pe la porţile caselor modeste, cu câte un căţel aproape, cu chef de vorbă şi de dezmorţire, cu zâmbetul pe buze. Oamenii care ne aşteptau pe noi stăteau şi ei cu ochii mijiţi la soare, pe prispa Morii de hârtie. Cu chef de poveşti. Şi ei cu zâmbetul pe buze. 

Soţii Georgescu – Dana şi Ion – sunt dintr-un aluat cum rar mai găseşti pe la noi: oameni cărora le pasă şi de ceilalţi, nu numai de ei înşişi, care ar vrea să facă ceva şi pentru restul, nu numai pentru ei şi ai lor, care ţin musai să lase în urmă ceva bun şi demn de luat în seamă. Genul de oameni pe care îi iubeşti din prima şi pe care ai vrea să îi revezi, fiindcă ştii precis că te pot încărca mereu cu energie bună. 

În România din care cei mai mulţi ar vrea să fugă, soţii Georgescu au deschis, în 2011, o moară de hârtie, care, aşa cum îi spune numele, are drept principal scop producerea hârtiei (manuale). Dar nu numai. Au făcut-o din pasiune, în căutarea unei activităţi care să le umple frumos timpul rămas după orele de la birou, petrecute în faţa computerului. 

Presa de legătorie de pe noptieră

Povestea Morii de hârtie a început – fără ca cineva să bănuiască măcar ce va urma şi unde vor ajunge – în anul 2009, când cei doi şi-au căutat câte un curs extra-job: Dana unul de fotografie, Ion – unul de legătorie de carte. Posibil ca cel de-al doilea să fi fost mai interesant, căci la scurt timp amândoi au început un alt curs, de hârtie manuală, la Muzeul Ţăranului Român. 

„De acolo a pornit toată nebunia, de fapt. Ne-a plăcut foarte mult, iar la un moment dat am mers la părinţii lui Ion, la Câmpulung Muscel, şi am făcut singuri hârtie. Ne-a ieşit!“, spune Dana. „Fascinaţi de hârtia făcută manual, am început să căutăm informaţii şi despre tipar. De aici  până la momentul în care am cumpărat primul echipament vechi de tipar nu a mai fost mult“, adaugă Ion. 

 


Lasă un răspuns

Sus