Ce este frica de înălțime sau acrofobia și ce o cauzează? Care-i sunt simptomele și tratamentul specific? Pentru cei mai mulți oameni, este normal ca, atunci când se află într-un loc înalt și se uită în jos, să simtă amețeală, greață sau chiar o senzație de panică. Frica de înălțime, denumită
Obiceiuri de nuntă
La început de tot, când oamenii au devenit agricultori și, implicit, sedentari, trăiau în grupuri mari care administrau la comun pământ, recolte și… urmași. Pe vremea aceea se purta, să spunem așa, poligamia. Și, cum femeile au fost întotdeauna mai numeroase (bărbații, mai lesne muritori din pricina luptelor pentru teritorii
Cele mai mari greșeli pe care le fac părinții în creșterea și educarea copiilor
(P) Bebe are până în trei luni. Ce şi cât ar trebui să mănânce?
Ce şi cât ar trebui să mânânce un bebeluş până la trei luni sunt poate întrebările tuturor proaspăt-mămicilor. Despre alimentaţie şi alte detalii despre digestia celui mic, inclusiv colicile, discutăm în rândurile care urmează. Ce mănâncă un bebeluş până la 3 luni Până la vârsta de trei luni, dacă este posibil,