Esti aici
Femeia.ro > De ziua noastra > Femei celebre > Femei care au schimbat lumea

Femei care au schimbat lumea

Predicator al nonviolenței, adevărului și drepturilor umane, Mahatma Gandhi considera că „Prin puterea sa de sacrificiu, de suferință în tăcere, de umilință, credință și cunoaștere, femeia nu este sexul slab”.

Descrisă în stihuri dulci de către poeți, venerată pentru frumusețea sa în aforisme filosofice, modelată în forme ispititoare de sculptori talentați, femeia își păstrează locul bine meritat în istorie, în ciuda unei atitudini masculine care, de cele mai multe ori i-a fost potrivnică. Există femei care au schimbat lumea, au schimbat mentalități și au dat un nou înțeles culturii și artei.

Este perfect momentul pentru a aduce în atenție femei care au schimbat lumea!

Regina Maria a României
Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, prințesă a Marii Britanii, Irlandei și României, a devenit la vârsta de 17 ani, prin căsătoria cu principele Ferdinand I, Regină a României, dovedindu-se o înfocată susținătoare a intereselor țării la acea vreme. În timpul Primului Război Mondial a activat ca soră de caritate în spitalele militare, fiind numită în popor „mama răniților”. După ieșirea din război, Regina a mers la Paris pentru a obține bunăvoința Aliaților (Imperiul Britanic, Franța, Imperiul Rus), șeful Cabinetului Militar al Primului Ministru francez afirmând despre ea: „Se spunea că ea era adevăratul bărbat al familiei regale române. Doar ea a declarat că onoarea și interesul obligau să se lupte până la capăt, că făcuse eforturi supraomenești pentru a împiedica tratativele, dar că fusese totuși nevoită să cedeze în fața politicienilor români…”

Michelle Obama
Avocată, scriitoare și cea dintâi Primă Doamnă a Statelor Unite de origine afro-americană, Michelle LaVaughn Robinson Obama este soția celui de-al 44-lea președinte al SUA, Barack Obama. Absolventă a Universității Harvard, Michelle a lucrat pentru o perioadă la o firmă de avocatură, iar după câțiva ani a decis să se dedice muncii în folosul comunității. În 1996, în cadrul Universității din Chicago, a reușit să dezvolte primul program de voluntariat, cu implicarea atât a studenților, cât și a localnicilor. În 2010 a ajutat organizația „Let’s Move!” într-un efort colectiv de stopare a obezității infantile. Printre activitățile sale se numără mai multe inițiative de ajutorare a populației tinere de culoare, în scopul dezvoltării educației.

Margaret Thatcher
Singura femeie prim-ministru în Regatul Unit al Marii Britanii și primul premier ales de 3 ori consecutiv, Margaret Thatcher supranumită și „Doamna de Fier”, a schimbat profund destinul țării sale, prin reforme economice și sociale marcante, făcând din Anglia a patra putere economică a lumii. Ca premier, doamna Thatcher supraviețuiește unui atentat cu bombă, ține piept presiunilor Uniunii Sovietice și desființează sindicatele, accelerând procesul de modernizare a țării. În 1982 reușește să învingă armata argentiniană, păstrând Insulele Malvine sub tutela coroanei britanice.

Smaranda Brăescu
Unul dintre pionierii aerului în România, Smaranda Brăescu este prima femeie cu brevet de parașutist din țară, campioană europeană în 1931 și campioană mondială un an mai târziu. Proprietară a două avioane, a stabilit cu unul dintre acestea primul record de traversare a Mării Mediterane, parcurgând 1100 km în 6 ore și 10 minute. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a făcut parte din Escadrila Albă, o unitate a Forțelor Aeriene Regale ale României, având ca piloți femei, România fiind singura țară din lume cu o astfel de escadrilă sanitară. „Regina Înălțimilor”, așa cum era numită, Smaranda Brăescu a participat la numeroase mitinguri aeronautice interne și internaționale.

Marie Curie
Născută în anul 1867, în Varșovia, Maria Salomea Sklodowska a fost singurul savant care a primit două premii Nobel în două domenii științifice diferite (chimie și fizică). Este totodată mama unei laureate a Premiului Nobel: Irene Joliot-Curie. În anul 1883, la vârsta de 15 ani, Maria a absolvit cu medalia de aur cursurile secundare. În anul 1893 devine absolventă a cursurilor superioare în fizică „magna cum laude” de la Universitatea Sorbona (Paris). Opera Mariei Curie nu înseamnă doar descoperirea radiației și a radiului, studiul mecanismului radioactivității deschizând noi drumuri în știința modernă. Succesul acesteia a oferit, la acea vreme, posibilitatea mai multor femei de a se implica în societate.

Orice femeie, indiferent cât de mică, de nesemnificativă se simte are în ea puterea de a schimba lumea și asta pentru că deseori printre marii bărbati  au existat femei care au schimbat lumea…

Și tu esti una din femeile care au schimbat lumea!

Articol exclusiv online
Text: Cristian Niculescu
Sursa foto: wikipedia.org


Lasă un răspuns

Sus