Gutuile – poveste de octombrie

foto: pixabay

Ultimele fructe ale toamnei, gutuile parfumează discret zilele blânde de octombrie. Le vedem atârnând de crengi în câte o curte, lângă casă, în grădini sau livezi, la țară, dar cel mai des la piață, pe câte o tarabă, galbene și dolofane, mândre că sunt ultimele fructe autohtone care ne desfată gustul și mirosul.

Puful cu care erau acoperite când atârnau de crengile pomilor s-a dus, iar acum au pielea lucioasă, curată, galbenă, numai bună de ținut în căușul palmei. Cum luna martie este asociată cu ghioceii, octombrie poate avea ca simbol gutuile – aceste fructe care se coc mai târziu, pentru că au nevoie de mult soare. Ele provin tocmai din zona Caucazului, acea graniță geografică dintre Europa și Asia, iar nevoia lor de soare, de cald este firească. La noi, ele parcă își împrumută culoarea de la galbenul lui octombrie, luminând cămările, bucătăriile și pervazul ferestrelor, unde le așezăm de multe ori ca să țină mai mult și să le admirăm. Iar mai târziu, în lunile de iarnă, ele dau gust din marmelada și dulceața în care au fost transformate ca prin minune de mâini pricepute.

În arealul culinar transilvan, ajung pe aceeași farfurie cu fripturile la cuptor, drept garnitură. Foarte gustos! În lumea antică, gutuia era considerată un fruct romantic. În vechea Eladă, miresele mâncau o gutuie pentru a-și parfuma gura înainte de noaptea nunții. În Roma antică, bărbații ofereau gutui iubitelor, drept angajament pentru viitoarea căsătorie. Mărul discordiei, pe care Paris îl oferă Afroditei (care i-o promisese în schimb pe cea mai frumoasă femeie, Elena), se pare că a fost o gutuie – în 1200 î.H., pe teritoriul Greciei existau numai mere sălbatice, mici și acre, total neapetisante pentru niște zeițe! Azi, ne bucurăm de gustul și parfumul gutuilor, le mângâiem tandru când le culegem sau le cumpărăm și ne dorim un octombrie frumos ca ele.

Text: Tania Vintilescu

Foto: pixabay

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 28 septembrie 2026
De Ioana Bucur | 28 septembrie 2026

Finalul întâlnirii dintre Papa Leon al XIV-lea și cuplul prezidențial francez a adus un moment aparent incomod pentru Brigitte Macron. În timp ce suveranul pontif a continuat conversația cu Emmanuel Macron, soția președintelui a rămas pentru câteva clipe în afara discuției. Diferența dintre felul în care Papa și-a luat rămas-bun de la cei doi a […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 24 septembrie 2026
De Ioana Bucur | 24 septembrie 2026

Valerie Lungu și Alex Gîlcă s-au căsătorit fără să anunțe public data evenimentului. În timp ce telespectatorii îi urmăreau la Asia Express, cei doi sărbătoreau un nou început în viața personală. O fotografie de la petrecere i-a surprins împreună pe ringul de dans și a dezvăluit rochia aleasă de mireasă. Vestea căsătoriei a fost făcută […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp