Obiceiuri de nuntă

La început de tot, când oamenii au devenit agricultori și, implicit, sedentari, trăiau în grupuri mari care administrau la comun pământ, recolte și… urmași. Pe vremea aceea se purta, să spunem așa, poligamia. Și, cum femeile au fost întotdeauna mai numeroase (bărbații, mai lesne muritori din pricina luptelor pentru teritorii

(P) Bebe are până în trei luni. Ce şi cât ar trebui să mănânce?

Ce şi cât ar trebui să mânânce un bebeluş până la trei luni sunt poate întrebările tuturor proaspăt-mămicilor. Despre alimentaţie şi alte detalii despre digestia celui mic, inclusiv colicile, discutăm în rândurile care urmează. Ce mănâncă un bebeluş până la 3 luni Până la vârsta de trei luni, dacă este posibil,

Educația, cheia care deschide toate ușile

Ca să fii bucătar, șofer sau profesor faci o școală specifică și dai niște examene. Pentru orice meserie pe lumea asta faci o pregătire minimă înainte de a începe să o practici. Numai părinte poate deveni oricine, fără măcar câteva minute de pregătire prealabilă în ceea ce privește creșterea și

7 semne că nu ești pregătită să ai un copil

pregatita sa am copil

Să faci un copil, să creezi o persoană, este cea mai importantă decizie pe care o poți lua vreodată. A fi părinte poate fi cel mai frumos lucru din lume, însă este o responsabilitate imensă, iar unele persoane nu sunt menite să aibă un copil - și nu e nimic

Vreau și eu la grădiniță!

A sosit momentul ca piciul tău să meargă la grădiniţă. E un eveniment important în evoluţia lui, aşa că îţi dau târcoale tot felul de gânduri, deloc liniştitoare, de care vrei să scapi. Să duc copilul la grădiniţă sau nu? Este prima întrebare care te frământă. Nu te grăbi să-l duci

Buchete de mireasă pentru fiecare anotimp

buchete mireasa

Cele mai multe miresici se lasă pe mâinile specialiștilor pentru a-și lua de pe cap responsabilitate buchetului. Dar chiar și așa, trebuie să știi care sunt florile sezonului în care vei avea nunta. În primul rând, pentru a fi în ton cu anotimpul acelei minunate zile, iar în doilea rând,

Școala clasică sau școala alternativă?

De multă vreme, sistemul de învățământ este bolnav cronic: nu-s manuale, manualele nu se potrivesc cu programa, programa nu se potrivește cu ce fac profesorii, nici cu ce vor părinții, toată lumea știe cum ar trebui să arate, dar nimeni nu se încumetă să facă până la capăt ceva. Primii care,

(P) 10 ore de distracție cu Itsy Bitsy FM

La final de vacanță, mii de părinți și copii au avut parte de 10 ore de distracție în Parcul Lumea Copiilor din București la ZĂPĂ Petrecerea Itsy Bitsy FM. Copiii au vorbit live la radio din Radiomobil, au văzut și testat alături de părinți ateliere de toate felurile: sport, teatru,

Exuberantă sau reținută?

Te simți bine în mijlocul oamenilor, în aglomerație, sau acasă, în apropierea lucruilor demult știute? Nu, nu este un test, este doar o încercare de a descoperi ce fel de energie psihologică ai… Și, mai ales, care sunt avantajele și dezavantejele fiecărei tipologii în parte. În urmă cu aproape 100 de