Este vorba despre trei femei care n-au de-a face cu familia ta, nu-ți sunt rude, ca să se simtă legate prin sânge de copil, nici măcar prietene apropiate sau mamă spirituală. Este vorba despre (practic) nişte străine care au grijă de copilul tău.
Şi nu numai că au grijă, dar pun umărul cât se poate de serios la devenirea copilului. Este vorba despre bonă, învăţătoare, medicul pediatru (tot femeie, pentru că, recunoaşte, tendinţa este să te duci spre o femeie medic în special când copilul e mic). Ele sunt acolo, lângă copil, când tu nu ai timp sau nu te pricepi. Dar încredere ai în ele.
Alina Papadopol, 42 de ani, medic pediatru
Copiii sunt deschişi, sinceri
„Şi, mai ales, au întotdeauna puterea să te facă să zâmbeşti, ne spune cu ochi luminoşi dr. Alina Papadopol.“ Ea însăşi mamă de fetiţă şi, poate până la data apariţiei acestui material, şi de băieţel, Alina Papadopol cucereşte imediat copiii. Mai ales că la cabinet Alina poartă rareori halat: „Aşa, copiii mă percep mai degrabă ca pe o prietenă decât ca pe o autoritate, cum percep ei doctorii de obicei.“
Medicul pediatru este, fără nici cea mai mică îndoială, acela care în primele zile, ceasuri de viaţă ale copilului tău îţi dă încredere. Pentru că, oricât de informată, oricât de calmă şi echilibrată ai fi, atunci, la început, nu te poţi gândi decât că micuţul ar putea avea ceva de care tu să nu-ţi dai seama la timp. Şi-atunci ai nevoie de cineva competent din punct de vedere medical, dar şi cu „cârlig“ la copil. Cineva care să nu pună pacientul pe fugă, care să-l atragă, chiar să-i câştige bunăvoinţa. Iar ţie, mamă îngrijorată, să-ţi dea încrederea că te poţi baza oricând pe cineva care ştie ce face.
Alina Papadopol face parte dintre aceia care încearcă să aducă învăţăturile din alte sisteme medicale, mai performante ca al nostru, aici, pe plaiuri mioritice. Iar câteva dintre aceste precepte sunt: fără supramedicaţie, fără analize inutile. „Pe copil îl vezi din prag dacă e bine sau nu. Dacă e activ, voios înseamnă că tot ce e mai important e în ordine.“ Un pediatru care se panichează mai repede decât mama şi recomandă la cel mai mic disconfort al copilului analize amănunţite (şi de cele mai multe ori foarte scumpe), antibiotice şi cine ştie ce alte medicamente complicate face mai rău decât bine, slăbeşte sistemul imunitar al copilului şi încrederea în ea însăşi a mamei.
Sonia, 3 ani: „E o doamnă tare drăguţă şi-mi place să merg la ea. Are întotdeauna bomboane şi jucării. Dar şi ceva ce nu-mi place, lucrul acela rotund şi rece (stetoscopul – n.n.) pe care mi-l pune pe burtică“.
Gabriela Boereană, 47 de ani, bonă şi menajeră
Îi tratez ca pe copiii mei
Gabi a lucrat în tinerețe la o casă de copii, apoi, pentru că era harnică și volubilă ca o vrăbiuță, a fost angajată la reședința ambasadorului Greciei în București. Așa a cunoscut-o familia Karetsos. Inițial, s-a angajat ca menajeră, dar la un moment dat, când s-a născut Kostas, i-au lăsat într-o sâmbătă seară singurei: băiețelul de un an și menajera cea volubilă. S-au înțeles perfect. „Copilul simte omul, spune Gabi, și noi ne-am potrivit din prima.“ „Nu mi-a fost deloc greu cu ei, sunt obişnuită să am grijă şi de 20 odată.“ Dar nu a fost numai grijă, aşa cum ai ruga o vecină să arunce un ochi la copiii tăi. E vorba că Gabi (şi cam aşa fac bonele adevărate!) i-a crescut pe cei doi ca pe copiii ei – şi a împărtăşit frica de primii paşi şi primele codiţe împletite, primul a scrie cu limba scoasă de concentrare şi poveşti despre viaţă, pentru că bona este, da, mama de dimineaţa. Nu chiar un înlocuitor de mamă, dar nici o angajată care trebuie să respecte doar nişte reguli. Dacă ai noroc de o bonă adevărată, îţi dai seama curând că o mulţime de lucruri le-ai învăţat de la ea, odată cu copilul/copiii tăi.
Kostantinos Karetsos, opt ani şi jumătate: „Gabi este prietena noastră, dar ne mai muştruluieşte. Noi, eu şi sora mea, o iubim mult. Uneori, din greşeală, îi spunem şi «bunica» pentru că e la fel ca bunicile noastre şi face mâncare bună“.
Adina Tăujan, 45 de ani, profesor curs primar
O perioadă foarte importantă pentru copil
Când Spiru Haret a făcut reforma învăţământului, primul lucru la care s-a gândit a fost cum să motiveze învăţătorii, consideraţi, de altfel, cei mai importanţi educatori ai copilului. I-a împroprietărit, le-a dat salarii mari, le-a oferit prestanţă. Şi asta, pentru că profesorii şi, mai ales, învăţătorii erau consideraţi principalii modelatori ai copiilor. Chiar şi astăzi, când îţi înscrii copilul la şcoală, te interesezi cum este învăţătoarea. Pentru că, instinctiv sau conştient, îţi dai seamă că învăţătoarea este cea care îl va porni pe copilul tău pe drumul vieţii. De ea în primul rând, ca să fim drepţi, va depinde educaţia copilului tău. Şi nu numai în cei patru ani pe care-i vor petrece împreună, ci şi mai târziu.
Adina Tăujan este învăţătoare în Bucureşti de doar trei ani. Şi a fost un pic năucită la început, mai ales de spiritul independent al copiilor, în marea lor majoritate „absolvenţi“ de grădiniţe particulare unde regulile erau şi nu prea respectate. A lăsat de la ea, a mai întrebat părinţii şi, în două luni, era cea mai credibilă autoritate din viaţa copiilor. Mereu elegantă, niciodată neglijentă în ţinută sau limbaj, a reuşit să impună copiilor mai întâi respect. Spontană şi cu un sac de umor, a reuşit să se împrietenească cu copiii. Adaptând metode mai vechi la progresul de acum, a reuşit să-i facă pe copii să uite de telefoane şi să citească, să lase PSP-urile în ghiozdane şi să se joace chiuind în parc. Este Doamna, peste cuvântul căreia nu are voie să treacă nici măcar mama.
Învăţătoarea nu este doar doamna aceea care stă cu copilul tău patru ore pe zi şi-l învaţă să scrie, să citească şi să socotească! Este cea care îl învaţă să înveţe, îi stârneşte curiozitatea asupra lumii, îl ajută s-o apuce pe un drum drept. Dacă, dimpotrivă, este lipsită de har, îl va îndepărta pe copilul tău de şcoală. De aceea învăţătoarea este un personaj atât de important în devenirea celor mici!
Matei Dumitrescu, nouă ani: „Doamna învăţătoare e cea mai tare, nu aş vrea să am altă învăţătoare pentru nimic în lume. De ce e tare? Pentru că ştie să glumească, are simţul umorului, are răbdare să ne asculte şi nu ţipă la noi“.
Citește și:
5 mituri despre inteligenta copilului
Cine hotaraste viitorul copilului tau?
Cum iti arata copilul ca te iubeste
Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.10/12.03.2015
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: Radu Vintilescu