Curtea de Argeș – orașul regal

Curtea de Argeș este un oraș mic. Nu-s mai mult de 25.000 de locuitori. Orașul e înșirat pe lungul Argeșului care curge pe o parte. Sunt doua bulevarde mari, care taie orașul de la nord la sud, aproape paralele. Unul, bulevardul Basarabilor este străjuit de o parte și alta de

Cheia dintre munți

Cheia sănătății, spun unii, este o vacanță ruptă cu totul de lumea asta grăbită și aglomerată, este vacanța la… Cheia, un sat aparținând comunei Măneciu, de pe drumul dintre Vălenii de Munte și Brașov, o zonă minunată. În copilăria și adolescența mea, acolo se organizau tabere în niște hoteluri ce

10 reguli pentru un concediu fara stres

În funcţie de jobul pe care îl ai şi de cât de solicitant este acesta, zilele libere din concediu pot fi o reală binecuvântare. Din păcate, stilul de viaţă pe care îl avem tinde să fie stresant chiar şi atunci când poate nu avem motive. Dacă la finalul zilelor de

Vrăjitoarele: un sâmbure de adevăr?

Malefice, cu nas coroiat și-un neg mare în vârf sau senzuale și cu puteri vindecătoare, vrăjitoarele sunt prezente în folclorul mai tuturor popoarelor și, mai nou, filme cu mare succes de casă. Câteodată, stai și te gândești: chiar n-o fi nimic adevărat? Ba, apelând un pic la imaginația din copilărie, te

O femeie cu bune maniere

„E vorba de un set de convenții care te ajută să navighezi mai ușor în apele relațiilor interumane“, crede Mona Silvia Timofte. Tânăra de 33 de ani pune umărul la acea igienizare socială ce face oamenii să se înțeleagă bine, aducându-i la un loc pe tărâmul bunelor maniere. S-a aflat constant

Olanda, împărăția lalelelor

Am văzut raiul florilor! Era o duminică de aprilie, pe la opt dimineața, cu un soare crud, un cer albastru și un pic de geruleț. Abia ajunsesem în Olanda de câteva ore, dar prietenii noștri olandezi, ghizi responsabili, au spus: "Neapărat dis-de-dimineață!". Eram cam adormită, recunosc, și abia dacă am văzut