Esti aici
Femeia.ro > Familie > Copii > Începând cu ce vârstă poți lăsa copilul singur acasă?

Începând cu ce vârstă poți lăsa copilul singur acasă?

copil singur acasa

Orice părinte ajunge la un moment dat în această situație: trebuie să pleci de acasă și nu ai cu cine să lași copilul. E în regulă să îl lași singur sau e prea mic? Pentru că fiecare copil este diferit, nu există un răspuns clar la această întrebare. Totuși, nu e bine nici îl subestimezi (poate deja este pregătit să rămână singur), dar nici să îl supraestimezi (poate îl lași singur și pățește ceva).

Deci, cum iei decizia bună? Child Welfare Information Gateway din Statele Unite ale Americii a creat un ghid foarte util care ajută părinții. E nevoie să iei în calcul dezvoltarea fizică, mentală și emoțională a celui mic, dar și dorința sa de a rămâne singur.

Iată câteva întrebări la care trebuie să răspunzi înainte de a te hotărî:

Cât timp va fi lăsat copilul singur? Va avea nevoie să mănânce în această perioadă? Poate încălzi singur mâncarea?

Cât de des ar putea fi lăsat singur cel mic?

Câți copii vor rămâne acasă? Dacă au vârste diferite, cei mari pot avea grijă de cei mici?

Cât de sigur este cartierul în care locuiești? Știe cel mic ce să facă dacă un străin bate la ușă?

Poate contacta un adult responsabil care locuiește în zonă dacă are nevoie de ceva?

Știe numele vostru complet și are numerele voastre de telefon?

Copilul tău se supune regulilor stabilite? Știe să ia decizii bune?

Cum răspunde copilul unor situații nefamiliare sau stresante?

După ce ai răspuns acestor întrebări, îți va fi mai ușor să iei o decizie. Apoi, e important să ai întâi o „perioadă de probă” – lasă copilul singur acasă pentru un timp scurt și nu pleca departe. De asemenea, stabilește niște reguli clare (să nu deschidă ușa dacă cineva sună la sonerie, să nu iasă la plimbare, să nu aprindă aragazul, ci să încălzească mâncarea la microunde etc).

Este de preferat să pregătești câteva activități pentru cel mic atunci când ești plecată. Acestea pot fi distractive (să picteze, să citească o carte nouă) sau utile pentru gospodărie (sarcini potrivite vârstei sale și care nu prezintă pericol).

Tu de la ce vârstă consideri că e în regulă să lași copilul singur acasă?

 

Citește și: Cum să te descurci cu copilul mofturos la mâncare

 

 

Sursă foto: iStock

Comments

comments

Lasă un răspuns