Esti aici
Femeia.ro > Casa și grădina > Fără microbi periculoşi în casă

Fără microbi periculoşi în casă

Fără microbi periculoşi în casă – Te-ai gândit vreodată câţi microbi neprietenoşi te înconjoară în propria casă? Mult mai mulţi decât ţi-ai putea închipui. Află pe unde s-ar putea cuibări şi cum scapi de ei.

Chiar dacă ai la dispoziţie o gamă variată de dezinfectanţi din comerţ, îţi poţi prepara şi singură, în doar câteva minute, soluţii dezinfectante ecologice din ingrediente la îndemână: oţet, sare, lămâie, bicarbonat de sodiu. Iată care sunt posibilele zone cu probleme din casă cărora să le acorzi o atenţie specială.

În bucătărie

Cel mai des expus la bacterii  spaţiu din casă este bucătăria. Mai multă umezeală ca oriunde: chiuvetă, prosoape, lavete, bureţi de spălat vase, tocător, frigider.

Chiuvetă. Deşi vine mereu în contact cu apa fierbinte şi detergenţii, chiuveta din bucătărie adună o multitudine de bacterii, chiar mai multe decât vasul de toaletă. Asta, întrucât este în permanenţă invadată de resturile de mâncare ce ajung în ţeava de scurgere.

Cum te protejezi. După ce speli vasele, spală şi chiuveta, iar o dată sau de două ori pe săptămână, dezinfecteaz-o.

Soluţii la îndemână. Prepară o soluţie de bicarbonat de sodiu şi oţet, toarn-o în sifonul chiuvetei şi las-o să acţioneze pe durata nopţii. O altă variantă: amestecă ½ cană de bicarbonat de sodiu cu ½ cană de sare, pune amestecul pe scurgerea chiuvetei, după care toarnă apă fierbinte. Pe lângă faptul că vei curăţa scurgerea, o vei şi dezinfecta.

Frigider. Locul ideal pentru păstrarea alimentelor, frigiderul e o gazdă primitoare şi pentru microbi de tot felul, nu doar de pe alimente, ci şi din aer, de pe mâini, temperatura scăzută neîmpiedicând microorganismele să se dezvolte.

Cum te protejezi. Curăţă-l periodic cu apă caldă şi detergent şi, pe cât posibil, păstrează alimentele în vase acoperite cu capac, mai ales recipientul cu lapte.

Soluţii la îndemână. Măcar o dată pe lună, şterge pereţii interiori ai frigiderului cu o soluţie de oţet şi apă. Pentru eliminarea mirosului neplăcut, ţine în permanenţă în frigider un pic de bicarbonat de sodiu într-un vas deschis.

Tocător. Surprinzător, dar se pare că tocătorul poate găzdui mai multe bacterii, mai ales în crăpăturile apărute în timp, decât capacul vasului de toaletă.

Cum te protejezi. Cel mai bine ar fi să ai un tocător de carne şi unul de legume. Spală-le după fiecare folosire cu apă caldă şi detergent şi lasă-le să se usuce bine. Apoi, când observi că au apărut crăpături, schimbă-le cu altele noi.

Soluţii la îndemână. Pe un tocător se pot cuibări de două sute de ori mai multe bacterii decât pe o canapea. Aşadar, n-ar fi rău ca, după ce-l speli, să-l ştergi cu o cârpă înmuiată în oţet, iar din când în când, să-l cureţi cu o soluţie antibacteriană din bicarbonat şi apă.

Burete de vase. Un mediu ideal pentru bacterii: temperatură blândă, umiditate, hrană. Dacă n-ai grijă să-l dezinfectezi, împrăştii microbii de pe el pe toate suprafeţele șterse cu el.

Cum procedezi. După ce ai spălat vasele, spală şi buretele, tot cu apă caldă şi detergent, apoi stoarce-l bine şi lasă-l să se usuce.

Soluţii la îndemână. Pentru a curăţa de microbi lavetele şi bureţii de vase, ar fi bine ca măcar o dată pe săptămână să fierbi bureţii de vase şi lavetele într-o soluţie de apă cu oţet. În ce priveşte buretele de vase, poţi recurge la următorul procedeu: pune-l în fiecare zi, după ce l-ai curăţat de reziduuri, fireşte, în cuptorul cu microunde pentru două minute.

În  baie

Trusă de machiaj. Aplicatoarele de machiaj pe care le foloseşti seamănă întrucâtva cu buretele de spălat vasele, un mediu prielnic dezvoltării microorganismelor. Iar de pe ele ajung pe piele şi în ochi, cauzând tot felul de infecţii.

Cum te protejezi. Menţine-le curate spălându-le o dată la două săptămâni cu apă şi săpun.

Vas de toaletă. Când tragem apa, odată cu picăturile fine, o parte din particulele materiilor fecale sunt expulzate în aerul din încăpere.

Cum te protejezi. Înainte de a trage apa, lasă jos capacul WC-ului. Şi, sigur, n-ar fi rău să-l cureţi cât mai des, zilnic chiar, mai ales când ai copii, folosind peria de toaletă şi o soluţie dezinfectantă.

Soluţii la îndemână. Pentru a curăţa vasul de toaletă şi a îndepărta eventualele bacterii ce s-ar fi putut cuibări în el, ajută-te de o sticlă cu pulverizator în care ai turnat suc de lămâie. Pulverizează-l pe pereţii vasului, lasă-l să acţioneze 15 minute, apoi freacă-l bine cu un burete.

În camera de lucru

Tastatură. Acesta este un alt loc propice microbilor la care nu te-ai fi gândit. La fel tastatura telefonului mobil.

Cum te protejezi. Şterge-le zilnic.

Soluţii la îndemână. Şerveţele umede, un lichid special sau o soluţie de apă și oţet în părţi egale, pe care o pulverizezi nu pe tastatură, ci pe o cârpă moale din bumbac, cu care apoi igienizezi.

Citeste si:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.06/2018
Text: Olga Sveduneac
Sursa foto: pixabay.com

 

Comments

comments

Lasă un răspuns