Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Profesie > Viața ca un maraton

Viața ca un maraton

Dincolo de a fi o modă, maratonul e o terapie, o modalitate de a-ți îmbunătăți sănătatea, de a-ți menține pofta de viață, de a-ți depăși limitele, de a te simți om printre oameni. Iar pentru unii este viața însăși.

Maratonistă, corporatistă, femeie fericită – Adriana Istrate, prima româncă învingătoare într-un proiect 777.

Adriana Istrate (34 ani) este consultant bancar şi maratonistă, fiind prima româncă ce a alergat în 7 maratoane, 7 ultramaratoane, pe 7 continente diferite, în mai puțin de zece luni (777 de zile), stabilind astfel un record mondial. Cine este Adriana Istrate și de ce aleargă extrem?

IMG_3927-1

Proiectul 777

În martie 2013, Adriana a fost victima unei „deșteptări”, așa cum îi place ei să zică. În ultimii ani, devenise o persoană care uita să mai plece de la birou, fără timp liber pentru familie, prieteni, cărți sau cunoaștere în general. Era delăsătoare și amâna lucruri pe principiul „am tot timpul din lume”.
La un moment dat, s-a trezit singură, întrebându-se unde a greșit. Astfel, în următoarele luni, a început să-și pună întrebări despre obiceiurile și alegerile făcute, iar răspunsurile au pus-o pe gânduri. Ajunsese o persoană superficială, care visa la lucruri, dar nu făcea nimic pentru a le obține.

„Apoi, povestește ea, banca unde lucrez a organizat o conferință la care a adus un alergător (Andrei Roșu) pentru a ne vorbi de viața sa. Așa de frumos a vorbit acest om și atâta energie a emanat, încât, până la finalul dis­cursului său, luasem deja decizia: începând de ASTĂZI voi alerga. Dacă până atunci amânasem toate lucrurile importante din viața mea, în acea seară situația s-a schimbat complet.” Și astfel s-a născut o alergătoare extremă.

Până în acel punct, Adriana crezuse cu tărie că este o persoană cu o viață semnificativă, cu un job stabil și satisfăcător, incapabilă de lucruri extreme și cu inhibiții „normale”, cu viață socială amplă, principii solide și credințe adânc înrădăcinate. Mare i-a fost mirarea când s-a „deșteptat”, când a găsit sponsori pentru a-și materializa visurile de a ajunge maratonistă și când a atins deja primul punct al proiectului ei de viață: să alerge în 7 maratoane, 7 ultramaratoane, pe 7 continente diferite, în mai puțin de 777 de zile, apoi să participe la triatlon, apoi la half Ironman, după care, punct terminus, Ironman.

Despre proiectul 777 Adriana po­ves­tește: „Toată călătoria asta nu a fost simplă, ci extrem de complexă, și îmi vine în minte cartea Agonie și extaz, cu al său titlu care se potrivește perfect în… peisajul meu. Dintre cele mai grele momente aș aminti antrenamentele nenumărate, unele de 8-12 ore, când trebuia să îmi construiesc anduranța pentru Antarctica, primul ultramaraton. Țin minte că ieșeam în câte o sâmbătă sau duminică afară și veneam seara târziu, indiferent că eram obosită
sau bolnavă. Apoi, în timpul curselor, eram de foarte multe ori extenuată, având în vedere că alergam la minus 30 de grade Celsius în Antarctica sau în căldura toridă a Saharei, în umiditatea incredibilă din Singapore sau pe munții plini de nămoluri din Vietnam. Ca să completez peisajul, ajungeam la o cursă după 24-48 de ore de călătorit cu avionul, schimbând câte 4-5 aeronave și așteptând ore în șir prin aeroporturi. La una dintre călătorii am avut cinci competiții pe trei continente diferite, de ajunsesem să nu mai știu pe ce continent mă trezeam dimineața. Alteori, mi se întâmpla să ajung în țară în jur de 8-9 dimineața, iar de la aeroport să ajung direct la birou. Fiind plecată în contul zilelor de concediu, trebuia să mă asigur că îmi folosesc zilele libere în cel mai bun mod posibil.

Însă au fost și momente extraordinare, în care am ajuns în cele mai stranii locuri de pe acest pământ și am alergat, pe rând, cu porci mistreți, canguri, pinguini sau alte animale simpatice. Am întâlnit oameni minunați, cu care am păstrat legătura, de cele mai multe ori făcându-ne planuri să ne revedem cândva la vreo cursă, poate chiar în România”, ne spune zâmbind, tânăra maratonistă fiind o patrioată convinsă.

