Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Pasiuni noi, profesii noi: meloterapeut și pet-sitter

Pasiuni noi, profesii noi: meloterapeut și pet-sitter

Dacă ar fi să lucrezi în orice domeniu și pentru orice fel de ființă, tu ce ai alege? Din ce în ce mai multe femei, indiferent de vârstă, aleg să practice meserii tot mai deosebite, cum ar fi meloterapeut sau pet-sitter. Am stat de vorbă cu două doamne de poveste cu două cariere speciale.

Dădacă pentru animale

Așa cum unele meserii moderne sunt dedicate omului și copilului, altele sunt dedicate animalelor. Una dintre cele mai noi meserii din țară este de pet-sitter, un concept preluat din babysitting, dedicat animalelor. Anca Lavinia Florea este printre singurele persoane din țară certificate ca pet-sitter.

„Este mult spus meserie, poate și pentru că la noi în țară încă nu este recunoscută ca fiind una”, începe Anca să-mi povestească. „Să fii pet-sitter presupune o bază de cunoștințe despre mai multe tipuri de animale, trecerea unui examen greu și, mai presus de toate, pasiune pentru binele animalelor de companie. Mai presupune anumite sfaturi sau tehnici de lucru pe care le poți da mai departe stăpânilor spre îmbunătățirea comportamentului animalului. Un pet-sitter poate să vadă și să facă mai mult decât hrănirea și plimbarea unui animal”, adaugă ea și continuă să-mi povestească cum activitatea ei depusă în folosul animalelor presupune să știe multe despre orice fel de animal de companie.

Clientul, când pleacă în concediu sau delegație și nu poate lua animalul cu sine, o contactează pe ea sau pe colegul ei. Ei se duc o dată sau de două ori pe zi acasă la client, petrec timp cu animalul respectiv și, în funcție de nevoie, au grijă de acesta, iar dacă animalul respectiv prezintă o problemă, cum se întâmplă și în cazul copiilor, tot ei îl duc la doctor și păstrează legătura cu clientul în permanență.

„Fac vizite la domiciliu atunci când stăpânul animalului consideră că e nevoie. Vizitele pot fi de la 20-30 minute pe zi până la patru ore pe zi, dacă este nevoie, și, ocazional, e posibil și dormitul peste noapte, când situația impune acest lucru”, povestește Anca. Ea aplică și terapie comportamentală animalului, tehnici de nutriție și sănătate – și disciplină la nevoie. În funcție de animal și de stăpân, ea poate oferi și elemente de dresaj, întrucât cursurile făcute în afară presupun și învățarea temeinică a elementelor de nutriție, sănătate, comportament, dresaj și comunicare cu și pentru animale.

Și animalul trebuie educat

Poate părea bizar sau hilar, dar meseria de pet-sitter este foarte importantă, mai ales în situații extreme. De exemplu, povestește Anca, a avut „un motan extrem de antisocial, ce stătea mereu ascuns când mergeam la el. Aproape că nu-l vedeam. Într-o zi, am petrecut aproape o oră făcând câte 1 cm spre el, târându-mă practic pe jos și oprindu-mă atunci când părea că se sperie, doar pentru a-l atinge. Și am reușit! Cu multă răbdare și iubire, vorbindu-i tot timpul, respectându-i spațiul, l-am mângâiat! Acum este unul dintre clienții mei preferați”, ne mărturisește.

Sau, altă dată, „am mers să scot la plimbare un câine chow-chow care nu mai fusese niciodată scos în lesă afară din curte, pentru că, fiind prea încăpățânat și puternic, își dărâma stăpânii, oameni în vârstă. Mergeam o dată la două zile și petreceam zece minute să-i pun lesa, apoi aplicam tot felul de tehnici pe drum ca să-l țin lângă mine și să reușim să facem o plimbare de 20 de minute. La un moment dat, așa de tare s-a răzvrătit, că a reușit să scoată capul din zgardă, stăpâna a început să țipe și să se agite lângă noi, dar mi-am păstrat calmul, l-am apucat repede de ceafă și am reușit să merg cu el înapoi în curte cu bine. A fost un episod memorabil”, își amintește Anca. Din păcate, se întâmplă destul de des, fiindcă stăpânii de animale nu înțeleg că și animalul de companie trebuie educat cu răbdare și afecțiune, la fel cum se educă copiii.

