Huawei a lansat recent două ceasuri smart impresionante prin modul ingenios și inovator în care combină esteticul fabulos cu cele mai cool și avangardiste tehnologii. Este vorba despre modelele HUAWEI WATCH GT 3 Pro — Ceramic și Titanium Edition, cele două versiuni de smartwatch dedicate femeilor și bărbaților — pe
SAGA lansează biletele de o zi și de două zile pentru festival
Luna viitoare, primul festival al verii, SAGA, își va deschide porțile pentru festivalieri. Unii dintre cei mai apreciați artiști internaționali și locali vin pe 3, 4 și 5 iunie, la Arena Națională din București, cu show-uri vibrante pentru public. Cei care își doresc să facă parte din mișcarea SAGA, să se
Anul acesta miracolul Bucharest MARATHON s-a întâmplat!
AMNA: „Sunt recunoscătoare pentru oamenii din jurul meu“
După primul single „Tell Me Why“, un succes internațional, frumoasa AMNA nu mai are nevoie de nicio prezentare. AMNA a cucerit publicul cu numeroase hituri, care au reușit să strângă zeci de milioane de vizualizări pe YouTube și să ajungă în topurile radiourilor din România. AMNA colaborat cu artiști de
SAGA Festival 2021 într-un spațiu neconvențional
SAGA Festival este gata de lansare, într-un spațiu mai mare și neconvențional, în perioada 10-12 septembrie 2021. SAGA Festival la ROMAERO După doi ani în care fiecare detaliu a fost pus la punct cu multă atenție și răbdare, astfel încât fanii să poată avea parte de un eveniment muzical memorabil, au mai
Marțea se câștigă premii la Cineplexx, până pe 15 septembrie
În fiecare marți la Cineplexx este Cinema Day, ziua norocoasă cu cele mai mici prețuri din săptămână la toate filmele din program. Doar la Cineplexx În perioada 17 august – 15 septembrie mersul la cinema se prezintă cu și mai multe beneficii, pentru că în fiecare marți toți spectatorii au marea șansă