Esti aici
Femeia.ro > Din viață > Reportaje & interviuri > Tudor Colțan: Dacă nu ne implicăm, se alege praful de țară!

Tudor Colțan: Dacă nu ne implicăm, se alege praful de țară!

Este avocat litigant de top, sportiv, filantrop. A creat conceptul de leadership al binelui și o comunitate în plină dezvoltare care coagulează tineri din domeniul dreptului în jurul ideii de sport și fapte bune. Este pasionat de călătorii și fine dining. Are timp de toate și privește la viitor cu încrederea unui adevărat lider.

Cam cât la sută din timpul tău este dedicat fiecăreia dintre aceste activități? Rămâne timp pentru viața personală sau alte pasiuni?

Totul pornește de la organizare. Majoritatea timpului meu este dedicat avocaturii: sunt avocat de business, iar clienții noștri au nevoie de noi mereu, chiar și în weekenduri și în vacanțe, dar cu organizare reușesc să-mi fac timp pentru activitățile creative, sportive și, desigur, pentru familie.

Cum ai ajuns avocat? De ce litigant? Cam cât de colțos e Tudor Colțan? Și cât de colțos trebuie să fii ca să ajungi un bun litigant?

Mulți prieteni spun că am un nume predestinat pentru un litigant. Însă nu alegi tu profesia de avocat, ci ea te alege pe tine. În primul an de facultate, eram convins că o să devin judecător, dar, după ce am câștigat un proces simulat în facultate și profesorul mi-a zis să mă gândesc la o carieră în domeniul avocaturii la bară, am decis să devin avocat litigant. Am avut un maestru foarte bun și-mi place să fiu elegant, dar în același timp foarte ferm. Procesele mari nu se câștigă prin atitudine agresivă, ci prin claritatea ideilor, logica gândirii și atitudinea fermă și, în același timp, plină de respect față de instanța de judecată și față de adversari. Cam ca în sport. Există o legătură foarte mare între avocatură și sport!

De când faci sport? Cât de important este sportul pentru cineva care lucrează într-un domeniu cu mult stres precum avocatura?

Eu fac sport de când mă știu. Am jucat baschet de performanță; odată cu venirea la facultate, am trăit o adevărată tragedie: de la 8-9 ore în sala de sport, am trecut la 8-9 ore în sala de lectură, ceea ce s-a resimțit atât fizic, cât și, mai ales, mental. Profesiile cu un grad înalt de stres au niște efecte adverse incredibile asupra sănătății. Avocatul este al doilea în topul celor mai stresante profesii, după CEO, și tot al doilea în topul psihopaților, tot după CEO. Este foarte multă energie negativă în aceste profesii și oamenii o iau razna. Ca prevenție, majoritatea oamenilor de business și avocaților din America fac mult sport. Nu neapărat pentru că e sănătos pentru corp, ci în special pentru că e important pentru sănătatea mentală. Cei mai mulți oameni cred că alergi ca să slăbești, însă eu alerg ca să pot să fiu un avocat cu mintea limpede. Sportul îți curăță mintea de deșeuri și balast. De aceea am și fondat o comunitate sportivă în domeniul juridic, Legal Runners, care încurajează oamenii din domeniu să facă sport, să vadă avantajele unui stil de viață sănătos, de la trezit, culcat, mâncat, modul în care îți faci timp pentru tine… Eu nu cred în echilibru. Toată lumea promovează work-life balance, dar eu cred că nu există așa ceva. Există doar modul în care tu știi să gestionezi lucrurile. Am zile în care nu mai pot face sport, sacrific foarte mult pentru clienți, pentru profesie, după cum am zile în care revin la stilul de viață normal. Ideea de a face sport în fiecare zi nu se poate aplica în domenii cum este al meu, în care nu există program. Am perioade în care clientul are nevoie de mine 24 de ore, dar apoi încerc să revin la modul meu de viață. Eu promovez un stil de viață sănătos care nu înseamnă neapărat diete, regimuri, sport zilnic, ci înseamnă să știi să-ți păstrezi anumite limite în ceea ce faci.

