Esti aici
Femeia.ro > Familie > Copii > Să învățăm despre animale

Să învățăm despre animale

Astăzi, programul pilot Să învățăm despre animale a fost lansat de World Animal Protection, CHANCES CARES, Red Panda și Save the Dogs and Other Animals, cu sprijinul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice și Primăriei Sectorului 3.

Ambasadorii proiectului au precizat în conferința de presă că se axează pe soluțiile gestionării populației canine, deoarece problema nu sunt câinii în sine, ci lipsa de educație și responsabilitate în ceea ce privește deținerea unui exemplar.

Prin urmare, proiectul de educare se bazează pe lecții și teme ce pot fi incluse în curriculum, dar și în activitățile extrașcolare. Scopul este schimbarea atitudinală și nu teoria, astfel că efectele se vor vedea în timp în relația dintre oameni și animale.

În cadrul conferinței de lansare, copiii de clasa a IV-a au participat la o lecție despre animale sălbatice, domestice și de companie. Au discutat despre avantajele pe care le are creșterea unui câine și au învățat un cântecel tematic.

cameringo_2016-02-15_115834

Ceea ce i-a încântat cel mai a fost demonstrația celor trei câini utilitari, aduși special pentru a le arăta celor mici cât de inteligenți și ascultători pot fi aceștia. Elevii au aflat și cum se dresează un cățel: prin recompensă, nu prin lovituri sau țipete.

Programul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani. Momentan numai câteva școli au aderat acestui proiect. Urmează ca anul viitor programul să se extindă atât în alte unități de învățământ, cât și în ciclul gimnazial.

Toate materialele educative se găsesc pe site-ul programului, www.sainvatamdespreanimale.ro


Comments

comments

2 thoughts on “Să învățăm despre animale

  1. mai bine ati duce copii da si parintisa cunoasca animalele domestice si salbatice si dupa aceia vorbiti de ce sant animalele ;in stare ; sa faca.

  2. Mi se pare un proiect foarte bun si util, trebuia implementat de mult timp, si sper sa se extinda la TOATE unitatile de invatamant din tara! Avem mare nevoie de acest gen de program, intrucat cruzimea si abuzul fata de animale a atins cote alarmante! Sa speram ca in cativa ani vom culegele roadele acestui proiect, prin schimbarea mentalitatii si atitudinii copiilor, dar si a adultilor!

Lasă un răspuns

Sus