Când ai nevoie de psiholog

Un fin cunoscător al sufletului uman, fiindcă astfel este definit psihologul, n-ar trebui să fie cineva de care să te ferești. Dimpotrivă! Când simți că grijile te copleșesc, iar o situație critică se prelungește prea mult și îți afectează viața, apelează la ajutorul specialistului. Deseori, este nevoie de o singură întâlnire

Caravana rechizitelor – un ghiozdan pentru fiecare copil

Donează și tu rechizite sau bani până pe 15 septembrie și ajută-ne să transformăm prima zi de școală într-un prilej de bucurie! Anul acesta, „Caravana Rechizitelor” își propune să aducă mirosul de caiete noi în viețile a 2000 de copii care n-ar avea altfel bucuria de a începe școala cu ghiozdanul

Etapele relației în doi

Dacă înțelegi în care anume etapă se află relația ta, ești mai pregătită să înfrunți obstacolele pe care le aduce și să treci cu bine la următoarea. Fiecare relație este unică, însă toate au un numitor comun, o cale pe care merg indiferent de statut sau context social – este ceea

Prima zi la scoala. Ce este cel mai important pentru copilul tau

Cel mic este deja obisnuit inca de la gradinita cu regulile colectivitatii. Dar prima zi de scoala, nu inseamna ca rasfatul de pana acum sa fie inlocuit cu autoritate exagerata. Prima zi de scoala si intrarea in clasa I trebuie pregatite din timp. Iata cateva strategii de adoptat de catre

Sentimentul de vină

Probabil ai cunoscut măcar o dată sentimentul chinuitor de vină, care nu te lasă nici să dormi, nici să mănânci... Există oare vreo metodă prin care mustrările de conştiinţă să se transforme în ceva constructiv? Sentimentul de vină apare în conştiinţa cuiva indiferent dacă recunoaște sau nu în fața altora că

Cum să eviți certurile de la bani?

Ești îndrăgostită şi convinsă că nimic nu-ți poate distruge fericirea. Dar în viaţa de zi cu zi apar unele „amănunte“ care provoacă certuri. Unul, vechi de când lumea, îl constituie banii. Ei nu mai sunt acum „ai mei“ sau „ai tăi“, ci comuni. Cum să gestionezi bugetul familiei astfel încât relaţia

Cum te porți cu oamenii dificili

Când un coleg sau un șef îți fac viața amară, trebuie să știi cum să reacționezi cu tact pentru a reduce efectele negative asupra muncii și dispoziției tale. Oamenii sunt dificili din diverse motive. Chiar și tu poți fi catalogată astfel în anumite împrejurări. Nu e nevoie să suporți un superior

Știința din spatele fericirii în doi

Chiar dacă nu există o reţetă a armoniei şi fericirii în cuplu, există câteva ingrediente care fac viaţa în doi şi mai plăcută, şi mai durabilă. Ce face un cuplu fericit şi cum de reuşesc unii parteneri să se înţeleagă, iar alţii nu? Din dorinţa de a afla răspunsul, oameni de

Cum să arăţi impecabil într-o rochie de seară

Chiar dacă acum eşti mamă asta nu înseamnă că nu mai ai stil sau nu mai pui accent pe acesta. Este adevărat că lucrurile se schimbă, la fel ca şi trendurile de altfel. Singura diferenţă este poate legată de conştientizarea unor schimbări la nivel de look şi preferinţe şi adaptarea

Stresul și durerea

Când mediul înconjurător - prin emoții, traumatisme, noxe sau pur și simplu o climă imposibilă - ne provoacă o stare de tensiune, o reacție de alarmare a organismului, se cheamă că suntem stresați. Îndeobște, factorii de stres nu sunt aceiași pentru toată lumea, pentru că dacă mie, de excepmlu, mi se