Dar asta pornește de la o premisă esențială: o minimă cunoaștere de sine, o înțelegere cu tine și cu corpul tău.

Din păcate, eu nu sunt cel mai bun exemplu în această direcție. Sunt o fire foarte ambițioasă și de multe ori uit că trebuie să spun „nu“. Mi-am dat seama că m-am maturizat în momentul în care am învățat să spun „nu“: „nu pot face asta, în weekend nu mai fac nimic“. E foarte important să ne cunoaștem pe noi înșine. Succesul nu vine peste noapte, în heirup, ci e ca la maraton, trebuie să știi să te păstrezi până la final ca să duci cursa la bun sfârșit.

Dar, tot ca la maraton, vin tot felul de iepuri pe parcurs, care te aleargă, care îți strică ritmul, îți imprimă alte ritmuri, care nu sunt ale tale.

La noi e o mare problemă: oamenii se uită în stânga și în dreapta, se uită la concurenți când de fapt tot ce ar trebui să facă este să se concentreze. La noi, nivelul de invidie este exagerat și asta îi afectează pe invidioși.

Cum îți alegi antrenamentele și obiectivele?

Încerc să fac sport de fiecare dată când am timp. Planul ideal, pe care l-am dus o bună perioadă de timp, începe la 5-6 dimineața cu o jumătate de oră de înot, puțină sală, puțin alergat – o zi începută astfel este e zi perfectă. În weekend, merg la tenis de câmp. Acum am o nouă pasiune, pentru golf. Încerc să nu treacă o săptămână fără 2-3 activități sportive. Câteodată însă, nu pot să fac nimic; mă trezesc la 5 dimineața, îmi pregătesc dosarul, ajung acasă la 8 sau 11 seara și vreau doar să dorm. Fiecare trebuie să se uite la ceea ce face și, în funcție de viața profesională, să-și adapteze și latura sportivă. Atunci, altfel va arăta și viața sa personală. Altfel, te întorci acasă când ai făcut sport: ai un nivel de satisfacție mai mare și partenerii tăi de viață sunt mult mai fericiți.

Care este realizarea ta profesională cea mai mare?

Am reușit să devin un avocat de business așa cum mi-am dorit în facultate, cu valorile pe care le-am învățat de la oamenii din jurul meu și în special de la profesorii avocați care m-au inspirat când eram pe băncile facultății.

Cum i-ai convins pe colegii tăi să ți se alăture în demersul sportiv?

