Esti aici
Femeia.ro > Familie > Copii > Ajutor, reparați-mi copilul!

Ajutor, reparați-mi copilul!

„E ceva în neregulă cu copilul meu“, îmi spune mama lui Georgică (6 ani și jumătate). „Acasă e absent, abia scot o vorbă de la el, stă ore întregi cu tableta în mână, pare că e drogat și apoi se enervează din nimic, iar la școală a început să-i lovească pe colegii lui și să urle cuvinte urâte. Vă rog să îl ajutați pe Georgică!“

Întreb despre felul în care se desfășoară o zi din viața lui Georgică. Și aflu că părinții lui au slujbe importante, lucrează până seara târziu, că băiețelul stă mai mult cu bunica, că mama lui își găsește cu greu timp și energie să-i controleze seara lecțiile și să se asigure că Georgică își spală dinții și se culcă la timp. Tatăl nu prea apare în poveste, iar joaca și jocul par să fie doar între băiat și tabletă.

Aceasta este o poveste pe care o aud foarte des în ultima vreme. Doar că alți părinți se plâng de timiditatea copilului lor sau de lipsa de încredere în sine, de anxietate excesivă, nemulțumire cronică, comportamente violente sau apatie. Dar, în mai toate cazurile, când se spune povestea, părinții sunt ori prea ocupați, ori sunt despărțiți, ori sunt bolnavi, ori plecați la muncă în străinătate… și nu petrec timp alături și împreună cu copiii lor. Copiii aceștia au de cele mai multe ori tot ce este nevoie pentru acoperirea nevoilor fiziologice și de siguranță. Dar nevoile de iubire, de apartenență sunt nesatisfăcute și asta creează dezechilibre. Copilul încearcă să obțină atenția într-un mod care arată în ce fel simte că n-o are. Un exemplu sunt acei bebeluși care se lovesc peste față sau își izbesc fruntea de pătuț. Își dau singuri cu putere atingerea maternă de care au stringent nevoie și pe care nu o primesc așa cum le trebuie. Îi încurajez pe părinți să privească problemele de comportament pe care le arată copiii ca pe metafore, comunicări „poetice“ ale nevoii de atenție pe care o au copiii lor.

Cel mai prețios dar pe care îl pot oferi copilului meu este timpul. Fiind prezent alături de el într-un mod care să aibă relevanță în lumea lui, în joaca lui, în bucuria lui, eu îi spun: ești important pentru mine, ești valoros pentru viață, meriți toată atenția mea, ești iubit și demn de iubire, poți risca să faci lucruri singur, eu te voi însoți din preajmă… Dar, când nu îi dăruiesc timp, copilul primește un altfel de mesaj: nu contezi, nu ești valoros, nu ești important, nu ești bun destul.

Agresivitatea, minciunile, violența verbală, nervii în exces, dezinteresul pentru relații interumane, toate astea semnalează un gol pe care copilul încearcă să-l umple. Acest gol are legătură cu mine, mama sau tatăl lui. Acest gol este Absența Timpului de Calitate cu Părintele lui. Ce veste bună! Deci copilul nu e stricat! Nu trebuie reparat!  Este doar nevoia ca eu să-i satisfac nevoia sufletească. Timp de calitate se numește resursa de care are trebuință. Asta nu e o veste prea bună, pentru că abia am timp pentru tot ce am de făcut. Da, dar dacă vreau să se schimbe ceva în viața copilului meu, pe care îl iubesc și care contează cel mai mult pentru mine, îl voi trece în agendă: „Timp pentru copilul meu“. O oră în care voi fi alături de el, nu să fac ce trebuie – lecții, igienă –, ci să-l văd, să-l simt, să-l cunosc, să-l las să-mi arate ce-i trebuie de la mine, atunci voi avea cu el timp de calitate. Și el „se repară“ nu de la sine, ci de la mine.

Citește și:

Afterschool – sau școala după şcoală

Copilul şi ceilalţi

Copilul şi modelul său

Articol preluat din ediția de iunie 2016 a revistei Femeia.

Autor: Cristina Trepcea – psiholog, psihoterapeut de orientare integrativă, life coach, realizator radio la Itsy Bitsy FM. Este mama Mariei Cristina.

Foto: pixabay.com

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus