Esti aici
Femeia.ro > Familie > Copii > Cum îți obișnuiești copilul să citească în vacanță

Cum îți obișnuiești copilul să citească în vacanță

lectura copii

Știm cu toții că cei mici așteaptă cu nerăbdare vacanța, iar în momentul în care aceasta chiar vine ei vor să se joace cât e ziua de lungă, ori cu alți copii, ori pe tabletă sau computer. Este normal să-și dorească să se recreeze și să uite de școală, chiar dacă uneori au și teme de vacanță.

Majoritatea părinților își dorește ca cei mici să fie pasionați de lectură și să îi vadă citind în perioada vacanțelor, însă cum facem acest lucru? Nu este de ajuns doar să ne dorim, ci trebuie să îi ajutăm să descopere plăcerea cititului și să prefere lectura în locul unei ore de joacă pe tabletă. Dacă îi sugerezi copilului să citească, cel mai probabil el nu va face acest lucru, dar există câteva lucruri pe care le poți face în acest sens.

Cumpără cărți audio

Să nu uităm că, de mult de tot, oamenii se adunau în jurul focului ca să asculte poveștile spuse de semenii lor. Pentru copii este mai interesant și mai ușor să asculte pe cineva depănând povești, iar cărțile audio sunt perfecte pentru asta. În felul acesta li se va deschide apetitul pentru cărți și, cu timpul, își vor dori să le citească ei înșiși. 

Arată-i celui mic că și tu citești

Puterea exemplului este una de neegalat, iar copiii deprind cele mai puternice atitudini și comportamente de la părinții lor. Dacă aceștia te văd încă de mici cu o carte în mână, captivat de aceasta, cu siguranță vor fi curioși să afle ce este atât de interesant acolo. 

De asemenea, le poți povesti în mare despre ce e vorba în cartea respectivă și să-i ții la curent cu acțiunea. Dacă le stârnești curiozitatea îndeajuns de mult, singuri vor cere mai multe informații chiar ei.

Aranjează un loc pentru lectură pe gustul lui

Copiilor le place să stea în locuri care îi atrag, iar acest lucru poate fi folosit în avantajul tău. Montează un cort din două scaune și o pătură, construiește o fortăreață din cărți sau pur și simplu faceți un picnic în grădină și citiți ceva împreună. Decorează un colț al camerei lui cu eroii lui preferați sau propune-i un joc de rol în care fiecare citește un capitol sau replicile personajelor.

Arată-i unele dintre scenele din cărți, atât cât se poate

Dacă cel mic citește o carte despre animale, mergi cu el la zoo sau la o fermă. Va fi foarte încântat de această experiență și va citi cu drag în continuare. Aceste lucruri îi vor crește curiozitatea și îi vor face dornici să afle mai multe despre ceva ce au și văzut.

Mai întâi citiți cartea, apoi vizionați filmul împreună

Nimic nu poate fi mai interesant pentru un copil decât să vadă acțiunea pe care mama i-a citit-o sau pe care a citit-o chiar el. Copiii pot fi ușor motivați de acest lucru, mai ales dacă le promiți că vor vedea toate filmele realizate după cărțile citite în vacanță.

Citiți cu voce tare

Chiar dacă cei mici știu să citească, asta nu înseamnă că o vor și face, mai ales în vacanță. Dacă le citești cu voce tare anumite capitole sau povești, copiii vor deprinde anumite abilități în ceea ce privește cititul și vor învăța să se exprime mai ușor. De asemenea, ei pot cere explicații în ceea ce privește sensul anumitor cuvinte, lucru benefic pentru cultura lor generală și nu numai. Dacă le citești cărți pentru copii în limba engleză, aceștia se vor familiariza treptat cu aceasta.

Pune-i întrebări copilului despre ceea ce citește

În momentul în care cel mic vede că ești interesat de cartea sa, automat va intra mai ușor în discuție și va încerca să povestească cât mai multe. Acordă atenție acestui lucru și vei vedea că începe să citească mai des.

Caută cele mai plăcute metode de a-l învăța pe cel mic sa citească în vacanță și asigură-l că va avea numai de câștigat de pe urma asta. 

 

 

Sursă: Digital Workforce

Sursă foto: Pixabay

Comments

comments

Lasă un răspuns