Busuiocul, planta iubirii

Folosit în special în bucătăria mediteraneeană, este greu să nu-l îndrăgești când te gândești la o salată Caprese sau la o porție generoasă de paste alintate într-un delicios și aromat pesto. Pentru că el, busuiocul, nu este doar planta pe care fetele și-o pun sub pernă pentru a-și vis ursitul,

Coaste de berbecuț la cuptor (rețetă de Paște)

Sărbătorile Pascale se apropie cu pași repezi și, ca să ai cele mai pune preparate, îți propunem cele mai savuroase rețete! Ingrediente: • 1-1,5 kg coaste de berbecuț • 4-5 linguri de muștar (dulce și picant) • 1-2 linguri de miere • 1 lingură de ulei de măsline • 100 ml vin alb • 1 lămâie • cimbru •

8 lucruri pe care nu le știai despre oul de Paște

oua de paste

Pastele este sarbatoarea invierii lui Iisus Hristos, iar unul din simbolurile acestor zile este oul de Paste. Exista numeroase obiceiuri si legende despre acesta, pe care le vom prezenta in continuare. 1. Oul de Paste oficial este oul de gaina, dar pe lanaga el se afla si ouale de ciocolata. Peste

Brioșe de ciocolată (rețetă de post)

Postul nu mai este deloc complicat nici chiar înainte de Paști. Încearcă această rețetă savuroasă, care se prepară repede și care arată excelent! Ingrediente: • 240 g făină • 120 g zahăr brun • 1 plic de praf de copt • 240 ml apă minerală • 80 ml ulei • 100 g gem (caise, prune, căpșune) • 20

Țest cu legume și măsline (rețetă de post)

Postul nu mai este deloc complicat nici chiar înainte de Paști. Încearcă această rețetă savuroasă, care se prepară repede și care arată excelent! Ingrediente: • 250 g făină • 125 g margarină • 60 ml apă • sare Pentru umplutură: • 2 buchețele de broccoli • 1 dovlecel • 1 legătură de ceapă • 1 ardei gras roșu • 50

Tartă cu măsline și ceapă (rețetă de post)

Postul nu mai este deloc complicat nici chiar înainte de Paști. Încearcă această rețetă savuroasă, care se prepară repede și care arată excelent! Ingrediente: • 320 g făină • 100 ml ulei • 120 ml apă călduță • 1 plic de praf de copt • ¼ linguriță de sare Pentru umplutură: • 1 kg ceapă albă • 10-12 măsline •

Tarte cu cartofi (rețetă de post)

Postul nu mai este deloc complicat nici chiar înainte de Paști. Încearcă această rețetă savuroasă, care se prepară repede și care arată excelent! Ingrediente: • 350 g făină de secară • 150 g făină albă • 1½ lingurițe de sare • 200 ml apă rece Pentru umplutură: • 6-7 cartofi albi • 50 g margarină (sau ulei) • sare,

Ruladă împletită cu tofu (rețetă de post)

Postul nu mai este deloc complicat nici chiar înainte de Paști. Încearcă această rețetă savuroasă, cu tofu, care se prepară repede și care arată excelent! Ingrediente: • 1 aluat foitaj • 200 g tofu • 1 ardei gras roșu • 1 dovlecel • 1 fir de praz • cimbru, ulei, sare • piper, boia Mod de preparare Scurge tofu de

Turte de cartofi (rețetă de post)

Postul nu mai este deloc complicat nici chiar înainte de Paști. Încearcă această rețetă savuroasă, care se prepară repede și care arată excelent! Ingrediente: • 6-7 cartofi albi • 1 morcov potrivit • 1-2 fire de ceapă • 50 g măsline feliate • 1 lingură de ulei sau margarină • mălai, verdeață, sare, piper Mod de preparare: Fierbe cartofii

Plăcintă cu varză și praz (rețetă de post)

Postul nu mai este deloc complicat nici chiar înainte de Paști. Încearcă această rețetă savuroasă, care se prepară repede și care arată excelent! Ingrediente: • 250 g făină • 125 g margarină • 60 ml apă rece • 1 varză albă potrivită • 2 fire de praz/1 ceapă albă • 1 ardei gras roșu • 2 linguri de