Esti aici
Femeia.ro > Familie > Copii > De când lași copilul singur în casă

De când lași copilul singur în casă

Mai devreme sau mai târziu, orice părinte îşi pune întrebarea de la ce vârstă poate lăsa copilul singur în casă. Înainte de a căuta însă propriul răspuns, fiindcă nu toți copiii sunt la fel, după cum nu sunt nici părinţii, prichindelul trebuie pregătit pentru o asemenea eventualitate.

Un lucru e cert: înainte de trei ani, niciun copil nu poate fi lăsat singur în casă. Până la această vârstă, el este dependent de adulţi, încă nu e conştient de existenţa pericolelor, neavând, aşadar, nici cum să le evite. Iar după această vârstă, depinde de capacităţile individuale ale fiecărui prichindel în parte: dacă e independent sau se ţine de fusta mamei, dacă e anxios şi îi e frică până şi de propria umbră ori e liniştit şi ascultător. Foarte important este şi câtă greutate are cuvântul părinţilor pentru el, dacă îi ascultă când i se interzice să umble la aragaz ori să deschidă uşa când aude soneria, de pildă.

Experiment-antrenament

Unii psihologi sunt de părere că de dorit ar fi să începi să-ţi înveţi copilul să stea singur în casă de pe la șase luni. Fireşte, asta nu înseamnă să pleci de-acasă, ci să-l laşi să se întreţină de unul singur în camera lui. Dacă adopţi o asemenea atitudine, vei obţine mai uşor acordul lui atunci când vei dori să-l laşi singur în toată casa, ştiind că prichindelul se joacă liniştit şi când nu te are în câmpul lui vizual.

Dacă n-ai făcut-o, poţi recurge mai târziu la un experiment-antrenament, un fel de joacă de-a „mama a plecat“. Cum e un joc în doi, va trebui neapărat să captezi interesul copilului pentru o asemenea distracţie. Du-l întâi la baie, îmbracă-l în aşa fel încât turul ciorapilor sau al pantalonilor să nu i se lase în jos, împiedicându-l la mers, încălţările să nu alunece sau să-i iasă prea uşor din picioare, apoi du-l în camera lui şi aşază-i prin preajmă câteva din jucăriile preferate, obiecte despre care ştii că-i captează atenţia. După care îi poţi spune: „Mama pleacă, dar se întoarce în câteva minute“. Dacă nu izbucneşte imediat în plâns, treci dincolo de uşă, de unde tragi cu urechea ca să-ţi dai seama cât timp stă singur fără să te strige. Dacă a rămas calm cinci minute, începutul e promiţător, puteţi continua jocul în fiecare zi, deși rezultatele nu vor fi mereu mulţumitoare. Apoi, măreşte durata absenţei tale până la cât crezi că-ţi va fi necesar pentru ieşirile de urgenţă. Atenţie, pentru început, cel mult 40 de minute!
Dacă prichindelul a izbucnit în plâns imediat ce te-a auzit trăgând uşa în urma ta, revino – nu imediat, ci după câteva clipe. Mângâie-l, linişteşte-l şi laudă-l că a stat singur. Spune-i ceva de genul: „Ai văzut ce repede m-am întors? Iar tu ai fost aşa de cuminte şi ai ajutat-o pe mama să-şi rezolve treaba, chiar dacă ai plâns puţin. Dar data viitoare n-ai să mai plângi, nu-i aşa? Ai să mă întâmpini zâmbind bucuros. Uite aşa, hai să zâmbim!“

Doar parcurgând un asemenea antrenament îţi vei lăsa apoi liniştită, un timp oarecare, copilul singur în casă, putând fi convinsă că şi el va fi liniştit în absenţa ta.

În acelaşi scop, poţi provoca copilul să se implice în jocuri care să-l încurajeze să fie independent. De exemplu, de-a Robinson Crusoe, care a rămas singur pe o insulă pustie şi a fost nevoit să-şi ocupe singur timpul. Asemenea jocuri prezintă şi pentru tine un mare avantaj: câştigi timp pentru a te ocupa de treburile casnice.

Pregătire prealabilă

  • # Înainte de a lăsa copilul singur în casă, trebuie să fii foarte convinsă că nu va deschide nimănui uşa în absenţa ta. Conveniţi ca, atunci când te întorci acasă, îţi deschizi singură uşa cu propria cheie. Să n-o deschidă nici dacă persoana de dincolo de ea susţine că este un vecin, o rudă, vreo persoană care susţine că a fost trimisă de tine, dacă tu nu l-ai avertizat dinainte ori cineva care spune doar: „Eu sunt“.
  • # Copilul trebuie să ştie că nu are voie să deschidă fereastra, să umble la aragaz sau la robinetul de apă.
  • # Dacă atunci când pleci de acasă e întuneric sau pe înserate, lasă lumina aprinsă în toate încăperile în care ştii că ar putea dori să intre prichindelul.
  • # Nu încerca să convingi copilul că n-are de ce să-i fie teamă, în speranţa că în scurt timp se va obişnui să stea singur! Fireşte, e posibil să se obişnuiască, de plăcut însă nu-i va plăcea niciodată. Vorbeşte cu el despre temerile lui, despre posibilele pericole, arată-i că nu-ţi este indiferent ce simte şi asigură-l că nu vei întârzia mult!
  • # Înainte de a pleca de acasă, asigură-te că, printr-o activitate plăcută, puştiul nu se va gândi la propriile-i temeri. Propune-i să construiască ceva, să deseneze. Încearcă să-i planifici timpul. „Poţi să te uiţi la desene animate, apoi să desenezi. Când mă voi întoarce, voi fi încântată să-ţi admir desenele.“
  • # Lasă-i la îndemână numărul tău de telefon, pentru situaţia în care va avea nevoie de ajutor. Învaţă copilul nu doar să sune la telefon, ci şi să răspundă. Explică-i că nu trebui să-i zică cum îl cheamă, nici numele de familie, nici adresa sau să spună vreunui necunoscut că părinţii lipsesc de acasă.

Aşadar, de când laşi copilul singur în casă? De când eşti ferm convinsă că este pregătit pentru o asemenea experienţă. Fără ca ea să fie traumatizantă. Fără a avea urmări nedorite.

Nu-ţi pedepsi niciodată copilul ameninţându-l cu plecarea de acasă. Nici ţie nu-ţi plac despărţirile de cei dragi, nu-i aşa? Pentru orice copil, o asemenea pedeapsă va fi dublată de propria neputinţă, fiindcă, rămas singur cu temerile sale, se va simţi neputincios. Data viitoare când vei dori să-l laşi singur, va percepe asta drept pedeapsă. O experienţă traumatizantă, din cauza căreia pe tot parcursul vieţii va asocia singurătatea cu sentimentul de vină, ofensă şi răutate.

Potrivit rezultatelor unui sondaj printre medicii şi poliţiştii americani, s-a ajuns la concluzia că, până când împlinește vârsta de opt ani, un copil poate sta singur acasă… 15 minute.

Citește și:

Un copil? Nu acum! La ce metode contraceptive apelezi

Cum poți să ai cel mai fericit copilaș și ce fac mamele iubitoare pentru copiii lor

Așa părinte, așa copil: Mihaela și Ana Ularu

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.11/19.03.2015

Autor: Olga Sveduneac

Sursa foto: pixabay.com


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus