
Copiilor noştri nu le dăm să mănânce cam tot ce şi (mai ales) cât mâncăm noi. Ar trebui să fim la fel de calculaţi şi atunci când ne gândim la hrana animalelor de companie, în special a pisicilor.
Îţi adori bulgărele de puf care ţi se plimbă printre picioare, torcând pofticios, ori de câte ori te reperează cu ceva de ronţăit la purtător. O fi pisica ta extrem de pofticioasă (de fapt, e doar curioasă), dar să-ţi împarţi mesele şi gustările cu ea nu e cea mai bună soluţie pentru sănătatea sistemului ei digestiv. Animalele de casă sunt precum copiii: jinduiesc la tot ce pare comestibil şi sunt înzestrate cu toate trucurile pentru a obţine acel lucru. Asta nu înseamnă că le şi face bine. În afară de faptul că avem nesuferitul obicei să ne îmbuibăm peste măsură animalele de casă, le mai şi servim mâncare nepotrivită, adică umană, foarte intens procesată, cu aditivi şi condimente pe care sistemul lor digestiv nu le poate metaboliza. Iar asta se traduce într-o cantitate ridicată de reziduuri alimentare care, cu timpul, se depun în organismul pisicii, declanşează procese inflamatoare şi blochează absorbţia normală a nutrienţilor.
Prietenii speciali au nevoie de hrană specială
Cea mai bună soluţie pentru pisica ta este – ne pare rău pentru bugetul tău şi pentru eforturile pe care le-ai depus în bucătărie de dragul ei până acum – hrana industrială. Şi asta, pentru că:
- Este perfect dozată pentru animalul de companie căruia i se adresează, atât ca specie (câine, pisică etc.), vârstă (pui, adult, senior), cât şi ca particularităţi specifice (rasă, talie, activitatea fizică, mediul în care trăieşte, gestaţia, lactaţia, sterilitatea).
- Este foarte digerabilă, adică potrivită pentru felul în care sistemul digestiv al pisicii a fost construit, pentru enzimele cu care aceasta este echipată. De exemplu, pisica digeră foarte greu carbohidraţii, în general, şi amidonul deloc, în particular, pentru că are intestinul subțire scurt.
- Are termen lung de valabilitate, întrucât în componenţa ei apa este prezentă în cantitate redusă, aşa că-ţi poţi face provizii fără grijă şi pentru timp îndelungat, la rece.
- Are un pH controlat, care previne apariţia urolitiazei (acumularea de calculi în vezica urinară) la pisici, animăluţe predispuse în mod accentuat spre această boală, extrem de neplăcută.
- Oferă o mare varietate de gusturi şi mirosuri – lucru pe care pisicile îl adoră, dar care se poate întoarce împotriva lor dacă această
varietate se face prin schimbări bruşte în componenţa alimentaţiei.
Alimente nerecomandate
Albuşul crud, peştele crud: inactivează vitamina B1 în organismul lor, iar această carenţă le poate provoca pisicilor probleme ale pielii, căderea blănii, diaree, anorexie;
Carnea crudă: poate provoca instalarea paraziţilor intestinali;
Mâncărurile grase: de cele mai multe ori, duc la probleme pancreatice şi hepatice;
Ficatul în cantităţi mari: determină depuneri excesive de vitamina A în organism, ceea ce afectează, mai ales la vârstă adultă, articulaţiile şi vertebrele cervicale;
Lactatele: sunt periculoase pentru pisicile cu deficit de lactază (enzima care descompune lactoza), cel mai comun efect fiind diareea;
Oasele de pui, de peşte: se sparg foarte uşor şi pot perfora intestinele, provocând ocluzii sau hemoragii.
Citește și:
Hrăneşte-ţi bine animalul de companie!
Calatoriile cu avionul alaturi de animale de companie
Material apărut în Revista Femeia, numărul de februarie 2016
Autor: Georgiana Idriceanu
Foto: Guliver/Thinkstock