Cum decorezi camera copilului după principiile Montessori

Când vine vorba de decorarea camerei copilului tău, ți se poate părea important să cumperi numeroase accesorii care, din punctul tău de vedere, îl vor face pe micuț să se simtă confortabil. Doar ca, uneori, ceea ce ți se pare ție a fi confortabil nu este într-adevăr potrivit pentru un

Cadouri pentru casă nouă – 5 idei utile oricărei gazde

Nu mai este o noutate faptul că atunci când mergi pentru prima dată în vizită la cineva, care tocmai a devenit proprietarul unei locuințe, trebuie să mergi cu un cadou. Simbolic sau cu adevărat funcțional, cadoul trebui să fie în primul rând pe gustul gazdei. Iată câteva idei pentru inspirație. Idei

(P) Aroma tradiției românești, în familia ta!

Familia este cel mai important lucru din viața unei mame, de aceea încercăm tot timpul să le oferim toată atenția copiilor și să avem mereu grijă ca aceștia să consume cele mai bune și sănătoase produse. Produsele lactate se numără printre produsele de bază care nu trebuie să lipsească din alimentația

(P) Cea mai buna alegere in materie de patuturi pentru copii

De-a lungul timpului au aparut zeci de modele de patuturi, unele mai simple, altele mai complexe, dar majoritatea parintilor raman la varianta clasica, patutul din lemn. Aceasta piesa de mobilier se afla printre primele cumparaturi ale viitorilor parinti. Patutul este locul in care cel mic isi va petrece majoritatea timpului in

3 modificări ale organismului după naştere

Naşterea este, fără doar şi poate, un miracol. Abia aşteptai să îţi ţii puiul în braţe şi momentul în sfârşit a venit. Te poţi bucura în linişte de aceste clipe unice, care ai vrea să dureze o eternitate. Cu siguranţă însă ţi-ai pus şi întrebările: “Cum se va modifica acum

Cum alegi mobila potrivită pentru camera copilului?

Camera celor mici este locul în care copiii se simt în largul lor, iar părinții se bucură de zâmbetele acestora. De aceea, este foarte important ca mobila și decorul să meargă mână în mână cu stilul dorit. Culorile vesele, pastelate, dar și micile accesorii, dau viață locului în care se

(P) Alimente de baza in primul an de viata al copilului

In primul an de viata, copilul tau se dezvolta mai repede decat in orice alta perioada si are nevoie de o alimentatie echilibrata care sa ii asigure o crestere armonioasa si sanatoasa. Diversificarea alimentatiei este unul dintre momentele cheie din evolutia bebelusului tau. Acum este momentul in care puiul de om