Eu m-am apucat serios de activități sportive prin 2015. Primeam zilnic 2-3 mesaje pe facebook: „Duminică alergai pe munte și luni erai în instanță la termen. Cum de ai timp?“ Ca să îi las să vadă că pot face și ei același lucru, am fondat comunitatea Legal Runners. Cred că e cea mai mare realizare a mea personală până acum: să construiești o comunitate care doar într-un an a strâns peste 40.000 de euro pentru cauze sociale este extraordinar, în condițiile în care nu fac asta continuu în viața de zi cu zi. Între ședințele de judecată, mai dădeam un mesaj, mai vorbeam cu oamenii. I-am convins și mă bucur acum să văd că ei sunt mai buni în prezent decât mine, majoritatea lor. Eu le-am arătat că lucrul în echipă îi poate face să funcționeze mai bine. Apoi, a urmat partea filantropică: adevăratul scop al Legal Runners este să promovăm sportul și faptele bune. Înainte de semimaratonul din mai 2018, am dat un interviu în care am fost întrebat: „Ai multe activități sportive. Cum te ajută în domeniul dreptului?“ Atunci mi-am zis: „Mi-ar plăcea să nu mai fiu singur data viitoare, să fiu cu o echipă“. Și am înființat echipa! Erau mai mulți cei care făceau sport, dar nu o făceau într-o comunitate. I-am adunat împreună și, la un an de zile distanță, iată, avem 5 proiecte împlinite, fundraising pentru cățeluși abandonați, pentru copii bolnavi, cu autism, cu condiții materiale precare, pentru oameni bolnavi de cancer: au beneficiat adăpostul Speranța, ATCA (cu peste 100 de oameni în echipă, am strâns 10.000 de euro), Concordia, MagiCamp (la Băneasa Forest Run, cu peste 50 de oameni în echipă, am strâns aproape 10.000 de euro) și Hospice (la Semimaratonul București, în două săptămâni am strâns peste 100 de oameni și peste 10.000 de euro). Pentru mine, acest semimaraton a fost special, deoarece am alergat cu Anuța, fata de la Hospice care nu poate merge, pe care am împins-o în cărucior. M-a emoționat foarte tare; înainte de cursă, i-am dăruit un buchet de flori și a fost foarte fericită. Mă credeam un om puternic când am început activitățile de fundraising, dar apoi mi-am dat seama cât de mult te pot afecta problemele celor din jur, ce impact pot avea asupra ta, dar mi-am zis că nu vreau să dau înapoi, vreau să ajut cât pot de mult. Într-un an, am putut face mult pentru societatea civilă. Oamenii au uitat că avocatul are un rol civic foarte puternic. În perioada interbelică, avocații erau foarte implicați în domeniul civic. Acum, să fii filantrop în România a devenit un fel de snobism, însă filantropie înseamnă de fapt ca, pe măsură ce urci în ierarhia profesională și socială, să încerci să ajuți, să construiești comunități. Eu am doar 28 de ani: am strâns o comunitate și 40.000 de euro. Cine știe ce voi face la 40 de ani?! Beneficiul este al societății. Acum, am un proiect în domeniul digitalizării sistemului judiciar: să ajutăm sistemul judiciar să fie mai sustenabil, să înlocuim munții de dosare de hârtie cu documente electronice.

Ce înseamnă să fii lider?

În primul rând, să nu te gândești la tine, ci la alții. În timpul unei competiții, de multe ori puteam să alerg mai repede, dar am preferat să stau în spate cu oamenii din comunitate, să îi încurajez. Leadership înseamnă să vezi ceva în oameni, să investești în ei, să crezi în ei și peste ani să te bucuri să-i vezi că devin mai buni ca tine. Oamenii au nevoie de feedback și încurajare.

Cum recunoști un lider adult/copil?

Există oameni care s-au născut cu extraordinara abilitate de a fi lideri, dar și oameni care se perfecționează continuu în timp. Cred că eu sunt din cea de-a doua categorie. Când am venit din provincie în București, neinformat, lipsit de experiență, mi-am propus să devin din ce în ce mai bun. Leadershipul se perfecționează în timp și iese la iveală cu timpul. Lider este cel ce râde când ceilalți sunt triști, lideri sunt optimiștii. Oamenii care fac sport au înclinații spre leadership, în special dacă fac sport de echipă. Cea mai mare bucurie a mea este când îmi scriu oamenii, aproape zilnic, că ar vrea să facă parte din comunitatea noastră. Dacă ești pasiv în România, faci un mare rău. Dacă nu ne implicăm, se alege praful de țară. Dar nu trebuie să forțăm oamenii să vină, ci să îi convingem prin modele.

Ce cauze susțineți tu și organizația?

La început, am ales eu cauzele și apoi m-au ales ele pe mine. Prima pe care am ales-o a fost cauza cățeilor, pe care eu îi iubesc foarte mult. Când am ajuns la adăpostul de căței, am fost terifiat de condițiile în care trăiau. M-am întrebat cum să ajut, apoi am avut succes cu asta și m-au contactat alte organizații. Când fac fundraising, contează să cred în valorile pe care le promovează respectiva fundație, în problema reală și să conving oamenii să meargă și să vadă despre ce e vorba. Nu contează neapărat cât donezi; important e să faci ceva, să ieși din pasivitate. Aici influencingul e esențial. Oamenii reacționează imediat, dar, din păcate, când e vorba de elemente negative, cum a fost recent la catedrala Notre Dame. Hai să reacționăm și la elemente pozitive, cum este asociația Dăruiește Viață, care construiește un spital, cum sunt MagiCamp sau Hospice!

