Dubai a găzduit lideri din industria expozițională în cadrul conferinței UFI MEA

Liderii din sectorul expozițional regional și internațional s-au reunit în cadrul Conferinței UFI MEA din Dubai, prilej cu care au urmărit și cum contribuie orașul, la nivel global, la redeschiderea sezonului evenimentelor de afaceri în urma pandemiei Covid-19. Conferința, primul eveniment al UFI - Asociația Globală a Expoziției, desfășurat complet fizic

Amintiri cu trei copii care au devenit Adelina Pestrițu, Smiley și Marius Pancu!

Continuă seria amintirilor din copilărie culese și consmenate de Ivana Iancu. Adelina Pestrițu: un copil recunoscător Copilăria mea a fost un tărâm de poveste. Alergam desculță în grădina bunicii, cu părul vâlvoi, mâncând dintr-un măr verde sau dintr-un morcov, fără vreo grijă. Trăiam în libertate, înconjurată de iubire și de grijă. Pe atunci

Vedetele deapănă amintiri din copilărie

Suntem ceea ce suntem și în funcție de experiențele copilăriei. Poveștile cele mai savuroase sunt din acea vreme. Tocmai acesta este motivul pentru care maturii preferă și acest tip de poveste - după cum se vede și din relatările spumoase adunate de Ivana Iancu: acum de la Horia Vârlan, Lavinia Petrea

Amintiri din copilărie…

După cum zicea Ion Creangă „Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea este veselă şi nevinovată şi drept vorbind, acesta-i adevărul.” Ivana Iancu a aflat ce povestesc vedetele despre cei mai frumoși ani, cei ai copilăriei. În primul episod von afla despre copiii Daniel Pavel, Anca Dumitra și Christian

Kanal D lansează theXclusive, o ofertă de conținut video exclusiv online

Alexandra Ungureanu, Cătălin Cazacu, Mihai Ghiță, Mihai Hînda, Chef Floriakanan Lazăr, Mihaela și Marian Crăciun sunt prezentatorii emisiunilor ce vor putea fi urmărite pe YouTube Kanal D își dezvoltă Divizia de Digital, prin crearea de conținut video exclusiv dedicat comunității din spațiul online, fidelă deja brandurilor consacrate ale stației. Premiera fiecărei producții

De Ziua Internațională a Copilului, „Păcală și Tândală” la Sala Mică a Palatului Național al Copiilor

Marți, 1 Iunie, sărbătorim ziua inocenței, ziua în care oricine are voie și nevoie să se simtă copil. Vă așteptăm, așadar, de la ora 18:00, la o nouă reprezentație a musicalului „Păcală și Tândală”, un spectacol ce binedispune, o comedie dinamică, plină de învățături, ai cărei protagoniști sunt cei doi năstrușnici