Esti aici
Femeia.ro > Din viață > Reportaje & interviuri > Oana Radu: Există doar experiențe, nu eșecuri

Oana Radu: Există doar experiențe, nu eșecuri

Uneori, un drum sinuos în viață e menit doar ca să ne călească, să scoată la suprafață diamantul din noi. Este și povestea Oanei Radu, consultant în carieră, specialist în Leadership&Team Dynamics și în Systemic Business Constellations.

Am cunoscut-o la TEDx, unde i-au trebuit doar câteva momente ca să capteze audiența, cu zâmbetul și energia ei molipsitoare. Oana Radu a avut un parcurs sinuos care abundă în învățăminte. După o sumedenie de alegeri care i-au vizat pe alții, a spus stop și s-a reinventat în femeia cu răni cicatrizate, dar fericită de astăzi.

Cine ești tu, cum te-ai descrie personal și profesional?

Eu sunt Oana Radu și sunt o persoană în continuă redescoperire și dezvoltare. Acum mă definesc ca suma tuturor experiențelor personale și profesionale prin care am trecut până la cei 41 de ani împliniți recent. Sunt recunoscătoare pentru tot ce am trăit. Îmi îmbin viața personală cu munca pentru că, la un moment dat, am descoperit ce vreau să fac, care e misiunea mea: să ofer oamenilor cadrul în care, la rândul lor, să se redescopere, să găsească acel ceva – misiune, scop, vocație care să-i facă trăias cu bucurie, să se simtă împliniți și să câștige bani din asta. Am 20 de ani de experiență în corporații, dintre care șase multinaționale, 15 ani fiind în resurse umane, 4 ani am lucrat la Milano.

Ce visai să te faci când erai mică?

Când eram mică, vorbeam foarte mult. Cei din jurul meu îmi spuneau că o să fiu avocat, dar ceea ce-mi doream eu era să-i fac să râdă. Știam că o să fie despre oameni. Și acum, la întrebarea ta, îmi dau seama că, în timp, am învățat să nu mai vorbesc atât de mult, dar ascult și asta e o parte extrem de importantă din munca mea de azi. Da, încă îi fac pe oameni să râdă, dar nu așa cum credeam atunci, la un stand-up comedy sau ca un clovn. Chiar dacă întâi e posibil să plângă în consiliere e și o parte emoțională, de refulare și repoziționare ‒, râd apoi cu sufletul când se văd acolo sau așa cum și-au dorit.

Ai fost creștină, apoi musulmană. Cum de ai trecut de la o religie la alta? Ne poți spune povestea ta? Ai revenit la creștinism?

Aici chiar e o poveste… mult personală. Am fost educată în spirit creștin, în ideea că există un Dumnezeu care, îmi imaginam eu, stă pe un norișor și are grijă de noi. Îmi manifestam religia ținând post sau ducându-mă la biserică. Apoi, s-a întâmplat această poveste cu schimbarea religiei. Toată copilăria mea și mult după, până la 30 și ceva de ani, am tânjit după acceptarea părinților mei, în mod deosebit a tatălui meu. Acest musulman, cu care eu m-am căsătorit, era un medic estetician pe care tata îl cunoștea și îl aprecia foarte mult. Am ajuns la el dusă de tatăl meu pentru că aveam o cicatrice urâtă pe picior. Mi-a plăcut de el ca bărbat, iar când am ajuns acasă, i-am spus tatălui meu că m-am îndrăgostit. El mi-a zis că medicul acela nu era de nasul meu și, pac, s-a aprins o lumină în mintea mea: ar fi fost șansa mea să primesc, în sfârșit, acea validare și iubire de la tatăl meu, credeam că, dacă fi fost cu acest bărbat, aș fi fost așa cum și-a dorit el.

A început o poveste despre care credeam că este de dragoste, credeam că îl iubesc. Însă era doar încercarea mea de a primi atenția de care aveam atâta nevoie atunci. Lucram în corporație și, încet-încet, bărbatul acesta m-a educat să devin musulmană. Făceam cinci rugăciuni pe zi, am ținut Ramadanul, am învățat să-mi pun văl și să-l port la muncă. Un an și jumătate m-a pregătit să fiu o bună musulmană dar fără fim împreună ca un cuplu sau să facem lucrurile pe care doi oameni într-o relație le-ar face , ca în noaptea nunții să fiu o musulmană de mândrie și să putem începe povestea noastră împreună atunci. Problema e că, după nuntă, căsnicia a durat doar două luni, pentru că mi-am dat seama că nu îl iubesc, că nu este aceea viața pe care doresc să o trăiesc. Am divorțat în câteva zile. Apoi m-am dus la Patriarhie să cer să revin înapoi la creștinism o altă poveste interesantă, pentru că nimeni nu mai făcuse asta până acum după ce se convertise la o altă religie. Am trecut printr-un interviu, am aflat că botezul nu-l pierd, deci nu a fost nevoie să botez din nou, ci doar să am aprobarea Patriarhiei să revin la creștinism.

