
Autismul este din ce mai des întâlnit în locurile unde de regulă se adună copiii, la locurile de joacă, la grădiniță, la școală, în parcuri. Îi vezi de departe și nu știi ce este în neregulă cu ei, dar se vede că sunt foarte retrași, refuză să comunice, au unele mișcări sau sunete care par nefirești.
Autismul este o tulburare care afectează dezvoltarea copilului pe mai multe planuri: limbajul copilului, relațiile sale cu cei din jur și comportamentul general.
Toți copiii cu autism prezintă tulburări de limbaj, în sensul că, fie nu vorbesc, fie dacă vorbesc, limbajul este sărac, neadecvat și adesea neinteligibil. Relațiile copilului cu părintii și frații sunt afectate, aceștia de cele mai multe ori declarând că nu se pot înțelege cu el. Contactul vizual este slab, jocul este nefiresc și copilul pare ca face doar ce vrea și doar când vrea. Înainte de a începe terapia, se dezvoltă comportamente stereotipe pe care le exersează îndelung și la care nu renunță cu ușurință: aprinde-stinge luminile, închide-deschide ușile, flutură mâinile, învârte roțile și alte obiecte etc.
Ca o consecință, apare întârzierea în dezvoltarea psihică, și părintele începe să caute soluții.
BLUE este o abordare terapeutică utilizată în terapia copiilor cu autism în cadrul Asociației AITA, însumând o serie de tehnici și principii din mai multe terapii clasice folosite în recuperarea copiilor cu autism (ABA, logopedie, VB, artterapie, terapie senzoriala, terapie ocupațională, socializare, kinetoterapie).
Daniela Gavankar, psiholog și președinte AITA (www.autism-aita.ro) ne ajută să înțelegem la ce se referă această abordare și de ce le recomandă părinților mai mult decât ABA. BLUE este o abordare complexă folosită pentru prima dată în cadrul Asociației AITA și care include o serie de tehnici și principii terapeutice, astfel încât ajutorul oferit copilului cu autism să fie cât mai adaptat nevoilor lui. ABA este o abordare foarte eficientă atunci când funcția comportamentului este socială și depinde de cei din jur. Însă nu tot timpul comportamentul poate fi modificat în acest mod, cel mai adesea fiind cerute alte modalități de intervenție. Terapia de integrare senzorială este necesară în majoritatea cazurilor unde dificultățile de atenție și autostimulările sunt mari și dificil de modificat. Logopedia și, în general, stimularea limbajului se face în fiecare sesiune de terapie și se urmărește atât vorbirea, cât și dezvoltarea comunicării în contexte cât mai naturale. În sesiunile de socializare copiii învață să relaționeze și sa se joace cu jucăriile sau unii cu alții.
La AITA, se face terapie comportamentală (ABA), logopedie, terapia axata pe comportamentele verbale, kinetoterapia, terapia senzorială, ocupațională, socializare, dezvoltare personală și emoțională, teoria minții etc. Fiecare sesiune însă abordează și stimulează comunicarea, socializarea, jocul, independența, generalizarea în situații naturale de viață a deprinderilor dobândite în terapie. Copiii învață să potrivească obiecte și imagini, dar și să meargă pe bicicletă, învață să imite, dar și să danseze, învață pronumele, dar și să ia masa împreună cu ceilalți copii, să-și facă curat în camera și să aștepte liniștit tramvaiul în stație.
BLUE este o abordare complexă în care terapia se face cu obiective clare, cu creativitate, exigență și cu drag de copii.
Despre toate aceste terapii, pe larg la IACB 2018 – International Autism Conference Bucharest, în 19 – 21 octombrie. (www.iacb.ro)