Când nu te poți desprinde de trecut

Cu toții trecem prin momente grele în viață, unele tragice. Se spune că suntem datori să le uităm dacă vrem să mergem înainte. Dar ce facem când nu putem? În urmă cu mulți ani, o întâmplare sau o perioadă încărcată te-a marcat profund. De-atunci, ai făcut eforturi să depășești cumpăna respectivă,

Gândurile rele, un dușman de temut. Interviu cu prof. dr. Dumitru Constantin Dulcan

O mare parte din boli vin de la minte, dar tot cu ea, cu mintea, ne și putem trata. Dumitru Constantin Dulcan, neurolog, profesor universitar și autor al multor lucrări științifice, printre care „Inteligența materiei”, într-un amplu interviu, ne explică legătura intrinsecă dintre ceea ce gândim și corpul nostru, care

TEST: Ești sau nu supărăcioasă?

Se întâmplă des ca vorbe aruncate la întâmplare să-ți aducă lacrimi în ochi ori nu prea obișnuiești să pui la suflet? Sau preferi să nu dai frâu liber emoţiilor? Răspunzând la întrebările testului nostru, vei afla cu certitudine în care dintre variante te încadrezi. 1. Partenerul a întârziat la întâlnire. Cum

TEST: Vrei neapărat să deții controlul?

Într-o oarece măsură, suntem înclinați să avem controlul asupra lucrurilor, oamenilor, conjuncturilor. Află ce tendințe ai tu din testul următor. În general, persoanele obsedate de control simt nevoia de a deține controlul tocmai din teama că nu-l dețin, susțin psihologii. Ai această îngrijorare sau ce te face fericită e chiar faptul