Cât la sută din devenirea unui lider aparține talentului și cât se poate învăța? Are școala vreun rol?

Eu n-am fost niciodată un elev model. Fiind baschetbalist, chiuleam foarte mult pentru sport, dar totdeauna am învățat. La noi în școală, profesorii caută să vadă ceea ce nu știi. În America, ei caută să vadă dacă știi un lucru. Toate problemele acestei țări pornesc de la sistemul educațional, iar pentru educație ai nevoie de valori și modele. Valorile se fundamentează fie acasă, fie la școală și modelele se iau din societate. Când nu ai modele în societate, când te uiți în jur și vezi ce se promovează, automat, sistemul educațional este la pământ.

Sunt copiii/tinerii din ziua de azi generoși? Sau și acest lucru se învață?

Ideea de dreptate este legată de ideea de bine. Fiecare din noi se naște cu o doză de bine; toți oamenii sunt generoși, dar, din cauza unor probleme sociale, oamenii uită de asta. Dar toți oamenii sunt generoși și au nevoie doar de un imbold să iasă din pasivitate.

Care este cel mai mare avantaj al societății românești acum?

Avantajul generației mele este că nu știe ce a însemnat comunismul, suntem norocoși că trăim într-un peisaj al libertății, al călătoriilor, că poți citi și te poți informa. Era digitală e un mare noroc pentru noi, dar și o mare responsabilitate. Generațiile care se formează acum nu au trăit în comunism și pot să creeze comunități bazate pe leadership, pe valori. Nu mai trebuie să lăsăm capul jos și, dacă ai un punct de vedere, trebuie să ți-l susții cu argumente.

Dar cea mai mare lacună și cel mai mare pericol acum și aici?

Superficialitatea relațiilor interumane. Toată lumea dă vina pe internet. Eu zic că toate rețetele sociale sunt un lucru bun, dacă știi să le folosești. O reumanizare poate veni din partea activităților caritabile. Dacă ai o zi proastă, dar apoi ajungi într-un orfelinat sau printre oameni care se bucură că au mai trăit o zi peste termenul dat de medic, atunci îți dai două palme și îți zici că ești cel mai fericit. România are nevoie de oameni care să influențeze faptele bune. Activitățile sportive și culturale care aduc o rază de speranță.

Ce discipline ai introduce în școală mâine?

Educație  juridică, educație financiară și educație sexuală. Lipsa lor naște probleme într-o generație întreagă.

Dacă ai avea un an sabatic, cum l-ai petrece?

Eu cred mai degrabă în luni sabatice! Călătoresc foarte mult, plec cel puțin o lună pe an. Anul trecut am fost din Miami în Caraibe, apoi o săptămână în Statele Unite, în New York de sărbători și apoi în Hawaii două săptămâni. Asia am făcut-o toată: Indonezia, Malaezia, Thailanda, Hong Kong, China, Emiratele Arabe, Japonia, India. În iarnă, o să merg în America  de Sud.

Cum se poate implica un tânăr care nu are nici foarte mult timp și nici foarte mulți bani, dar simte că ar trebui să facă mai mult decât să muncească pentru propria carieră?

Binele vine din lucruri mărunte. Eu am fost foarte ambițios, am venit din Târgu Jiu în București la facultate, am petrecut patru ani la cămin, am văzut viața de student și știu că binele se poate face de oriunde. Mă uit cu încredere la tinerii de azi, ei au în mână viitorul României: sunt mult mai curioși, mai creativi decât generațiile trecute i sunt convins că ei vor schimba România în bine.

 

Material apărut în numărul de noiembrie 2019 al Revistei Femeia.

Text: Roxana Melnicu

Foto: arhiva personală

Comments

comments

Lasă un răspuns