Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Profesie > Drumul impletiturilor

Drumul impletiturilor

27 de ani, un brand de succes și o familie extraordinară. Cum poți construi o nouă viață de dragul împletiturilor și care sunt compromisurile care să te conducă spre succes? Oksana Danilisin are toate răspunsurile.

Se poate considera acum o femeie împlinită. Plecarea din Republica Moldova a fost cea mai importantă și totodată cea mai bună decizie din viața Oksanei. Acum, familia și afacerea ei au lăsat în urmă anii în care lucra în trei locuri odată ca să se întrețină, deschizând drumul către o poveste de succes născută din pasiunea pentru împletituri.

Șase ani, un film și o decizie pe viață

Sfârșitul anului 2004, împreună cu cei 18 ani abia împliniți, a prins-o pe Oksana Danilisin în București, într-o cameră dintr-un apartament modest, închiriată recent pe Calea Rahovei.

Trecuseră 12 ani de când își pusese în gând să își împlinească un vis, acela de a pleca din Republica Moldova în România. „Îmi doream să plec de când aveam șase ani. Văzusem un film despre o tipă din Rusia care plecase în Elveția, avea un copil și, întâlnindu-se cu cineva acolo, într-un supermarket, îi spunea cum a luat ea decizia să plece din spațiul ex-sovietic într-o țară civilizată fiindcă voise să-i ofere copilului un alt viitor, siguranță, o viață mai bună. Mie mi-a rămas în cap scena asta și, crescând, an de an, eram din ce în ce mai hotărâtă să plec. Voiam să plec pentru un alt viitor, pentru că simțeam că acolo este un mediu care nu răspundea dezvoltării mele.“

Când a împlinit 18 ani, intrase deja la Facultatea de Arhitectură din Chișinău, dar asta nu a împiedicat-o să își facă pașaport și să plece la București, un loc despre care auzise numai din povestirile altora, unde nu fusese niciodată și în care nu cunoștea pe nimeni.

În astfel de situații, e firesc să te gândești că părinții trebuie să fi fost scandalizați… „Am fost întotdeauna un copil destul de independent, necocoloșit. Ba, mai mult, dacă încercau părinții mei să facă asta, refuzam, pentru că nu eram genul acela de copil. Așa cum nu sunt nici astăzi. Sunt foarte independentă din punctul de vedere al deciziilor și al asumării în viață și nu a fost nevoie să cer voie… A fost mai mult un anunț: «Mama, mi-am luat pașaport, mi-am asumat, am plecat». Mama mi-a spus: «Te pup, ai grijă». A avut încredere în mine întotdeauna.“

Nu există „nu pot“

Nu cunoștea pe nimeni aici când a pus prima dată piciorul pe pământ românesc, în fața Consulatului Italiei din București. Acolo veneau în aceea perioada toate autocarele din Republica Moldova, iar din acest motiv, puteai să te întâlnești cu foarte mulți bucureșteni care ofereau cazare. Așa a găsit un loc unde să stea câteva zile, să vadă dacă se poate acomoda. După ce a străbătut orașul în lung și-n lat, s-a întors la Chișinău ca să petreacă sărbătorile de iarnă, cu singurul gând de a reveni cât mai repede la București, pentru a-și continua studiile aici și pentru a-și croi un alt drum în viață.

„În februarie, mi-am luat iar rucsăcelul și am venit înapoi la București. A existat o perioadă în care aveam trei joburi: chelneriță într-o cafenea lângă Unirii, într-un call-center pe limba rusă, iar seara, la un pub din Piața Rosetti. Mergeam și la școală, cam 80%. De joburile acestea am aflat întrebând. De asta eu zic și acum că nu se poate să nu-ți găsești job dacă vrei să lucrezi. Eu cred că nu există «nu pot», «nu am», «nu-mi iese», există doar «nu vreau». Dacă eu îmi doresc foarte mult să lucrez, o să lucrez, îmi găsesc job. Apoi, sunt și compromisurile pe care ești în stare și ai încredere că poți să le faci în viață… Aveam 19 ani, eram încă la facultate, nu aveam pretenția să lucrez într-o multinațională pe un salariu extraordinar… Puteam să lucrez drept chelneriță și, ulterior în viață, să ajung să dețin un lanț de restaurante. Întotdeauna am fost de părere că trebuie să urci muntele de la poale spre vârf, muncind.“

Grecia, noi orizonturi

Trecuse un an de când stătea în România şi se transformase într-o fată drăgălașă, care se împrietenea repede cu oricine, de la colegii de serviciu la șefi și chiar la prietenii șefilor. Astfel, de la marea asta de oameni cu care se împrietenise a aflat într-o zi despre un program de finalizare a studiilor în Grecia pentru studenții de la Arhitectură.

