Esti aici
Femeia.ro > Familie > Copii > „Născuţi înainte de termen”- condamnare sau şansă la viaţă?

„Născuţi înainte de termen”- condamnare sau şansă la viaţă?

În premieră la TVR 1 şi TVR+, Alina Grigore ne spune, la prima ediţie Dosar România a noului sezon, povestea unor copiilor născuţi prematur, din România de azi. Sâmbăta, 17 martie, de la ora 21.00.

Emisiunea de reportaje, documentare şi anchete, care pune telespectatorul faţă în faţă cu istoria cotidiană, vine cu ediţii în premieră la TVR 1 din 17 martie. La Dosar România, reporteri şi realizatori premiaţi relatează întâmplări în care ne regăsim cu toţii, filmează poveşti care au rămas în umbra evenimentelor zilnice, analizează implicaţii şi consecinţe ale ştirilor de moment.

Pentru prima ediţie Dosar România, jurnalista Alina Grigore a ales să spună telespectatorilor TVR 1 povestea unor copii „Născuţi înainte de termen”.

România este ţara cu cea mai mare mortalitate infantilă din UE, de două ori mai mare faţă de media europeană. În România, un copil mai mic de un an moare la fiecare şase ore, conform statisticilor INS. Bebeluşii născuţi înainte de termen sunt cei mai vulnerabili copii. Ce viitor au, cum îi îngrijim şi cine le asigură echipamentele vitale de care au nevoie, pentru a supravieţui? Care sunt cauzele situaţiei amintite şi dacă autorităţile au o strategie de salvare a copiilor cu vârsta sub un an încearcă să afle echipa Dosar Romania în reportajul dedicat celor mai mici cetăţeni şi salvatorilor lor. Sâmbătă, 17 martie, de la ora 21.00, la TVR 1 şi TVR+.

În maternităţile din provincie este mare nevoie de medici neonatologi. Secţii de terapie intensivă nou – născuţi sunt la un pas să se închidă. Maternităţile din Bucureşti, care pot îngriji cazuri critice, nu au suficiente locuri pentru a răspunde avalanşei de cereri venite din ţară. Cele mai multe dintre incubatoarele vitale supravieţuirii copiilor născuţi prematur provin din donaţii.  Alina Grigore, realizator şi Claudiu Petringenaru, director de imagine, au filmat în câteva maternităţi din judeţul Ialomiţa şi din Bucureşti. Ce au găsit putem vedea în prima ediţie a noului sezon Dosar România.

În România, transferul bebeluşilor se dovedeşte a fi o loterie. Care ţine de viaţă şi de moarte. Şi de noroc. Iliuţă, care s-a grăbit să vină pe lume la nici 24 de săptămâni – un trup mic, firav, de doar 685 de grame şi 33 de centimetri, a trecut prin mai multe momente de cumpănă, dar s-a recuperat miraculos. L-au salvat doi medici pensionari.

Secţia de Neonatologie a Spitalului Judeţean din Ialomiţa a rămas deschisă pentru nou-născuţi datorită efortului extraordinar depus de medicii Gabriela Dumitru şi Gheorghe Hoinaru. „Deşi s-au pensionat cu ani în urmă, continuă să vegheze bebeluşii. Nu merg în concediu şi nu ştiu cum e să ai un weekend liber. Au 64, respectiv 74 de ani, dar pentru ei, viaţa acestor copii e mai presus de orice. La Neonatologie este şi linie de gardă. O ţin tot medicii Dumitru şi Hoinaru. Care sunt la capătul puterilor şi strigă după ajutor” – Alina Grigore, realizator al materialului „Născuţi înainte de termen”.

Reportajul cuprinde şi puncte de vedere exprimate de: medicul Adrian Crăciun, şeful Secţiei Neonatologie, de la Spitalul Cantacuzino; Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al organizaiei „Salvaţi Copiii” (organizaţia care a derulat cea mai mare campanie de dotare a maternităţilor cu incubatoare vitale pentru copiii prematuri); Adelina Toncean, Asociatia „Inima Copiilor” (organizaţie care a contribuit la dotarea celei mai moderne secţii de terapie intensivă nou-născuţi din S-E Europei, cea a spitalului Marie Curie), doctorul Cătălin Cîrstoveanu, şeful Secţiei Terapie Intensivă Nou-Născuţi de la Spitalul Marie Curie, precum şi de ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea. Concluziile le vom trage fiecare dintre noi sâmbătă seară, urmărind povestea copiilor care se nasc prematur în România, spusă de Alina Grigore. La Dosar România, de la TVR 1.

Despre Dosar România:

În fiecare sâmbată, la ora 21.00, Alina Amza, Cristina Ţilică, Alina Grigore, Ioana Mureşan, Codruţa Angelescu, Răzvan Butaru, Cornel Mihalache şi Gabriel Geamănu realizează Dosar România, emisiunea care dezvăluie oameni obişnuiţi cu frânturile lor de viaţă, dar şi personaje care influenţează destine sau se află în situaţii-limită. Reportajele noului sezon Dosar România sunt la TVR 1 în fiecare sâmbătă, începând cu 17 martie.

Comments

comments

Lasă un răspuns