Esti aici
Femeia.ro > Din viață > Reportaje & interviuri > Oana Rizea meșterește dulciuri de poveste

Oana Rizea meșterește dulciuri de poveste

A terminat Dreptul, a lucrat în presă, dar de șase ani face ce a pasionat-o din copilărie: prăjituri și torturi. Folosește doar ingrediente de calitate și rețete testate în focul timpului. Arată divin, iar când le guști, începi să cânți de plăcere. A început să vândă torturi online, iar de curând a deschis o cofetărie ce te duce cu gândul la o căsuță de zahăr.

De când ai început să prepari dulciuri?

De când eram copil făceam prăjituri. Aveam doar zece ani când am început să iau rețete din reviste și să încerc. Mama făcea câteva prăjituri, dar nu era pasionată, în schimb mie mi-a plăcut. De la mătușa mea am învățat să fac clătite și găluște pentru supă. Cele mai multe lucruri le-am învățat din greșeli. Îmi aduc aminte de prima cremă de vanilie. Aveam noroc cu tata, care mânca toate experimentele mele culinare, inclusiv cremele din care curgea ulei. Îl dădea deoparte și mă încuraja „E bună crema asta, dar pune mai puțin ulei!“ Au fost și plăcintele care nu se puteau tăia și le decupam interiorul pentru a le putea mânca. Dar întotdeauna părinții m-au încurajat. Cu timpul, prăjiturile au început să fie nu doar comestibile, ci foarte bune. Niciun moment nu m-am gândit că asta voi face în viață.

De la Drept la cofetărie. Cum așa?

Am făcut Facultatea de Drept pentru că mi-a plăcut. Am și profesat puțin. Am fost jurist secundar la un institut de proiectări. Apoi am colaborat cu o revistă pentru rubrica de juridic și m-am îndrăgostit de presă. Am scris la Monitorul, la Ziarul, Practic, Practic Idei, pe diferite domenii. După ce am născut prima dată, am renunțat. Și nici nu știu cum a început acest nou capitol din viața mea. Când ne vedeam cu prietenii, era știut: eu trebuia să aduc dulciuri. Toată lumea le aprecia. Și a mai fost ceva, magazinul cu ustensile de bucătărie care se deschisese lângă casă. Când am intrat în el, am avut o revelație. Atunci cred că a fost declicul.

Cum a început?

Am început acasă, în joacă. Am transformat casa în laborator, apoi mi-a închiriat o prietenă bucătăria și o cameră, după care am închiriat un spațiu la un restaurant, până când ne-am pus la punct laboratorul de acum. Făceam 4-5 torturi pe care la postam pe internet și ne uitam câte like-uri primim. Primele 10-15 torturi le-am oferit gratuit, ca să testez piața. Și încet-încet au apărut comenzile. Norocul meu a fost că m-a susținut soțul, moral și, mai ales, financiar. Acum a devenit afacerea familiei.

Îți plac dulciurile?

Da, foarte mult. Nu poți să faci prăjituri și să nu iubești dulciurile. Îmi place ciocolata cu lapte. Știu că cea neagră este bună, dar ciocolata cu lapte este preferata mea. Îmi place cheesecake-ul, mousse-urile cu lămâie, prăjiturile cu zmeură și ciocolată. Ador combinația acru-dulce.

Care este tortul tău preferat?

Tortul casei. Baza este de mousse de ciocolată neagră și aromă de migdale, apoi vine un strat de vișine ușor alcoolizate și încă unul de mousse de ciocolată albă. Și tortul cu nes și nucă. Mi se pare că aceste ingrediente se combină minunat.

Ai copii. Ana are deja 14 ani, dar cel mic, numai doi. Mulți părinți refuză să dea zahăr copiilor. Tu cum procedezi? 

Ana are două prăjituri preferate, cheesecake și tarta cu fructe, dar nu mănâncă des. Iar celui mic, până la un an, nu i-am dat dulce, iar acum mănâncă foarte rar, când fac ceva în casă, brioșe sau pandișpan cu fructe. Îi dau numai din ce fac eu, că știu ce conțin.

De unde iei rețetele?

Am zeci de cărți de rețete pe care le adaptez și reinterpretez, mai vechi și mai noi.

Ce ingrediente folosiți?

Unt italian cu 83% grăsime, pepite și fulgi de ciocolată belgiană și smântână de frișcă din Franța.

Când durează faci o prăjitură?

Depinde de prăjitură. De obicei, facem într-o zi blaturile, a doua zi crema și le montăm. Însă prăjiturile cu mousse au un regim special, ele trebuie congelate câteva zile, pentru că numai așa acționează gelatina. De anul viitor, va fi obligatoriu ca aceste produse să fie congelate la minus 40ºC.

De unde ai învățat să faci torturile astea spectaculoase?

Am făcut nenumărate cursuri. Două de cofetar, de decorator pentru figurine umane și altul pentru figurine de desene animate, de flori, de torturi moderne, de cheesecake și mă duc în continuare la cursuri. Întotdeauna ai ceva de învățat. Cursul de cheesecake a fost fenomenal. Am învățat rețete cu zmeură și lavandă, sunt de vis!

Câte feluri de prăjituri ai?

18 feluri de prăjituri și 30 de torturi.

Care este cea mai grea operațiune în cofetărie?

Glasajul este cel mai pretențios. Trebuie să ai mâna formată. Și decorurile sunt complicate și implică și puțin talent. Nu trebuie să fie nici prea complex, nici prea simplu, să fie delicios și arătos.

Cum s-a schimbat viața ta după ce ai intrat în afaceri cu dulciuri?

N-a fost dulce, așa cum am crezut, deși îmi place mult ceea ce fac. În orice afacere, trebuie să fii implicat 100%. Dincolo de torturi și prăjituri sunt acte, contabilitate, angajați, organizare, care estompează mult din frumusețea muncii în sine.

Care a fost cea mai mare satisfacție?

bucură primii clienți au rămas fideli și azi. Asta îmi confirmă fac bine ceea ce fac.

Cum îți petreci timpul liber?

Timpul liber este ceva extrem de prețios pentru noi, dar ne străduim să găsim clipe pe care să le petrecem în familie în fiecare zi. O săptămână pe an ne permitem să plecăm în vacanță și să stăm departe de griji. Aș citi foarte mult dacă avea timp. Asta pot să spun că-mi lipsește. Când cel mic doarme, de cele mai multe ori mă odihnesc și eu dacă nu am altceva de făcut. Și la capitolul odihnă sunt restantă.

Crezi că Ana îți va călca pe urme?

Nu cred, nu e pasionată de gătit. Eu sper să se facă medic, cred că i se potrivește, dar voi respecta orice va alege și ce-i va plăcea. E important să faci ce-ți place și chiar să schimbi macazul când simți că a venit vremea pentru altceva. Să faci ceva cu pasiune îți face viața frumoasă.

La ce nu ai renunța niciodată?

La familie. E foarte importantă pentru mine. În familie îmi găsesc resursele și liniștea.

Care este lecția pe care ai învățat-o?

Am învățat câte puțin de la fiecare om cu care m-am întâlnit, dar cred că lecția cea mai importantă este că am înțeles că trebuie să accept omul așa cum e. Și, când respecți oamenii, și ei te respectă. Cred că în fiecare există ceva bun ce poate fi valorificat. Contează calitățile, că defecte avem cu toții.

Citește și:

Articol preluat din ediția de august 2019 a revistei Femeia.
Autor: Luminița Tăbăran
Foto: pr

 

 

Comments

comments

Lasă un răspuns