Există arome pe care nu avem cum să le uităm. Arome care ne leagă de amintiri care lasă urme, fără să ne dăm seama. Ar putea fi gutuile și gemul pe care știe doar bunica să îl facă, sau mușețelul și cana de ceai care ne aștepta ori de câte
FOLTENE se relansează sub un concept provocator, cu un ingredient nou – soluția împotriva căderii părului!
Atât în privința femeilor dar și a bărbaților, părul joacă un rol esențial. Fie că este lung, scurt, cârlionțat, blond, șaten sau roșcat, primul lucru pe care îl observăm cu toții este sănătatea și bogăția lui. Alimentația necorespunzătoare, stilul de viață stresant, poluarea, fluctuațiile hormonale și moștenirea genetică pot duce la
AMC Networks International și CANAL+, M7 Group își extind parteneriatul on-demand cu noi branduri populare, înainte de sărbători
AMC Networks International și Focus Sat își vor consolida și mai mult parteneriatul strategic, datorită unui acord internațional care se va extinde în patru țări (Ungaria, Republica Cehă, Slovacia și România). Abonații operatorului vor putea acum să se bucure de mai multe canale la cerere ale companiei de televiziune, în
Lasă-te inspirată de magia sărbătorilor de iarnă
Decoreză cu splendoare clipele de sărbătoare. Sărbătorile de iarnă sunt momentul mult așteptat de întreaga familie. Magia celor mai frumoase clipe din an începe cu pași rapizi să prindă culoare în viețile noastre. La fel ca și anul trecut, sărbătorile vor fi celebrate într-un cerc restrâns, însă cald și primitor, alături
Notino te ajută să construiești rutina de îngrijire a tenului pentru sezonul rece
Sezonul rece și-a intrat în drepturi, iar acum este momentul perfect pentru a ne concentra pe repararea și îngrijirea tenului. Pe măsură ce anotimpurile se schimbă, la fel și nevoile tenului nostru. Temperaturile mai scăzute necesită formule mai hidratante care vor proteja pielea de căldura uscată din interior, dar și
„West Side Story / Poveste din cartierul de vest”, o reinterpretare modernă a celebrului musical, o nouă super producție 20th Century Studios
Regizat de Steven Spielberg, bazat pe un scenariu semnat de Tony Kushner, câștigător al premiului Pulitzer, filmul „West Side Story / Poveste din cartierul de vest” spune povestea clasică a rivalităților acerbe și a iubirii tinere din New York-ul anilor (19)50, reluând o temă foarte populară care a generat fenomenul
Tu ai început să te gândești la cadourile de iarnă?
AnTanTe Design îţi propune în acest sezon o nouă colecţie , intitulată „Ludic”, şi o selecţie de articole special create pentru sărbătorile de iarnă. Atenţia la detalii, croielile simple, versatile, dar atipice, combinate cu picturi şi detalii realizate manual sunt elementele ce definesc colecţia “Ludic”. Asimetrii, volume, picturi şi mesaje amuzante, dar
Despre „inteligența ochiului“ cu Tibi Clenci
Răzvan Popovici, mintea și sufletul care animă SoNoRo
Dacă trăiești în România, iubești muzica de cameră și ești la curent cu festivalurile din ultimii 15 ani, e imposibil să nu fi auzit de Răzvan Popovici. Muzicianul înalt, cu părul ondulat și pieptănat pe spate, cu aerul unui poet din secolul al XIX-lea, se transformă dintr-un romantic incurabil într-un
Inteligență și creativitate în interacțiunea cu un computer
Școala viitorului nu poate face abstracție de inteligența artificială și cel mai bun mod de a o „îmblânzi“ este a-l familiariza pe copil cu modul în care funcționează această inteligență, ajutându-i să deprindă în joacă programarea. Este ceea ce își propune Logiscool, școala de programare condusă în România de Indira