Dar din dar

Printre toate aceste trăiri, lecții de viață, dar și provocări, Adriana a descoperit dezvoltarea personală ca pozitivă, astfel încât și-a exploatat proiectele personale și pentru a da ceva înapoi comunității din jurul ei, demarând o strângere de fonduri pentru îngrijirea bolnavilor de cancer de la Hospice Casa Speranței. „Eu îmi doream să mă schimb, mărturisește ea, să devin o versiune mai bună a mea. Alăturarea cauzei umanitare la proiectul meu a fost naturală în fond, întrucât continuam să donez, cum mai făcusem înainte, dar într-o formă colectivă, implicându-i și pe alții. De ce bolnavi de cancer? Pentru că am avut o prietenă care în 2013 a fost diagnosticată cu cancer, boala reușind să iasă învingătoare după numai șapte luni, exact cât estimaseră doctorii. Transformările prin care a trecut în cele câteva luni de tratamente și suferința familiei în acest răstimp mi-au arătat o cu totul altă lume. Am zis atunci că acești oameni merită zile decente de viață, atât cât se poate.

Viața de zi cu zi

În tumultul acestor proiecte ambi­țioase, viața Adrianei este totuși ca a oricărei femei, cu job, cu părinți, cu prieteni. Ca să-și împace toate laturile vieții, este adepta unui orar echilibrat și a disciplinei elvețiene: „Mă trezesc în jur de 5 și ies la antrenament până la 7-8. Apoi, mă pregătesc de birou și mă îndrept către locul de muncă, într-un București aglomerat de oameni, blocuri și mașini. Acolo, îmi intru în pâine chiar de la început, deoarece lucrez într-un departament foarte activ, care susține activitatea de vânzare. În jur de 17.30-18 îmi termin activitatea (fără să mai stau ore în șir peste program, cum făceam înainte), parcurgând și ultima parte din agendă până la orele 22-23 (program casnic, ieșit cu prietenii, citit/scris diferite materiale). Se spune că tot ce nu este trecut în agendă nu există de fapt și de aceea îmi trec acolo toate lucrurile
pe care doresc să le fac. În felul asta, elimin celebrele situații în care am uitat să fac cutare lucru.

Alături de ea stau familia, prietenii, colegii și toți cei pe care i-a cunoscut între timp (persoana care a inspirat-o să alerge, antrenorii, coach-ul de dezvoltare personală, duhovnicul și alți colaboratori), oameni cărora le este recunoscătoare că o sprijină, după ce s-au convins că are o voință de neclintit. Practic, ea este dovada că se poate orice, la orice vârstă, dacă îți dorești suficient de mult și dacă într-o zi îți pui întrebarea „de ce fac eu ceea ce urmează să fac azi? și nu-ți place
răspunsul la ea.

Maratonistă, pensionară, femeie fericită – Lucia Radu, peste 90 de medalii și trofee în atletism.

Lucia Radu (84 ani) consideră că a avut două vieți, una mai frumoasă decât alta. A fost ziaristă la Scânteia, a fost a doua soție a cunoscutului om de televiziune Tudor Vornicu,  a fost ghid internațional pentru Ministerul Turismului, a fost om-cheie al Ambasadei Belgiei în România, iar în prezent este campioană la atletism.

Am întâlnit-o pe Lucia într-o zi de primăvară cu soare și vânt, pe stadionul de atletism „Iolanda Balaș, unde vine să „lucreze“ de peste 30 de ani. Este minionă, plină de energie, cu zâmbetul pe buze tot timpul, coafată și echipată de antrenament mereu. Este efervescentă din toate punctele de vedere și are o poveste de viață care nu poate decât să inspire.

IMG_3783-1O poveste în mișcare…

Lucia provine dintr-o familie modestă. Părinții mereu i-au spus că „ori te duci la munte cu oile, ori înveți. „Ce era să fac?! spune ea binedispusă. Îmi plăcea mie muntele, că mă ducea bunicul, dar să fiu cu oile… nu prea! Așa că am ales cartea și mi-a plăcut. La un moment dat, a venit un tovarăș la noi la școală și a cerut trei fete care aveau note bune ca să le ducă la facultate în Uniunea Sovietică. Eu am fost una dintre ele. Era o șansă minunată, dar ai mei au spus ferm: «Nici vorbă de
așa ceva!»

Norocul i-a surâs însă și, la câteva săptămâni după întâlnirea cu tovarășul, a venit un altul, care căuta o fată pentru Scânteia. Ea nici nu le-a mai spus părinților. A profitat de oportunitate și s-a angajat la cunoscuta instituție. De acolo i s-a oferit posibilitatea să învețe la Facultatea de Ziaristică. După un an, l-a cunoscut pe Tudor Vornicu, iar la 26 de ani s-a măritat cu el.

Până la vârsta de 32 de ani, Lucia a învățat trei limbi străine, a stat alături de Vornicu la Paris și l-a ajutat cu zeci de reportaje, a văzut și a scris mult, până când el a părăsit-o pentru o stewardesă și dragostea s-a terminat. „Atunci, îmi spune, am făcut trei lucruri drastice pentru mine: primul – am plecat de la Scânteia și m-am angajat la Ministerul Turismului; al doilea – m-am apucat de schi (iar în tot acest timp nu am uitat să fac zilnic mișcare), ceea ce mi-a deschis ochii asupra lucrurilor de care sunt în stare, indiferent ce o fi; al treilea – am început totuși să mă gândesc și la viața mea personală, să socializez, să cunosc oameni noi, să mă plimb cu bicicleta. Nu a fost ușor să iau hotărârile astea și să le pun în aplicare, dar au meritat osteneala.