Cum te-a marcat această etapă a vieții tale?

În primul rând, din această experiență am înțeles ceea ce înseamnă divinitatea pentru mine. Dacă, până atunci, divinitatea era un bătrân cu barbă ce stătea pe un norișor și care avea niște reguli, a ajuns să nu mai fie despre Dumnezeu, ci despre Allah; nu despre Iisus, ci despre Mahomed; regulile erau altele nu mai țineam post de Crăciun și de Paște, ci de Ramadan. Cu timpul, mi-am dat seama că Dumnezeu este, de fapt, o energie, o formă supremă de creație, iar noi toți suntem parte din ea. Sau, cel puțin, eu asta simt. În al doilea rând, credeam despre mine că sunt o femeie supusă, că trebuie să fiu la locul meu, să găsesc un bărbat puternic, să fac copii și să am grijă de ei. Îmi doream foarte mult o familie, eu neavând una fericită. Am descoperit că nu sunt deloc așa, că am nevoie de libertate.

Care a fost momentul în care ți-ai spus: „punct și de la capăt“?

Momentul meu T0 a venit la două luni după a doua mea nuntă, cea cu medicul musulman. Era o duminică după-amiază și, deodată, mă vedeam pe mine de deasupra mașinii în care eram cu el. Vedeam acolo o femeie îmbrobodită care murea de cald la cele aproape 40 de grade de afară, într-o mașină scumpă, lângă un bărbat pe care nu-l iubea. Văzându-mă, mă întrebam unde sunt eu dacă am fost în stare să fac așa ceva, până când mai tânjesc după dragostea tatălui meu cu orice preț, ce fac eu în viața asta. Era un haos în mintea mea, plin de întrebări. Nu aveam răspunsuri, dar tot ce știam e că îmi doream să divorțez, să văd ce-i cu mine și ce am eu de făcut în viața asta. Am ajuns acasă și i-am spus că vreau să ne despărțim. Joia următoare, eram divorțați într-un proces foarte simplu, cu trei martori, unde el a spus de trei ori „divorțez!”, și asta a fost. De aici, am început să lucrez foarte mult cu mine, să găsesc răspunsuri la întrebări, să descopăr bucăți din cine sunt și spun asta pentru că în continuare descopăr, e un proces de-o viață.

Cât de greu/ușor ți-a fost să o iei de la zero?

o iau de la zero a însemnat momentul T1 al vieții mele. Am fost în tabere de dezvoltare personală, am făcut terapie, am fost la constelații familiale, am făcut regresii, tot felul de forme de dezvoltare. Tot atunci am plecat și la Milano cu munca, pentru patru ani. M-am dezvoltat mult și personal, și profesional. În 2015, m-am întors pentru că descoperisem că vreau să întorc acasă, pentru că tot ce am de făcut vreau să fac în România. Timp de doi ani am lucrat într-o corporație, de unde am fost concediată. Mi s-a spus că locul meu nu mai e acolo, că nu mă mai potrivesc cu compania. Și așa era. Practic, sistemul m-a exclus. Locul meu nu mai era în organizații, care mă limitau atât de mult.

De la zero am luat-o în 2017, când am decis să nu mă mai întorc în corporație. Aveam răspunsurile mele, însă nu știam ce înseamnă viața de freelancer și cum să dau o formă misiunii mele. A fost greu, eram confuză, însă sunt foarte mândră de mine că am avut curaj. Mi-am dorit și am atras oamenii și situațiile care să ajute în ceea ce am eu de făcut.

Au trecut aproape trei ani în care am învățat extraordinar de multe lucruri, care acum mă ajută în ceea ce fac, am cunoscut oameni fabuloși ce m-au ghidat către a face un curs de certificare în consiliere în carieră, mi-au dat șansa să lucrez cu angajații din corporațiile lor sau cu ei și au avut încredere în mine. Am fost în Olanda și l-am întâlnit pe mentorul meu în ceea ce ține de constelații sistemice de carieră, de business nu mă gândeam vreodată putea deveni facilitator, dar prin acest om am învățat și mi-am obținut și certificarea.

Tu te-ai redescoperit, acum îi ajuți pe alții prin consiliere. Cum ai ajuns să faci asta?

O prietenă care lucra în străinătate în acest domeniu a venit în 2017 în România. Stând de vorbă cu ea, am trecut și eu printr-un proces de consiliere, am mai descoperit ceva despre mine am talentul care m-ar ajuta să-i ghidez pe alții. Nu am mai stat pe gânduri și am început cursul de certificare.

Astăzi ai companii mari în portofoliu. Ce faci mai exact, pe înțelesul tuturor? Cum e viața de freelancer?