În viața de zi cu zi, Anca este și psiholog și consilier spiritual. Pet-sittingul este o pasiune de-a ei, pe care a transformat-o în activitate curentă, iar tot ce învață peste zi în lucrul cu oamenii aplică apoi cu animalele. „Nu mă dau drept cine nu sunt, spune ea, îmi păstrez autenticitatea și naturalețea inclusiv cu animalele și cu stăpânii lor. Animalele vor simți mereu dacă sunt tensionată, temătoare, relaxată sau încrezătoare.” Pasiunea pentru legătura om-om-animale, dar și Univers este ce o determină pe ea să aibă o carieră atipică, una ce o face fericită zilnic.

Meloterapeută

„Omul este o trestie vibrantă înainte de a fi gânditoare și, date fiind bolile acestui timp complicat, condiția de pacient nu-i e nimănui străină”, îmi povestește Mihaela A. Christi (61 ani), profesor pensionar și meloterapeut voluntar, coordonator al proiectului „Eu, Mo’zArtino”. De peste un deceniu, Mihaela aduce melosul mozartian copiilor de toate vârstele. „Am moștenit muzica și am dat-o mai departe oricui a stat la recepție, cât mi-a stat în puteri”, spune Mihaela. La început cânta la pian pentru copii cronic afectați, nevăzători și chiar neauzitori protezați. „Greu îți poți imagina un copil total nevăzător, cu retard sever și fără cuvinte, zâmbind angelic la auzul pianului, căutându-mi mâinile și atingând clapele, apoi ridicându-se pentru un soi de dans al său, ca și învățat.” Astfel de experiențe au determinat-o pe Mihaela să meargă pe această cale.

Rutină și arpegii

O zi din viața sa este mai mult decât plină. Dimineața începe devreme, cu un răstimp de studiu aplicat și compoziție, încercând să surprindă în studio texturi muzicale stimulative emoțional și cognitiv. Urmează orele de muzică adresate grupelor de copii înrolate în proiect. Seara scrie  povestiri pentru copii, traduce ori tricotează, „un hobby care, alături de game și arpegii, ține artroza la respect”, glumește ea.

„Proiectul Eu, Mo’zArtino (demarat în 2006, anul internațional Mozart, 250 ani de la nașterea genialului compozitor – n.r.) propune un plus de sound mozartian adus Timişoarei şi lumii. Prin el, vom îndruma şi instrui grupuri de copii doritori să cânte Mozart cu voce şi în cuvinte, din instituţii (pre)şcolare, la propunerea conducătorului de grup, angajat/voluntar al instituţiei pe care o reprezintă”, spune Mihaela pe site-ul oficial al proiectului.

Pacientul dă tonul

Meloterapia este „o specializare ce presupune înrolarea în temeinice studii de psihologie. Poate cuprinde domeniul un muzician cu toate examenele de psihologie la zi ori un psiholog cu temeinică și îndelungată educație muzicală. Chiar și cu astfel de meloterapeuți la dispoziție, serviciile de meloterapie ar putea prefera  tandemul.

Un meloterapeut se poate concentra pe interpretarea demersului muzical, în timp ce colegul său dirijează procesul, observând la secundă efectul muzicii asupra pacientului, intervenind prompt cu decizii de adaptare la reacție. Fiecare pacient e o lume în sine, important fiind mai binele său, permițând sistemului (meloterapic) să crească din mers, cu fiecare nouă confirmare ori infirmare. E bine de știut că nu există rețete. Bach nu e piramidon, Mozart nu e aspirină, Beethoven nu e vitamina C”, spune ea. Terapia prin muzică trebuie învățată temeinic și practicată adaptat după specificitatea fiecărui pacient.

Mihaela consideră că filosofia de viață a meloterapeutului ar trebui să pornească de la respectul absolut pentru ființa umană, pentru a o înțelege și pentru a-i transmite armonia. Muzica administrată va fi întotdeauna structurată (pentru Mozart, muzica este o poveste bine spusă), iar meloterapeutul trebuie să fie perfect conștient de configurația percepută de pacient. De aici, la modul ideal, „o structură alcătuită de natură să urmeze configurația”, conchide ea, verbalizând efectul fără de cuvinte al pianului asupra omului.

Citește și:

Hana Benyamini: Un vis de tinerețe. Fără bătrânețe!

Sunt barista în România

Arhitectul Prințului Charles: Iubirea, motivul de a trai

Articol preluat din ediția de iulie 2016 a revistei Femeia.

Autor: Nicoleta M Dumitrașcu

Foto: Radu Vintilescu, arhiva personală

Comments

comments

Lasă un răspuns