„Am așteptat vreo 12 zile în Grecia să mi se dea repartizarea, în ce oraș să merg. Nu am vrut să termin Arhitectura… erau șapte ani și mi s-a părut foarte mult. Am ales să fac design interior-exterior, specializare care necesita doi ani din momentul în care începeam. Pentru mine era perfect. Am lucrat și acolo ca să mă întrețin, să îmi plătesc chiria, pentru că nu am vrut să stau la cămin. Am învățat foarte repede limba greacă, ca să nu mai stau în grupa de engleză ori să fie nevoie să mi se traducă tot timpul. Am terminat acolo facultatea, iar în 2008 m-am întors…“

De la design interior la design de coafuri

Oksana nu s-a întors la București, așa cum era de așteptat, ci la Chișinău, pentru că acolo însemna pentru ea să te întorci acasă. „Am stat o lună, mi-am dat seama că nu s-a schimbat nimic, dar că eu mă schimbasem extrem de mult și, în afară de asta, aveam sentimentul că lucrurile merg cu o viteză total diferită față de cum mergeau la 18 ani. Și m-am întors în București, în 2008, luând decizia să rămân aici definitiv.“ A lucrat aproximativ un an ca designer de interior, dar piața din România nu era la fel de dezvoltată precum cea din Grecia pe acest segment, așa că entuziasmul tinerei arhitecte s-a ofilit treptat, până ce cursul vieții ei urma să ia o altă întorsătură: l-a cunoscut pe soțul ei, iar viața în doi punea deja alte probleme. „La gândul că ar fi bine să fac ceva ca să nu stau acasă, m-am gândit că ori mă angajez, ori fac ceva al meu. Și atunci, gândindu-mă ce știu eu să fac cel mai bine sau ce am făcut eu cel mai mult in viață, am ajuns la concluzia că mi-ar plăcea un domeniu al frumuseții. Toată viața mea, singura activitate pe care am făcut-o cu plăcere a fost să lucrez ceva cu mâinile, respectiv să împletesc părul. Așa am decis să deschid un salon de înfrumusețare nișat pe împletituri.“

Arta de a împleti părul este o amintire din copilărie. Bunica obișnuia să-i împletească părul, iar ea îl împletea pe al păpușilor. A făcut o școală normală în care se punea foarte mult accent pe partea estetică, dar și pe creație. Se discuta despre sculpturi, despre tablouri, despre arheologie, istoria artei, muzică și compozitori. Toate acestea i-au dezvoltat latura artistică, iar astăzi, dacă o întrebi ce este, îți spune că e artist. „Am avut acel ceva ce alții nu au… m-a ajutat foarte mult și numele, fiind mai exotic, mai diferit. Cu entuziasm şi cu pasiune, în următorii doi ani, am împletit, cred, kilometri întregi! Nu pot să spun că începutul a fost ori nu a fost greu… a fost diferit față de orice fel de rețetă. Eu am deschis salonul, iar la câteva săptămâni, am aflat că sunt însărcinată. Şi am avut de luat o decizie în acel moment: să merg înainte și cu copil, și cu afacere. Am avut de la început zece angajați, eram foarte tânără, nu aveam experiență de antreprenoriat, în ma-nagement. Eu sunt artist şi întotdeauna m-a motivat dorința de a învăța, dorința de a fi mereu în mișcare.“

Împletituri și nu numai

Afacerea Oksanei se divizează, acum, după pasiunile vieții ei: împletituri și mirese. De aceea, în salon există și brides room, „un spațiu dedicat miresei, în care aceasta poate să vină și să se simtă ca la ea acasă. O scutește de luat cameră la hotel în cazul în care vrea să vină să se aranjeze, să se machieze, să se îmbrace, să se accesorizeze și să plece direct la biserică. Are și duș, să se împrospăteze dacă vrea. Pot să vină aici și cameramanul, și fotograful, pentru momentele acelea de making-of. Iar miresele care vin la noi au garanția că nu vor vedea și la alte mirese coafura pe care o au ele!“

Ultimul concept pe care l-a inventat este un salon de înfrumusețare cu servicii larg desfășurate, un spațiu în care poți să bei cafea, ceai, sucuri, compot, unde orice femeie poate să comande orice împletitură, din-tr-un set de 200 de modele, având garanția că aceasta e făcută în aproximativ 15 minute, unde personalul oferă trucuri de beauty, fie că vorbim de împletituri, produse de păr sau sfaturi de înfrumusețare.

„Acum, când mă uit în urmă, am impresia că au trecut o sută de ani. În primul rând, pentru că s-au întâmplat foarte multe lucruri. Nu am avut un singur model în viață, ci am luat elemente de la foarte multe persoane. Mi-au plăcut întotdeauna atitudinea, calmul și energia pe care le emană Ruxandra Hurezeanu. Câteodată, mă simt preț de o secundă precum Coco Chanel, o femeie care a schimbat întrucâtva percepția asupra modei, reușind oarecum dintr-o împletitură să fac un adevărat trend în România.“

Am lăsat-o pe Oksana dereticând prin cafenea și am plecat reflectând la dictonul acestei femei minunate: „Fii bine, fii responsabil pentru tine însuți“.

Articol preluat din ediția de martie 2014 a revistei Femeia.
Autor: Diana Șerban
Sursa foto: Vlad Stănescu

Make-up: Ioana Cristea


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus