Esti aici
Femeia.ro > Familie > Copii > Copil manierat, o misune imposibilă?

Copil manierat, o misune imposibilă?

Am aflat că sunt însărcinată. Alături de Răzvan, țin un jurnal dedicat copilului în care îi scriem speranțele și temerile noastre, ceea ce vrem să-i împărtășim, tot ce ne închipuim că îl vom învăța. Contaminați de un idealism exuberant, ne imaginăm un copil manierat care ne spune „mulțumesc și „te rog, îi respectă și îi acceptă pe ceilalți exact așa cum sunt, care nu plescăie și nu se dă în spectacol, care spune „pardon și nu intervine în discuțiile adulților când nu este timpul și nici locul.

Facem plimbări lungi, în care privirile ne sunt acum atrase de copii și părinții lor; auzul ni s-a ascuțit la conversațiile sau disputele lor, la rugămințile ori exagerările celor mici și observațiile sau mustrările adulților. Culegem aceste povești cu recunoștință pentru cei care ni le oferă fără a-și da seama și ne sperie că vom greși ca părinți, ajungând să ne privim copilul cu condescendența cu care
îi privim pe cei care nu se potrivesc cu varianta noastră de bună-cuviință sau educație. Psihologul din Răzvan și educatorul din mine ne spun că anumite limite și reguli sunt sănătoase pentru copil, nu îi strivesc nici personalitatea, nici creativitatea, îl pregătesc să devină un adult funcțional într-o societate care le cere membrilor ei să adere la norme și să respecte legi.

Azi i-am scris copilului în jurnal ce mi-ar plăcea să facă alături de colegii și prietenii lui pentru a-și construi o lume armonioasă, în care să se regăsească. I-am scris că mi-aș dori să spună „te rog când cere ceva, fără a face diferențe între mama, tatăl lui sau un necunoscut, și „mulțumesc ori de câte ori primește un lucru, ajutor sau un sfat. I-am scris că aș vrea să învățăm împreună să nu ne întrerupem, să aștepte când vede un adult vorbind și să intervină spunând „pardon, iar noi, la rândul nostru, îl vom respecta oferindu-i atenția de care are nevoie și răspunzând nevoilor lui. I-am scris că aș vrea să ceară permisiunea atunci când nu este sigur că are voie să facă ceva (sigur o va primi) și să bată la ușă înainte de a intra într-o încăpere, să păstreze o atitudine pozitivă și să nu își facă publice nemulțumirile (acelea sunt pentru noi trei de discutat), să nu râdă și nici să comenteze pe seama defectelor celorlalți (nici lui nu i-ar plăcea acest tratament). Și i-am mai scris că a fi manierat nu e o limitare, ci o explorare organizată a relațiilor între oameni, că respectul nu se impune, ci se câștigă prin acțiunile noastre, că toți greșim și important este să avem sensibilitatea și tăria de a recunoaște greșeala și a cere scuze.

Recitind cele de mai sus, îmi dau seama unde stă pentru mine cheia unui copil bine-crescut – în părinții care îl respectă și îl tratează ca pe un egal, în părinții care cred cu tărie în bunele maniere și care le exersează cu naturalețea celei de-a doua naturi, chiar și atunci când nu-i vede nimeni.
Aș spune că un model creează alte modele, iar practica ne apropie cu un pas de ceea ce definim noi ca perfecțiune.

Citește și:

Afterschool – sau școala după şcoală

Copilul şi modelul său

Greşeli de-ale părinţilor în educaţia copilului

Articol preluat din ediția de iunie 2016 a revistei Femeia.

Autor: Mona Silvia Timofte

Foto: pixabay


Lasă un răspuns

Sus