Esti aici
Femeia.ro > Familie > Copii > Bullying, o realitate dureroasă

Bullying, o realitate dureroasă

Privind cruzimile istoriei, ne vine greu să credem ce au fost în stare să-și facă oamenii unii altora. Dar comportamentul agresiv nu este doar o filă din trecut, ci o realitate de zi cu zi pentru mulți. Azi, poartă un nume: bullying.

Este răspândit peste tot în lume, fără a fi specific unei culturi sau rase. În ultimii ani, fenomenul a primit mai multă atenție, fiind asociat îndeosebi cu copiii. În 82% din cazuri, agresiunile de tip bullying au loc în unitățile de învățământ, iar efectele sunt catastrofale: traume pe viață sau copii în pragul sinuciderii.

„Mi-e frică, foarte frică…“

„Am 12 ani și am decis să vă scriu pentru că un coleg mă agresează și fizic, și verbal. De multe ori mă fugărește până în curtea școlii, unde mă prinde și mă lovește cu picioarele în burtă. Nu numai cu mine face asta, și pe alți colegi îi bate și îi jignește. Mai mult, și pe unele profesoare le lovește și le jignește în timpul orelor și de multe ori nu își pot ține orele. Toată lumea spune însă că nu poate face nimic, nici măcar să-l lase repetent. Cel mai mult mă sperie desenele pe care le face colegul meu. A făcut un desen în care arăta cum mă omoară. Și apoi i-a desenat și pe frații mei în coșciug. Mi-e frică, foarte frică, plâng și am coșmaruri în fiecare noapte. Una din învățătoare a fost și ea desenată într-un ocean în care este mâncată de rechini. Am vorbit cu mama și ea a vorbit cu părinții colegului meu. L-au dus până la urmă la un psiholog, dar asta nu a schimbat cu nimic situația.“

Aceasta este una din miile de confesiuni care ajung anual la Asociația Telefonul Copilului.

Ce este bullyingul

Bully (engl. bătăuș) este cineva care îți face rău intenționat și în mod repetat pe o lungă perioadă, care te jignește, lovește, intimidează, tachinează, te exclude sau te umilește. Este cel care se crede puternic și îl atacă sub diverse forme (verbal, fizic, psihologic) pe cel pe care îl consideră slab. Potrivit statisticilor Asociației Telefonul Copilului, cel mai des afectați sunt băieții și fetele între 9 și 12 ani, iar forma cel mai frecvent întâlnită este verbală (insulte, jigniri, porecle, sarcasm – 42,98%), urmată de violență fizică (loviri, îmbrânciri – 38,58%). „Îi auzim de multe ori pe copiii din jurul nostru folosind apelative de genul «obezule, proasto, ciudato, ochelaristo, sac cu grăsime» etc. Ceea ce poate nu ne dăm seama este în ce măsură aceste cuvinte dor sau cum îl afectează pe copil și percepția sa despre sine și despre ceilalți“, spune Cătălina Surcel, director executiv al Asociației Telefonul Copilului.

Cum recunoști copilul afectat

Dintre semnele trasate de psihologi sunt următoarele:

  • tristețe, apatie;
  • comportament autodistructiv (nepăsare, asumarea unor riscuri excesive);
  • exprimarea lipsei de speranță sau a vinovăției;
  • schimbări de apetit (mănâncă prea mult sau prea puțin);
  • tulburări de somn;
  • dorință de izolare față de prieteni și familie;
  • lipsa participării la activitățile cândva preferate;
  • schimbări în igiena personală și în înfățișare;
  • dificultăți în a accepta laude;
  • iritabilitate și tendințe agresive cu frații mai mici sau bunicii.

Psihologii atrag atenția că autodisprețuirea și tendința de izolare pot duce chiar la abandon școlar, iar copilul etichetat, batjocorit sistematic sau atacat fizic în cercul său de colegi trece prin schimbări de comportament uneori greu de sesizat. Așadar, părinții trebuie să fie vigilenți, întrucât rolul lor este esențial. „În multe situații, în special pentru cele care au loc în grădinițe, părinții înșiși sunt cei care ne contactează. Uneori, ei formează grupuri de inițiativă și ne caută, în lipsa unui partener de dialog și de sprijin care ar trebui să fie școala“, spune directorul Asociației Telefonul Copilului.

Reacții la cald

Lipsa legislației în domeniu face ca pedepsele să fie diverse. „Sancțiunile utilizate cel mai frecvent sunt scăderea notei la purtare, transferul la o altă clasă sau la o altă unitate de învățământ, ceea ce nu rezolvă problemele pe termen lung. Este alarmant faptul că mai mult de jumătate dintre copiii chestionați au răspuns că școala NU ia fenomenul bullying în serios, conform studiului realizat de organizația noastră“, declară Cătălina Surcel. Cum ar trebui să reacționeze copilul afectat? „Să nu-i dea satisfacție agresorului, pentru că acesta se hrănește cu teama victimei. Deci să afișeze nepăsare și să se orienteze către un prieten sau cineva din clasă ori din afara clasei care poate să-i ofere sprijin, pentru ca problema să nu rămână între victimă și agresor. Poate apela la un adult în care are încredere, dar nu neapărat ca «pâră», ci ca să-l ajute. E foarte important să nu-și dezvolte în clasă și printre cadrele didactice imaginea de victimă. De asemenea, poate vorbi acasă cu un frate mai mare sau adult care să-l ajute, dar care să nu rezolve problema în numele lui, pentru că îl va face și mai neputincios“, explică psihologul Anda Păcurar. Copilul ar mai putea apela la simțul umorului, spune psihologul, întrucât replicile amuzante dezamorsează conflictul (pentru asta poate face cursuri de improvizație sau actorie). De asemenea, replicile scurte le-ar putea deprinde ajutat de părinți sau cu ajutorul unui câine, pe care să-l dreseze și cu care să le exerseze.

Ce să facă părinții? Dar profesorii?

Copiii trebuie ajutați să învețe să găsească soluții. „Când copilul se plânge părintelui sau altui adult, acesta trebuie să îl asculte fără să judece sau să critice, apoi să îl întrebe cum ar fi putut reacționa și ce alte idei mai are, pentru ca abia după aceea să-i ofere varianta sa. Treptat, copilul își va descoperi sursele de reziliență (am…, pot…, sunt…). Reziliența este capacitatea de a reveni la forma inițială atunci când viața te face ghem“, explică psihologul. Cadrele didactice pot face activități de informare în urma cărora copiii să știe să identifice bullyingul, aceștia devenind astfel mai implicați și cooperanți. În situații de abuz, cadrele didactice trebuie să anunțe directorul școlii; ulterior, se va colabora cu părinții pentru rezolvarea situației, iar pentru formele de abuz grav, cadrele didactice sunt obligate să anunțe poliția și serviciile sociale.

Din victimă agresor

Copilul afectat de bullying poate să devină, la rândul lui, un potențial agresor, la fel cum cel care agresează (bully) este, de fapt, o victimă. „De cele mai multe ori, agresorii sunt cei care au fost sau sunt victime acasă sau în relațiile cu profesorii ori alții mai mari ca ei. Comportamentul pornește dintr-un profund sentiment de inferioritate. El simte că nu aparține și că nu e semnificativ și încearcă să-și împlinească aceste nevoi emoționale de bază într-un mod negativ“, spune Anda Păcurar. Psihologul consideră că și agresorul trebuie ajutat, întrucât poartă, la rândul lui, o suferință psihică mare. „Copilul agresor nu trebuie eliminat din colectiv, ci integrat prin implicarea lui în anumite sarcini, precum cea de mediator în conflicte, ca astfel să obțină atenție și putere, dar într-un mod constructiv. Părinții care au copii activi sau competitivi să-i orienteze către debate sau sport“, spune psihologul.

Fii prietenos, nu răutăcios!

Acesta este sloganul campaniei antibullying derulate de Cartoon Network în parteneriat cu Asociația Telefonul Copilului, prin care își propun să-i învețe pe copii să interacționeze pozitiv cu colegii lor. „Suntem bucuroși că putem transmite mesajul prieteniei. Obiectivul este să facem copiii conștienți de bullying, fie că sunt victime, agresori sau observatori. Ne exprimăm dorința ca fenomenul să primească atenția necesară prin desemnarea unei zile de conștientizare la nivel național. Dacă știm, putem să acționăm“, spune Malgosia Chapman, vicepreședinte Brand & Content Engagement, Europa Centrală și de Est, compania Turner. Ciprian Marica, fostul căpitan al naționalei de fotbal, s-a alăturat campaniei în calitate de ambasador, el încurajând copiii să vorbească. „Agresiunea este inacceptabilă, iar prin tăcere, nu faceți decât să fiți de partea agresorului. Cereți sprijin și fiți prietenoși, nu răutăcioși!“

Nicio țară pentru copii

Cercetările arată că nu există stat în lume unde bullyingul să nu fie prezent. La nivel european, răspândirea este de 94% în școli, abuzul emoțional fiind cel mai frecvent, potrivit datelor Child Helpline International furnizate de Asociația Telefonul Copilului. O altă cercetare, dată publicității în 2015 de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), o indică fruntașă pe Austria, unul din cinci elevi confruntându-se cu abuz de tip bullying. Locurile următoare sunt ocupate de Estonia, Rusia, Belgia și Portugalia. Țara noastră nu se află printre cele mai afectate, însă nici nu pune abuzul de tip bullying între cele mai importante în domeniul protecției copilului, așa cum se întâmplă în alte părți, unde unitățile de învățământ au obligația de a include în codul de conduită măsuri de prevenire a tuturor formelor de abuz, pentru ca părinții, copiii și cadrele didactice să le cunoască, iar școala să devină un mediu sigur.

Cere ajutorul!

Că ești în situația de a fi agresat sau ești simplu observator, apelează linia telefonică gratuită 116.111, disponibilă zilnic, între 8.00 și 0.00. Sau poți scrie la [email protected]. Asociația Telefonul Copilului le oferă copiilor, dar și părinților servicii specializate și personalizate de consiliere psihologică și consiliere juridică.

Tipuri de bullying:

  • emoțional – excludere, zvonuri;
  • verbal – țipete, porecle, insulte, jigniri, amenințări;
  • fizic – palme, loviri, îmbrânciri, bătăi;
  • relațional  – rănirea reputației;
  • social – excludere, insulte cu privire la statutul social;
  • cyberbullying – mesaje sau imagini pe telefon sau internet;
  • mobbing – agresare verbală și emoțională a unui grup față de un individ prin discreditare, izolare, intimidare, lansare de zvonuri.

 

Citește și:

Articol preluat din ediția de iunie 2017 a revistei Femeia.
Autor: Lidia Năstase
Foto: Guliver/Thinkstock


Lasă un răspuns

Sus