Da, am companii mari în portofoliu pentru că am lucrat în resurse umane și am cunoscut mulți oameni. Chiar și așa, de fiecare dată am emoții când lucrez, pentru că nu-i ușor să-i faci pe angajați să se deschidă în acest mediu. Pe înțelesul tuturor, am doi piloni: cel de consiliere în carieră, cu care fac sesiuni de unu la unu sau sesiuni de prezentare: cum să-și facă CV-ul, un profil de LinkedIn optimizat SEO, cum să se pregătească pentru interviu, canale de recrutare, personal branding, workshopuri de constelații în carieră și, mai nou, am dezvoltat cursuri online ca să ajung la cât mai mulți oameni. Practic, acopăr 360 de grade ceea ce înseamnă cariera. Al doilea pilon este cel corporate, unde fac workshopuri bazate pe exerciții sistemice, pe lucrul la nivel profund relațiile cu adevărat puternice se creează când oamenii aduc o componentă umană.

Viața de freelancer nu e ușoară, dar e extrem de frumoasă. Muncesc mai mult decât munceam în corporații minimum 12 ore în clipa asta, când încă sunt în așezare și în dezvoltare, sunt singură și eu fac totul, de la programări, postări, facturi, social media, planuri de workshop până la livrare, când sunt cu oamenii. Momentan, am puțin timp pentru mine și învăț îmi gestionez fiecare leu, nemaiavând acel salariu constant pe care îl aveam când lucram în corporație. Mi-am dat seama că pot să trăiesc cu puțin și sunt foarte fericită. Sunt împlinită pentru că pot să fac ce-mi place și că în urma mea rămân oameni care au o viață puțin mai bună. În viața de dincolo de corporație se întâmplă atâtea lucruri frumoase, e un spectacol!

Oamenii au nevoie de validare. Cum gestionezi asta în munca ta?

Ceea ce am învățat în procesele mele a fost să detașez de poveștile oamenilor, de „jocurile” pe care mintea le face ca o formă de protecție și să nu mă las prinsă în triunghiul victimă-salvator-agresor. Le identific, știu când se întâmplă și rămân în „bula” mea de energie. Când se întâmplă asta, oamenii își proiectează autoritatea asupra mea și caută primească validarea de la mine. Așa că îi ghidez să o găsească la ei. Și eu am renunțat să caut validarea de la părinți când mi-am dat seama că e la mine și că eu sunt minunată în felul meu, am încredere în mine și mă apreciez – atunci nu mai am nevoie din exterior. Așa îi ghidez și pe cei cu care lucrez.

Care consideri că este cea mai importantă lecție primită de la viață?

Am primit atâtea lecții… cea mai importantă poate e că trebuie să ne ascultăm intuiția. Simțeam că locul meu nu mai e în organizație și, practic, faptul că am fost dată afară nu am avut curajul să plec singură a fost o lecție. Atunci, am fost cumva forțată fac asta, să duc într-o direcție pe care o simțeam deja. Mi-am dat voie ulterior să-mi ascult intuiția în tot ceea ce fac.

Ai regrete?

Nu regret nimic din ce s-a întâmplat. Nici alegerile legate de căsătoriile mele, nici cele legate de job. Consider că nu există eșec; tot ce trăim sunt experiențe care au un rost în ceea ce suntem și ce avem de făcut în viață.

Dacă ar fi s-o iei de la capăt, ce ai schimba?

Absolut nimic. Toate au fost așa cum am avut nevoie să fie ca să fiu cine sunt astăzi.

Dacă s-ar face un film cu povestea vieții tale, cum s-ar numi?

(râde) Am scris o carte despre viața mea, o carte pe care am vrut so lansez anul trecut, când am făcut 40 de ani, ca un cadou. Am ales să nu o mai lansez pentru că am scris foarte multe lucruri în detaliu și nu eram pregătită pentru asta. M-am gândit foarte mult la titlu. Și nu l-am găsit nici acum. Înclin spre „Today”, pentru că totul este despre astăzi și a trăi în prezent este ceva fantastic care ne permite să fim și atât. Dar mai caut, încă nu-l simt.

Ce planuri ai pentru noul an?

Am trei priorități: balansez puțin viața personală cu cea profesională poate să-mi fac o echipă, să construiesc pe cei doi piloni mai mult și să fac video-uri online de consiliere.

Ce înseamnă succesul?

Pentru mine, succesul înseamnă fiu prezentă aici și acum, să simt împlinită pot să fac ceea ce îmi este dat pe lumea asta: să-i ajut pe oameni înspre a se redescoperi.

Dar fericirea?

Este ceva atât de tangibil… E o sumă de momente. Uite, astăzi, când îți răspund la întrebări, este aniversarea mea și fericirea e că pot să duc să plimb prin parc în ziua asta cu soare, apoi să petrec timp cu nepotul meu. Fericirea e că-i fac pe oameni să râdă; când fac ceea ce îmi doresc să fac; când văd un apus; că pot să fac acest interviu și povestea mea ajunge la oameni.

 

Citește și:

Connie Larkin: Educația ta depinde doar de tine, nu de alții

Mirela Nechita: Țesăturile de altădată prind viață din nou

Andra Zaharia: Securitatea cibernetică trebuie să fie, ca și medicina, preventivă

 

Text: Corina Matei

Foto: arhiva personală

 

Comments

comments

Lasă un răspuns