Apoi, prin Ministerul Turismului, a colindat toată țara ca ghid turistic, fiindcă voia să cunoască „baza materială pe care o prezenta turiștilor. „Mi-a plăcut atât de mult… Am descoperit lucruri nemaipomenite despre lumea din jurul meu, dar și despre mine, spune ea. După un timp, soarta i-a scos în cale o poziție la Ambasada Belgiei în România și acolo a lucrat până la pensie.

Sportul, a doua viață

„Am considerat mereu că nu trebuie să te lași, îmi mărturisește. „Mereu mi-am zis că trebuie să mă duc mai sus. Așa că, prin 1983, mi-am asumat să fac sport organizat. M-am înscris la Federația de Atletism și aici activez de 30 de ani.“ Nu există competiție la care Lucia să nu participe în prezent. Are peste 90 de medalii și trofee în palmares, dar asta, ne spune, contează mai puțin, „importante sunt amintirile

Deși sportul a făcut parte din viaţa ei de la vârsta de 14 ani, când s-a înscris la Clubul Sportiv Universitar din
Bucureşti şi, în urma probelor, a fost admisă, până la pensie nu a luat în serios activitatea.

În tinereţe, urca pe munte, mergea cu bicicleta, înota şi nu lăsa nicio zi să treacă fără să facă măcar o oră de sport, oricare ar fi fost acela. În anii în care a fost angajată, când avea pauza de masă şi colegii mergeau acasă ori la restaurant pentru a lua prânzul, ea se ducea pe stadion şi alerga, iar seara, după program, făcea alt gen de sport, fie la bazin, fie acasă, cu unu, două aparate de fitness de interior, cel puțin de trei ori pe săptămână.

Alimentație și exemplu de urmat

Lucia a avut dintotdeauna o viaţă sănătoasă şi s-a bucurat de fiecare pas pe care l-a făcut, pentru că a ştiut că, în acest fel, îşi va păstra sănătatea şi frumuseţea trupească şi sufletească. „Trebuie să mănânci exact ce-ți cere corpul. Vrei mici? Nu mânca trei. Unu este suficient. Vrei prăjitură? Foarte bine, dar mănâncă o jumătate. Este suficient. Puțin și des, asta este cheia. Apoi, nu strică să te aranjezi din când în când. Să te bucuri de tine, pentru tine. O cosmetică uneori, un coafat din când în când. Și ăsta este un alt secret de-al meu. Nu am nevoie de un bărbat ca să mă simt bine.

Pentru cei care nu au mai practicat sport are câteva sfaturi. În primul rând, este obligatoriu să meargă la un control medical o dată sau de două ori pe an. „Sfatul meu este să te vadă un medic din domeniul sportiv, pentru că medicul generalist nu vede într-o persoană aceleaşi calităţi cum vede un medic specializat în medicina sportivă. Primele ședinţe de antrenament „trebuie făcute sub atenta supraveghere a unui specialist, fie că este antrenor sau sportiv cu experienţă, acesta va şti ce sfaturi să dea.

Vrând-nevrând, Lucia este un exemplu de urmat. Mereu întâlnește oameni care se simt inspirați și vor să facă la fel ca ea. „Nu de mult, m-a abordat o doamnă, pensionară și ea, mai tânără, dar amărâtă sufletește. Voia și ea să alerge. Mă văzuse pe mine și i-a plăcut. Bărbatul o părăsise pentru alta mai tânără. I-am spus ce să facă. A urmat fiecare lucru pe care i l-am zis. După câteva luni, slăbise, se aranjase, se simțea bine. A venit cu noi (cei de la Federația de Atletism – n.r.) la câteva competiții, cu autocarul, unde s-a simțit minunat. Apoi, ce să vezi?! I-a venit bărbatul acasă. N-a mai contat asta. Ea a continuat să vină la antrenamente, să vină cu noi la competiții și e fericită!, spune zâmbind.

Lucia îşi doreşte acum să vadă cât mai mulţi oameni sănătoşi, energici şi plini de viaţă, care să se ghideze, la fel ca ea, după sport, pentru că „viaţa pe zi ce trece devine mai intensă şi mai frumoasă și plănuiește să facă și campanii în acest sens, începând cu toți seniorii din țară.

Citește și:

Maria Adela Constantin: Nu pot trăi fără sport!

Vitamina C în loc de sport

Doina Iosif: Îndrăgostită de sport

Articol preluat din ediția de mai 2016 a revistei Femeia.

Autor: Nicoleta M Dumitrașcu

Foto: Radu Vintilescu


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus