Expoziții la Festivalul Național de Teatru

Festivalul Naţional de Teatru implică şi în acest an memoria vizuală a iubitorilor de arte ale spectacolului prin organizarea unor evenimente şi manifestări expoziţionale menite să se adauge scopului principal al FNT – prezentarea celor mai semnificative creaţii scenice româneşti din stagiunea trecută. Astfel, pe parcursul celor unsprezece zile de Festival,

Secretele lunii octombrie si cateva detalii prevestitoare

În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, 29 octombrie 2017, când ora 4.00 devine ora 3.00. A zecea lună a anului în calendarul Gregorian, luna octombrie ("October" în latină) are

(P) Cu stațiile de călcat Tefal ești întotdeauna câștigător

Back to school! Back to work! Vară, vacanță, concediu… so long farewell! Artileria grea intră în acțiune: reîncepi cursurile, serviciul, sarcinile de fiecare zi devin din ce în ce mai mari, garderoba din ce în ce mai complexă, hainele din ce în ce mai groase. But take it easy! Și în

Revista CASA LUX, 23 de ani de la apariție

CASA LUX, prima revistă de amenajări din România, sărbătorește anul acesta 23 de ani de existenţă. Aniversarea a fost marcată pe  21 septembrie printr-un eveniment plin de eleganță, găzduit de Le Château. În cei 23 de ani, revista CASA LUX a evoluat constant, reflectând schimbările din domeniul amenajărilor interioare atât din

Grădiniţe fără bullying – program pilot în Bucureşti

Insultele, poreclele, îmbrâncirile, înjurăturile şi intimidarea la nivel de grup, sunt fenomene pe care copiii le întâlnesc încă de la grădiniţă. Acestea fac parte din fenomenul de bullying, care a luat amploare de la an la an şi în România. Pentru diminuarea bullyingului, încă din faza de început, Asociaţia Părinţilor

3 greșeli pe care le faci la 30 de ani și le regreți toată viața

30 de ani

Află care sunt cele mai comune greșeli pe care le facem la 30 de ani și cum putem să le evitam, învățând din greșelile altora. Pentru cei mai mulți dintre noi, decada cuprinsă între 20 și 30 de ani este o perioada a descoperirilor, a alergatului după job-ul perfect, după iubitul

DyFashion – un magazin online cu rochii pentru orice ocazie

Din dorința de a le oferi femeilor soluții complete, experții DyFashion, unul dintre cele mai mari magazine online de rochii, au pregătit cele mai interesante colecții pentru acestea. Astfel, doritoarele au posibilitatea de a alege dintre cele mai recente modele lansate pe piață, bucurându-se de prețuri mici și calitate înaltă. Indiferent

Secretele lunii septembrie

Prima lună de toamnă în emisfera nordică este a noua lună a anului în calendarul Gregorian și are 30 de zile. Este luna echilibrului și stabilității. Este luna echinocțiului de toamnă și intervalul în care lungimea zilei va fi egal cu cel al nopții. Prima zi din septembrie cade în fiecare