De ce (nu) repetăm greșelile părinților

Se spune că, vrem, nu vrem, niște neuroni fac asta natural. Se numesc neuroni-oglindă și țin minte ce-au făcut mama și tata și ne obligă să procedăm la fel. Despre neuronii-oglindă vom vorbi poate altă dată. Acum, vom încerca să lămurim de nu vrem să facem aceleași greșeli și de ce,

Ce-i irită pe bărbați, ce le irită pe femei

Pentru o bună înţelegere între partenerii unui cuplu, fiecare din ei trebuie să ţină seama de particularităţile celuilalt. Doar aşa se poate găsi un limbaj comun şi relaţia funcţionează. Chiar din fragedă copilărie, micuţele domnişoare şi micii domni gândesc în mod diferit, ele vorbesc mai mult, ei mai puţin, ele se

„Născuţi înainte de termen”- condamnare sau şansă la viaţă?

În premieră la TVR 1 şi TVR+, Alina Grigore ne spune, la prima ediţie Dosar România a noului sezon, povestea unor copiilor născuţi prematur, din România de azi. Sâmbăta, 17 martie, de la ora 21.00. Emisiunea de reportaje, documentare şi anchete, care pune telespectatorul faţă în faţă cu istoria cotidiană, vine cu ediţii

Greșeli în căutarea fericirii

Depui eforturi şi aloci mare parte din timp pentru a obţine ceea ce consideri la un moment dat a fi o prioritate, fiind convinsă că în urma reuşitei te vei simţi împlinită, fericită. Aşa va fi oare? „Aş face orice ca să fiu fericită“, îşi spun adesea nu puţine dintre noi.

Mă șochează fanteziile lui

Cum să reacționezi la propunerile lui mai… atipice în materie de sex?! Mai ales dacă noile reguli ale jocului nu sunt deloc în stilul tău. Perioada de început, a pasiunilor intense, răvășitoare, a rămas de domeniul trecutului. Re­per­toriul sexual al cuplului e stabilit, a intrat chiar într-o oarecare rutină. Dar, la

Tips&Tricks: Cum să te muți atunci când ai copii

După ce ai prospectat piața apartamentelor de vânzare și ai găsit câteva variante care ți-au făcut cu ochiul, e momentul să pornești la vânătoarea de locuințe, ca să o găsești pe cea care ți se potrivește cel mai bine și care răspunde cerințelor tale. Lucrurile se complică puțin dacă ai

3 simptome ce îți pot spune că ești la ovulație

Ovulația este un moment absolut oportun pentru o femeie neajunsă încă la menopauză pentru a procrea. Practic, acele zile speciale sunt ideale pentru toate femeile care își doresc să devină mămici, iar simptomele ovulației sunt cât se poate de vizibile. Pentru a ști exact când încep zilele ovulatiei tale, îți

7 semne că ești pe drumul cel bun

Ai dat-o-n bară, cum se zice în popor, mai fără sofisticării. Ai visat și ai luptat pentru ceva și a ieșit altceva. Sau n-a ieșit deloc. Ori s-a terminat brusc și fără explicații. Pe scurt, eșec, fiasco, nereușită. Pe lung, suferință, dezamăgire, durere, tristețe, lipsă de chef și lipsă de chef

Cum gestionează mămicile o zi petrecută acasă cu cel mic?

Poate părea simplu din exterior, însă o zi acasă petrecuta cu cel mic este de cele mai multe ori o provocare. Plini de energie, gata să se cațăre, să descopere, să atingă exact acele lucruri pe care nu au voie, copiii necesită supraveghere și atenție. Relația cu cel mic înseamnă

Cum îți menții și cum îți refaci energia

În ultimii ani, tot mai multe femei se plâng de oboseală şi senzaţia de slăbiciune. Cauzele sunt numeroase, iar rezultatul unul şi acelaşi: dezechilibrul energetic – altfel spus, prea puţină energie. Stă în puterea ta să nu te afli printre „victime“. „Simt că nu mai pot!“, îţi spui cu năduf, sleită