Esti aici
Femeia.ro > Din viață > Ce ne facem, Peter Pan? Despre adultii care se stimt copii

Ce ne facem, Peter Pan? Despre adultii care se stimt copii

În 1983, când a fost definit de psihologi, așa-numitul sindrom Peter Pan se referea la o anumită categorie de adulți care continuă să se poarte ca niște copii deoarece nu au primit în copilărie atâta dragoste cât le-ar fi trebuit și continuă să o ceară copilărește până la vârste înaintate. De atunci însă s-au mai nuanțat puțin și tabloul social, și cel psihologic.

Acum avem de-a face cu niște superadulți care duc fără îndoială o viață responsabilă, dar la nivelul fantasmelor, al preocupărilor, la nivelul universului mental se află undeva foarte aproape de copilărie. Le plac jocurile și desenele animate și le aduc mereu aproape de preocupările lor zilnice. Chiar atunci când este vorba despre dezvoltare personală și autodescoperire facem apel tot la prospețimea copilărească rămasă în fiecare.

Acești adulți însă cresc copiii din ce în ce mai adultizați, care merg la școală de la vârste tot mai fragede, supunându-se unei rutine comportamentale de adult: să stea locului, să asculte, să-și facă temele cu responsabilitate, să lucreze în jur de opt ore pe zi.

Sunt copii mândri că sunt eficienți ca adulții, adică așa cum li se spune lor că sunt adulți. Sunt adulți care sunt mândri că sunt creativi ca niște copii ‒ cum trebuie să se fi simțit când erau copii.

Din punct de vedere psihologic, este adevărat că toți avem în noi, în structura noastră psihică, atât instanțe de adult, cât și instanțe de copil, iar copilul dobândește pe măsură ce crește din ce în ce mai multe valențe de adult.

Societatea se pare că tinde însă spre un soi de uniformizare: copii care se comportă ca niște adulți și adulți care se comportă ca niște copii. Adulții care regretă că nu și-au trăit copilăria după pofta inimii și o repetă în locul copiilor proprii. Le împrumută jocurile și filmele, când se întâlnesc adoptă comportamente de copii sperând astfel să acceseze propriile lor rezerve de spontaneitate infantilă.

Uneori nici nu își dau seama că nu reușesc altceva decât să se „copilărească“ fără ca prin asta să devină mai creativi și mai spontani. De multe ori pentru adulți este o scuză pentru a-și trăi legitim propria imaturitate emoțională.

Nu crește, e o capcană!

Copiii sunt adultizați timpuriu în unele zone de dezvoltare și compensează rămânând într-un stadiu infantil perpetuu în alte zone. Sunt forțați să devină superfuncționali și responsabili cu testele de matematică, dar nimeni nu mai are nici timpul, nici răbdarea și nici preocuparea pentru dezvoltarea lor emoțională și îi vedem rămânând la stadiul rudimentar al unei cereri de afecțiune tipice vârstei de trei ani.

Societatea ne grăbește, nu mai are răbdare cu procesul de creștere, generațiile sunt tot mai frustrate de copilărie, nu o trăiesc suficient și satisfăcător, se înțelege că doresc s-o păstreze din ce în ce mai mult. Peter Pan este acum și adultul care se comportă ca un copil și copilul cu mască de adult.

Ce-i de făcut

♥ Mingea e la tine, Peter Pan, care ai trup de adult și duci o viață independentă și responsabilă de adult.

„Bucură-te de copilul tău interior! Dă-i cuvântul când se poate, dar ține minte că imaturitatea lui emoțională trebuie limitată de propria ta maturitate.“ Lipsa de constrângeri și responsabilități, atitudinea fără griji tipică în care vedem de obicei idealizat „un copil“ vine la pachet cu creativitatea. De aceea unii consideră că trebuie mimată „copilăria“, înțelegând prin aceasta numai imaturitatea și iresponsabilitatea, pentru a dobândi și creativitatea.

Este o zonă cu capcane aici, deoarece toți avem un loc al inconștientului în care adorăm exact această iresponsabilitate și liberă exprimare a pulsiunilor. Îmbrățișăm bucuroși imaturitatea și iresponsabilitatea fără ca această experiență să ne producă vreun salt calitativ, vreo idee salvatoare, vreo experiență transformatoare, vreo inițiere, fie și tardivă.

♥ Nu uita că nu ești și nu ai cum să mai fii chiar un copil, ci de fapt un adult care stă de vorbă cu un copil

Nu face un Peter Pan și mai mare din propriul tău copil. Furându-i lui copilăria, nu o vei dobândi pe a ta! Lasă-l să fie copil, adică spontan, dezorganizat, ineficient și fără griji, nu-l împovăra și admite-i imaturitatea odată cu creativitatea. Învață de la el, dar nu-i mima tocmai dependența și iresponsabilitatea, ci încearcă să te contaminezi mai degrabă de acea lipsă de constrângeri mentale care îl face mai liber decât ești tu.

Tu ai avantajul maturității emoționale, deci folosește-l, fii tu cel matur! Nu-i furniza copilului de timpuriu un set de constrângeri mentale strașnice, dar crește-l! Ești tamponul între el și lume. Dacă vei lăsa numai lumea să-i furnizeze aceste constrângeri, vei avea surpriza să nu-l mai recunoști mai târziu. Renunță la ideea că părintele ideal este cel care nu constrânge, idee născută în capul unui Peter Pan de generație străveche, și gândește-te că decisiv este modul în care formulezi și aplici constrângerile inevitabile. Aici este domeniul tău de creativitate și exact aici poți învăța de la copilul tău interior!

Citește și:

Articol preluat din ediția de iunie 2019 a revistei Femeia.
Autor: Roxana Melnicu
Foto: pexels.com

Comments

comments

Lasă un răspuns