Nufărul-de-noapte
Roşu aprins, roz delicat sau alb imaculat, nufărul înfloreşte de obicei ziua, dar, în funcţie de specie, poate aştepta până la ivirea primelor raze de lună. Cel care preferă întunericul este şi cel mai frumos dintre toţi: nufărul-Amazonului. O să-l întâlneşti doar dacă te prinde înserarea în preajma unui heleşteu sau iaz. Frunzele sale au nervuri pline de aer, ce-i permit să susţină greutăţi mai mari de 35 de kilograme. Florile nufărului-de-Amazon au petale dese, o floare ajungând la peste o sută de petale. Frunzele-nufărului-de-noapte conţin substanţe nutritive ce curăţă tenul în profunzime.
Gladiolă-de-noapte
Numele ei ştiinţific este Gladiolus tristis, poate datorită aspectului ei, cu petalele orientate cu faţa spre pământ, cu irizaţii de culoarea untului şi un miros uşor înţepător, dar foarte viu. O poţi admira crescând pe stânci semeţe sau în apropierea mării. Adoră să fie mângâiată de ploaie şi înfloreşte de la sfârşitul primăverii până la mijlocul verii.
Brumărele-de-noapte
Sunt supranumite „bomboanele miezului nopţii“ şi emană în jur, întocmai ca dulciurile preferate ale copiilor, un parfum dulceag greu de ignorat, o combinaţie exotică între mirosul mierii, migdalelor şi vaniliei. Florile, adunate în mici mănunchiuri, sunt în general de culoare albă sau roşie.
Iasomie-de-noapte
Imposibil să nu le fi zărit vara, în drumul tău de întoarcere de la un concert în aer liber sau dintr-o plimbare romantică prin parc, când simţurile sunt mai ascuţite şi dornice să descopere frumosul. Cresc în tufe cu flori roşii sau portocalii, sub forma unui mănunchi de clopoţei alungiţi, şi înnobilează de regulă gardurile caselor.
În copilărie, ieşeam adesea, pe înserat, în grădina din spatele blocului în care locuia bunica şi mă plimbam agale printre plantele îngrijite de o mână iubitoare şi pricepută. Căutam răcoarea binefăcătoare şi aşteptam cu nerăbdare să îmi salut prietena parfumată, care la apusul soarelui se gătea cu rochiţa ei albă, spumoasă, catifelată: regina-nopţii. Mulţi ani am crezut că ea, dintre toate, e singura floare care îşi deschide petalele după căderea serii. Am aflat însă că nu e nici pe departe aşa.
Luminiţa-nopţii
I se spune şi „primulă-de-seară“, este o plantă originară din America de Nord, dar se găseşte şi în Europa, Asia, Noua Zeelandă şi Australia. Înfloreşte mult, din iunie până în octombrie, şi face floricele cu patru petale, galbene, albe, roz, uneori şi roşii, de 2,5-5 cm diametru. Cu cât este mai întuneric afară, cu atât floarea iese mai mult in evidenţă, strălucind mai puternic. Dimineaţa, florile se ofilesc, ca la apus să-şi trăiască gloria alte serii de flori. Amerindienii o utilizau în tratamentul bolilor de piele, plăgilor, astmului şi virozelor. Seminţele, frunzele şi uleiul extras din ea sunt şi astăzi folosite în medicina homeopatică. Bogat în vitamina E, uleiul de primulă-de-seară protejează pielea de factorii externi, tonifică şi redă strălucirea şi frumuseţea părului şi a unghiilor.
Frumoasele-nopţii
Au mai multe nume: norea, minune-de-Peru, barba-împăratului, dar „ora 4“ este de departe cel mai original dintre ele. Motivul e previzibil: îşi încep înflorirea după această oră a amiezii. Înfloresc din iunie până toamna târziu, sunt plăcut şi discret parfumate, cu flori roşii, roz, violet, galbene sau albe, uneori în toate aceste combinaţii la un loc.
Floarea-lunii
Li se mai spune zorele şi, în ciuda numelui, sunt mari iubitoare de întuneric. Îşi deschid florile albe sau roz, ca o stea în cinci colţuri sau ca o morişcă de jucărie, pe toată durata nopţii, picurând miere în sufletul îndrăgostiţilor şi aducând alinare insomniacilor porniţi la plimbare în aer liber. Zorelele pot creşte 3,5-8,5 m într-un singur an şi e indicat să le plantezi pe terasă, când luna e în fază nouă sau în ciclul de creştere.