Esti aici
Femeia.ro > Familie > Agresiunea de la fiecare colt de strada: Drumuri pestrite

Agresiunea de la fiecare colt de strada: Drumuri pestrite

Când pleacă la drum, își iau cu ei întotdeauna voia bună, iar Camelia are în desagă multe glume pentru a face față situațiilor incomode întâlnite la orice colț de stradă.

Camelia este o mamă împlinită, are două fete și un băiețel scump foc. Timpul liber îl dedică mereu familiei și asta se vede în relația lor plină de căldură. Când te uiți la ei, îți dorești să ai casa plină de copii, de glăscioarele lor cristaline. Le place mult să petreacă timpul în natură, să se încarce cu energia ei pozitivă, însă în drumul lor întâlnesc, ca noi toți, cicatricele zidurilor. „Copiii au întrebat de multe ori despre mesajele de pe ziduri, în special Runa (13 ani). Cei mici, mai puțin – Radu are cinci ani și nu știe să citească prea bine, iar Mara (opt ani) e interesată mai mult de latura artistică a graffitiului.“

La drum cu glume

„Am încercat pe cât posibil să-i protejez, în sensul că le-am distras atenția rapid dacă am observat mesaje sau desene indecente. De obicei, le spun glume. Mă gândesc că, atunci când observă mesajele urâte, canalizându-le atenția spre ceva plăcut, stimulul negativ se pierde. Sincer, prefer să-i apăr în loc să le spun lucruri pe care nu le consider potrivite pentru vârsta lor.“ Există însă situații în care este nevoită să le explice. „Ei au o capacitate de înțelegere foarte mare, așa că am ales să le spun care sunt înțelesurile, implicațiile și, eventual, motivațiile unor astfel de mesaje nu tocmai ortodoxe.“

Artă sau nu?

„Runa mi-a spus la un moment dat că ei i-ar plăcea mai mult clădirile cu pereții lor originali. Mesajele de pe ziduri au o influență de obicei negativă, în sensul activării violenței, mai ales la cei mici – spun de obicei pentru că poate exista un sentiment de respingere, în funcție de temperamentul și personalitatea copilului. Mara le respinge instinctiv, Radu răspunde agresiv. Copiii sunt foarte diferiți din toate punctele de vedere.“

Gestionarea situației

Din punctul de vedere al Cameliei, părinții ar trebui să-și ferească pe cât posibil copiii de astfel de mesaje negative, iar când nu se poate, să le explice. „Să o faci pe înțelesul lor astfel încât să înțeleagă implicațiile. Un limbaj vulgar poate avea drept consecință respingerea celorlalți sau încadrarea într-o categorie de comportament de joasă speță, iar imaginile neplăcute îți dau o stare negativă din care n-ai nimic de câștigat și e mai bine să nu te focusezi pe ele.“

Articol preluat din ediția de aprilie 2014 a revistei Femeia.
Autor: Luminița Tăbăran

Sursa foto: Vlad Stănescu

Citește și:

Agresiunea de la fiecare colt de strada: Viata ca o jungla

Agresiunea de la fiecare colt de strada: Umorul te salveaza

Comments

comments

Lasă un răspuns