Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Pilot pe supersonic

Pilot pe supersonic

„Ce vrei să faci când vei fi mare?“
„Să zbor“, răspundea Simona Maierean când era copil. A reușit la nici 24 de ani să piloteze singură un supersonic, intrând în istoria aviației românești ca prima femeie la manșa unui MiG-21 Lancer.

Simona Maierean (30 de ani) nu a crescut într-o familie cu tradiție în domeniu, așa cum mă așteptam și cum se întâmplă cu majoritatea celor din branșă. Tatăl, veterinar (Simona a rămas fără mamă la numai 4 ani), nu i-a împărtășit entuziasmul și nu a încurajat-o să urmeze această profesie. Cel puțin la început. Între timp, s-a convins că fiica nu va renunța la visul ei. Iar pentru Simona confirmarea a venit în 2004, când s-a ridicat pentru prima dată în aer și a realizat că este omul potrivit la locul potrivit, că nu era totul doar în mintea ei.

Povestea aripilor

„Pentru zborurile de antrenament, care presupun trecerea în regim supersonic, trebuie să urci la peste 10.000 de metri. Înălțimea maximă pe care am atins-o a fost de vreo 13.000 de metri“, mi-a spus. Supersonicul pe care a zburat între 2009 și 2012 este de fapt un avion de vânătoare care poate atinge o viteză mai mare decât cea a sunetului. Înainte să ajungă la ea a fost viteza gândului, care nu s-a lăsat până nu a fost concretizată pe pământ, apoi în aer… A fost de mică atrasă de ideea de zbor, dar a lăsat-o deoparte ani buni. Bănuiește că în tot acest timp „ideea a crescut“ până când a trebuit să-și răspundă ei, nu doar celorlalți – „vreau să zbor!“

„Părinții își doreau ca fata lor să se facă doctor sau profesor, adică ceva mai «pământesc». Încetul cu încetul, văzând cât de hotărâtă sunt, m-au lăsat să-mi urmez nebunia. I-am simțit în tot acest timp foarte implicați sufletește, dorindu-și ca lucrurile să-mi iasă“, mărturisește ea.

Primul zbor

În anul în care s-a înscris la Academia Forțelor Aeriene, erau doar 13 locuri în concurs. „Eram destul de speriată că erau atât de puține pentru toți cei care ar fi vrut să ajungă acolo. Dar simțeam că trebuie să-mi încerc norocul ca să nu trăiesc cu «ce-ar fi fost dacă…?»“ În Academie, până să zboare cu MiG-21 Lancer, avionul supersonic de vânătoare, și-a făcut antrenamentele pe IAK 52, apoi pe IAR 99 Standard, un avion cu reacție subsonic, pe care a obținut brevetul în Școala de Aplicație pentru Forțele Aeriene. Acum zboară pe C-27J Spartan, avion de transport tactic, pentru care se pregătește să obțină calificările de copilot. „E un domeniu în care trebuie să înveți continuu. Dacă ajungi să spui că știi tot înseamnă că nu ești sincer cu tine și poate e momentul să te retragi.“

Job masculin

Nu a avut un mentor, dar în fiecare etapă a fost cel puțin o persoană care a știut ce și cum să-i spună și cum să-i fie alături. „Oricât de independentă mi-aș fi dorit să fiu, e frumos când îți apar în cale oamenii potriviți de care nu ți-e frică să depinzi.“

Lucrul într-un mediu predominant masculin nu i-a fost mereu ușor ca a-cum. „Au fost momente în care simțeam că parcă le-am încălcat teritoriul și trebuie să pășesc cu grijă, dar le-am privit ca pe o provocare. Mergând și mai departe, tot ce am învățat în materie de zbor am învățat de la bărbați, instructori și colegi mai mari care au avut răbdare să-mi explice tot felul de lucruri.“ În ceea ce privește laudele, ea spune că încrederea pe care a câștigat-o din partea celor din jur e suficientă. „Printre altele, e un domeniu în care trebuie să te poți baza pe coechipierul tău. Am fost plăcut surprinsă când unii colegi mi-au spus că ei ar zbura cu mine fără rezerve“, se mândrește ea.

Renunțări asumate

Simona nu simte sacrificiile de până aici, fiindcă a făcut ceea ce i-a plăcut. A trebuit să renunțe totuși la câte ceva în tot acest drum: „Făcând Academia, nu pot să spun că am avut o viață de student obișnuită, cu toată «libertatea» specifică, vacanța de vară însemna doar luna septembrie, iar timpul liber cerea o permanentă justificare“, explică ea. Pen-tru a evolua profesional, au mai fost necesare detașări dintr-un loc într-altul, care nu i-au permis să se așeze definitiv într-un loc. Desigur, nu i-a văzut pe cei dragi cât de des și-ar fi dorit.

Timp pentru ea

Meseria pe care și-a ales-o nu-i lasă prea mult loc pentru cochetărie, dar, la cât de preocupate suntem noi, femeile, să fim mereu frumoase, am fost curioasă cum împacă haina militară sobră cu ceea ce o face feminină. „Nu e tocmai ușor, dar trebuie să înveți să faci diferența între meserie și viața personală. Așa cum ne facem timp în fiecare dimineață să bem cafeaua, depinde doar de noi să alocăm o jumătate de oră pe zi pentru alte «cochetării». Dacă lucrezi într-un mediu în care predomină bărbații nu înseamnă că trebuie să devii unul“, afirmă Simona.

Aterizarea lină

Spre finalul interviului, m-a interesat dacă ar da timpul înapoi pentru o clipă anume. Mi-a mărturisit că a încercat să trăiască așa cum a simțit la momentul respectiv și a învățat să-și asculte sufletul. I-am cerut un sfat pentru tinerele care ar dori să o urmeze. „Când e omul potrivit la locul potrivit, lucrurile se întâmplă, fie că vorbim de planul profesional, fie de cel personal. Știu că trebuie să îndrăznim să visăm, oricât ne-ar speria, să credem că acolo sus cineva ne iubește și să avem curaj să facem ceea ce visăm.“ Îi mulțumesc Simonei Maierean pentru interviu și îi urez, așa cum se încurajează piloții între ei înainte de a zbura, „Cer senin“ și de acum înainte!

Test înainte de decolare

Primul gând dimineața. Să învăț să trăiesc… e lecția care nu se termină niciodată.

Proceduri. Ni se verifică tensiunea înainte de zbor.

Restricții alimentare. Renunți la ceva ce e po­­sibil să nu-ți facă bine, deși îți place.

Două sentimente când e la manșă. Bucurie și responsabilitate.

Alte pasiuni. Să urc pe munte, să privesc îm­­prejurimile de la acea înălțime. E ceva special în acele locuri, care îmi dă energie și inspirație să merg mai departe.

În zilele mai puțin bune. Trebuie să fii foarte sincer cu tine când nu te simți bine. Nu m-am urcat la manșă când am fost foarte răcită sau foarte obosită.

Pregătire fizică. Probe sportive anuale, iar zilnic îmi fac singură programul de exerciții, nu pentru a fi sportiv de performanță, ci pentru a fi în formă.

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.26/03.07.2014

Autor: Lidia Năstase

Sursa foto: Radu Vintilescu


Lasă un răspuns

Sus