Esti aici
Femeia.ro > Familie > Copii > De ce m-ai pedepsit?

De ce m-ai pedepsit?

Prichindelul tău provoacă înadins conflicte, deși până mai ieri era foarte ascultător. Oare ce l-a determinat să devină dintr-odată un mic rebel? Mecanismele specifice dezvoltării, dar şi atitudinea adulţilor față de el.

E mic, are doar trei ani, dar provoacă adevărate scandaluri, se supără pe toţi, apoi aşteaptă (tot el!) să fie compătimit şi împăcat. Nu te impacienta, incitat de pretenţiile celor din jur, copilul nu face decât să arate ce poate şi ce nu.

Stabilirea limitelor

De fapt, este vorba despre manifestarea unei programări biologice, caracteristică fiinţei umane şi puilor mamiferelor superioare, din aşa-numita perioadă a stabilirii limitelor. Copilul nu s-a hotărât din proprie iniţiativă să devină neascultător, să-şi supere părinţii cu capriciile lui, spre o asemenea atitudine îl conduce necesitatea maturizării anumitor mecanisme psihobiologice.

Neînţelegând ce i se cere, ceva din interior îl determină să încalce iar şi iar regulile. Este o situaţie ciudată, pe care n-o înţelege nici măcar el, darămite ceilalţi. E totuşi singurul care va reuşi să înlăture problemele cu care se confruntă. Asta, cu ajutorul celor care-i sunt foarte apropiaţi, dar în niciun caz prin aplicarea pedepselor. Încercaţi, ca părinţi, să înţelegeţi care-i sunt necesităţile şi veţi trece (şi voi, şi copilul) mult mai uşor prin teribila perioadă a negativismului dus la extrem. Psihologii sunt de părere că, dacă un copil nu parcurge etapa stabilirii limitelor, nu va trece la următoarea, mult mai complexă, cea a vârstei întrebărilor.

Atenţie, te imită!

E ştiut că fiecare copil îşi însuşeşte cu o extraordinară uşurință comportamentul celor care îi sunt pe aproape și face asta un timp îndelungat. Imitarea este unul dintre principalele mecanisme cu ajutorul cărora micuțul se adaptează la lumea din jur. Neînţelegând atitudinea celor din jur şi ce anume i se cere, copilul este, fireşte, derutat. Ce-ar putea face? Aşteaptă să fie susţinut, înţeles şi, eventual, să i se explice tot ce se întâmplă. În schimb, i se prezintă alternativa pedepselor. N-are ce face și se supune. În felul acesta, îşi însuşeşte o anumită modalitate de soluţionare a problemelor. Iar constrângerea este un mod de a obţine ceva! Asemenea gânduri, care i se înfiripă acum în minte, l-ar putea marca mult timp de acum încolo.

Consecvenţa, armă imbatabilă

Într-o situație conflictuală, încearcă să nu-ţi schimbi starea. Un copil măricel face faţă dezechilibrului emoţional al părintelui care ba ţipă la el ori îl sărută și îi oferă cadouri neaşteptate, ba nu-i dă voie să se uite nici măcar la un desen animat ori îl lasă toată ziua în faţa televizorului. Pentru copil, tocmai în această perioadă sunt foarte importante echilibrul lumii în care creşte, se dezvoltă, evoluează şi cunoaşterea limitelor ei. Varianta ideală: părinţii reacţionează cu calm, rămân pe o poziţie constantă şi urmăresc ca regulile, odată stabilite, să fie respectate.

Greşelile părinţilor

Nu sunt deloc puţine situaţiile în care părinţii nu au tocmai o atitudine potrivită faţă de copilul lor. Iată câteva dintre  cele mai frecvente greşeli pe care ei le fac:

# Ce-i permite mama îi interzice tata. Ce să înţeleagă copilul? Nimic.

# Ieri avea voie să facă un anumit lucru, azi nu. Ce ciudăţenie!

# La aceeaşi obrăznicie, tata a reacţionat de trei ori cu calm, iar a patra oară l-a alungat din cameră. Prin ce a fost diferită ultima de cele dinainte? „Dacă voi repeta greșeala, poate aflu“, e posibil să-şi spună copilul.

# După ce citește o carte de psihologie, mama încearcă să pună în practică, experimentând pe propriul copil, desigur, metodele descrise în volumul respectiv. După un timp însă, obosește și lasă totul baltă până la citirea următoarei cărţi. O atitudine de neînțeles!

# Copilului i se pretinde să se comporte precum fratele mai mare, ca fetiţa vecinilor sau ca prichindeii daţi drept exemplu la grădiniţă ori în vreo carte. „Încearcă să mă muleze pe un tipar, dar eu nu mă las!“, s-ar părea că gândeşte copilul.

Greşelile enumerate, luate laolaltă sau fiecare separat, îngreunează parcurgerea acestei etape de dezvoltare. Copilul nu are nicio posibilitate să schimbe situaţia. Ce-i drept, încearcă de fiecare dată să iasă din încurcătura creată de discrepanţa dintre metodele pedagogice la care recurg părinţii şi particularităţile lui individuale, de unde şi conflictele. Nu uita: orice capriciu al copilului este o reacţie la o piedică în calea dezvoltării lui! Ţineţi seama, ca părinţi, de acest aspect, iar relaţiile dintre voi şi micuț se vor îmbunătăţi considerabil.

Singura pedeapsă, foarte eficientă de altfel, pentru un mic „perturbator al limitelor“ este dezaprobarea clară din partea părinţilor. Dar nu prin ţipete, mustrări, ceartă, ameninţări, pedepse sau palme – astfel, nu faci decât să te descarci emoţional, lucru ce arată că nu ai fost în stare, ca părinte, să faci faţă situaţiei. Iar asta nu înseamnă educaţie!

Citește și:

Ți-ai prins copilul fumând. Ce faci?

Copilul tău te aude. Dar te ascultă?

Cum cultivăm stima de sine a copiilor?

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.11/17.03.2016
Autor: Olga Sveduneac
Sursa foto: pixabay.com




Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus