Esti aici
Femeia.ro > Familie > Copii > Mituri privind hiperactivitatea copiilor

Mituri privind hiperactivitatea copiilor

Deşi de regulă această problemă are cauze genetice, s-a constatat că un rol semnificativ în declanșarea tulburării comportamentale îl au factorii de mediu.

Hiperactivitatea, tulburare comportamentală impulsivă, este unul dintre principalele indicii ale deficitului de atenţie la copii (ADHD), care le afectează capacitatea de a învăţa şi a socializa. Dar nu orice copil mai agitat din fire suferă de această tulburare comportamentală, ci doar cel care nu se poate concentra un timp îndelungat asupra unei activităţi sau a unui obiect şi este foarte impulsiv. Cum nu s-a înţeles întotdeauna acest lucru, au apărut o multitudine de mituri legate de hiperactivitatea prichindeilor.

O fază trecătoare a copilăriei

Din păcate, nu este. Peste 70% din copiii hiperactivi continuă să fie astfel la vârsta adolescenţei când, ce-i drept, este foarte posibil ca simptomele să scadă în intensitate, ba chiar să se reducă considerabil, întrucât aceștia învaţă să şi le controleze. Apoi, cu cât copilul crește, nevoia micului neastâmpărat de odinioară de a se mişca tot timpul scade considerabil. Rămân însă dificultățile de învăţare, lipsa de atenţie, incapacitatea de a se concentra. S-a constatat că aproape jumătate din cei etichetaţi în copilărie ca fiind hiperactivi sunt la fel la anii maturităţii. Uneori, se întâmplă ca diagnosticul de hiperactivitate să fie pus la vârsta adultă doar pentru că tulburarea n-a fost depistată în copilărie.

Proastă educație

Nu neapărat. Când copilul hiperactiv sare din bancă în timpul lecţiei şi începe să se preumble în voie prin clasă sau chiar o părăseşte nu înseamnă că n-a fost învăţat cum să se comporte. Pur şi simplu nu-şi poate controla impulsurile. În general, un asemenea copil este înclinat, sub influenţa emoţiilor provocate de diverşi stimuli externi, să acţioneze la primul impuls. Cum s-ar părea că asemenea perturbatori îi tot dau târcoale, îi este greu să stea mult timp nemişcat, să nu se fâţâie, să nu vorbească, să nu tragă de obiecte, să nu atingă alţi copii. Oricât s-ar strădui părinţii şi educatorii, disciplina nu este suficientă cazul unui asemenea copil. Ba, dimpotrivă, educaţia prea severă, cu recurgerea la pedepse pentru incapacitatea de a se controla, duce de cele mai multe ori la înrăutăţirea simptomelor.

Aşadar, dacă prichindelul tău simte nevoia să facă multă mişcare, n-are sens să-i înăbuşi această pornire, mai bine încurajează-l să-şi consume energia antrenându-l în jocuri ce necesită mişcare, eventual înscriindu-l la un club sportiv. Foarte important este, de asemenea, să ai grijă să-i reduci pe cât posibil stresul emoţional.

Băieţii, mai afectați

Nicidecum. În pofida părerii răspândite că de hiperactivitate pot fi învinuiţi doar băieţii, fetiţele sunt expuse în aceeaşi măsură riscului de a se confrunta cu această neplăcere, având aceleaşi simptome. Sexul copilul nu are legătură cu declanşarea bolii, nici cu manifestările ei. Eroarea a apărut tocmai din cauza uşurinţei cu care li se punea mai ales băieţilor diagnosticul de hiperactivitate.

Concentrarea, imposibilă

Nu întotdeauna. Ce-i drept, hiperactivitatea poate fi însoţită de uitare, incapacitatea de a controla impulsivitatea. Totuşi, mulţi aşa-ziși hiperactivi nu întâmpină dificultăţi în a se concentra asupra a ceea ce-i interesează. Cu o condiţie: când sunt preocupaţi de o activitate importantă, atenţia să nu le fie distrasă de stimuli externi, perturbatori.

Învăţătura, la mile distanţă

Nu neapărat. S-a observat că mulţi copii hiperactivi simt nevoia să fie activi în timpul lecţiilor, atitudine ce le permite să se mişte. Asta, întrucât creierul lor funcţionează doar dacă este în mişcare şi corpul. Tocmai de aceea le plac mai mult orele în care nu sunt nevoiţi să stea nemişcaţi în bancă. Dacă nu-şi pot mişca tot corpul, măcar să facă ceva cu mâinile. Aşa li se întâmplă când încearcă să aprofundeze şi să memoreze informaţia, situaţie în care trag de vreun lucru oarecare sau mută obiectele dintr-un loc în altul. Dacă observi un asemenea comportament la copilul tău, nu-l certa, lasă-l să se concentreze cum se simte el mai bine!

Fie deloc inteligent, fie genial

Unii susţin prima variantă, alţii îi contrazic.  Cei dintâi consideră că, deşi dezvoltarea cognitivă a unui copil diagnosticat ca fiind hiperactiv urmează acelaşi parcurs ca în cazul oricărui alt copil, din cauza deficitului de atenţie şi a imposibilităţii de a se concentra, performanţele lui şcolare pot fi foarte scăzute. Ceilalţi sunt de părere că prichindeii hiperactivi tind să aibă un nivel mai ridicat de inteligenţă decât ceilalţi copii. În susţinerea acestei din urmă ipoteze există o listă întreagă de personalităţi care, deşi hiperactive, au ajuns celebre: W.A. Mozart, Alexandru Macedonski, Abraham Lincoln, George Bernard Shaw, Alexandr Puşkin, F. Dostoievski, Isaac Newton, Thomas Edison, Albert Einstein, Pablo Picasso, Salvador Dali, Henry Ford, Walt Disney.

Hiperactivitatea cu deficit de atenţie, tulburare comportamentală de natură neurologică, apare în copilărie și se manifestă până în jurul vârstei de șapte  ani. Dacă se iau măsuri din timp, prichindelul care a primit acest diagnostic are toate şansele să scape de el pentru totdeauna.

Citește și:

Ajutor, reparați-mi copilul!

Orice copil poate fi supradotat

5 mituri despre inteligenta copilului

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.42/22.10.2015

Autor: Olga Sveduneac

Sursa foto: pixabay.com




Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus