Esti aici
Femeia.ro > Familie > Copii > Tati nu mai stă cu noi

Tati nu mai stă cu noi

Despărțirea părinţilor implică schimbări majore în micul univers al copilului, constituindu-se într-o traumă severă pentru el. Şi va trebui ajutat să-i facă faţă.

Ce simte copilul când află că părinţii se despart? Această întrebare trebuie să-i fie adresată. Și să se ţină seama de răspuns, acesta putând îmbrăca diverse forme: furie, anxietate, frică, tristeţe. Şi de faptul că vârsta îi influenţează semnificativ percepţia asupra a ceea ce se întâmplă în jurul lui şi cu el, asupra relaţiei dintre părinţii lui şi a lui cu ei, despărțirea acestora neputând decât să-l sperie, să-l năucească, să-l revolte. Aşadar, să vedem cum percepe copilul divorţul părinţilor.

De la naştere la 1,5 ani

Copilul simte tensiunea dintre părinţii lui, dar nu-i înţelege cauza. Dacă certurile sunt permanente, devine irascibil şi nervos, are des stări de proastă dispoziţie, mai ales când se află în prezenţa persoanelor necunoscute, cu atât mai mult după despărțirea părinţilor. Şi e posibil să fie marcat printr-o întârziere în dezvoltare.

Cum atenuezi consecinţele. Copilul are nevoie de stabilitate în relaţia cu cei apropiaţi, aşa că încearcă să menţii regimul de viaţă cu care a fost obişnuit înainte de divorţ, în special în ce priveşte servirea hranei şi somnul. Pune-i la dispoziţie jucăriile preferate, petreceţi cât mai mult timp împreună, chiar mai mult ca de obicei, îmbrăţişează-l cât mai des şi ţine-l de mână; în felul acesta, îi asiguri confortul fizic de care are nevoie.

De la 1,5 la 3 ani

În acest segment de vârstă, legătura emoţională dintre copil şi părinţi este extrem de puternică, motiv pentru care divorţul îl afectează nespus, fiindu-i greu să-l accepte. Ba chiar crede că mama şi tata s-au despărţit din cauza lui. Devine plângăcios şi capricios, din cauza stresului cauzat de divorţul părinţilor poate să înceapă să-şi sugă degetul sau să capete un alt tic, să aibă probleme cu somnul, să-i fie teamă să rămână singur, mai ales noaptea, dezvoltarea să-i fie încetinită.

Cum atenuezi consecinţele. E important ca părinţii, chiar despărţiţi fiind, să coopereze pentru a-i asigura copilului un regim de viaţă stabil. Asta înseamnă să-i acorde timp şi atenţie, să facă ceva împreună cu el, eventual toţi trei. Benefică ar fi cooptarea prietenilor şi rudelor de a căror companie copilul se bucură. Dacă prichindelul se apropie de vârsta de trei ani, discută cu el despre ce simte.

De la 3 la 6 ani

O fi el măricel, dar tot nu înţelege ce înseamnă un divorţ şi, în ciuda relaţiei tensionate dintre părinţi, nu vrea ca ei să se despartă. Simte că nu poate influenţa situaţia, ale cărei consecinţe îi sunt necunoscute şi-l sperie. Prin urmare, nutreşte sentimente de insecuritate, anxietate şi frică, teamă de singurătate, întuneric, insomnie. Şi la această vârstă copilul se poate învinui de divorţul părinţilor.

Cum atenuezi efectele. Ideal ar fi ca despărțirea să fie una civilizată, fără certuri și scandaluri, fără învinuiri reciproce. O asemenea variantă de despărțire traumatizează mai puţin copilul; la această vârstă, el simte emoţiile părinţilor, chiar dacă aceştia se străduiesc să le ascundă. Un preşcolar are nevoie de o persoană cu care să discute despre sentimentele lui. Aceasta poate fi bunica ori bunicul sau orice persoană în care copilul are încredere. Copilul simte nevoia să ştie exact că nu va înceta să se vadă cu părintele care părăseşte căminul. E important să se facă un grafic al întâlnirilor dintre ei, care să fie respectat întocmai.

De la 6 la 11 ani

Copilului i-e teamă că nu-şi va mai vedea niciodată părintele care pleacă de acasă şi va încerca să se opună situaţiei create. E foarte probabil chiar să-i intre în cap ideea că ar putea restabili relaţia dintre părinţi sau să se supere pe unul din ei, catalogându-i pe unul drept „bun“ şi pe celălalt drept „rău“, egoist, exprimându-şi furia în fel şi chip: comportament reprobabil, slabe rezultate la învăţătură, detaşare de lumea exterioară. Din cauza stresului, e posibil să se confrunte cu deranjamente stomacale şi dureri de cap.

Cum atenuezi consecinţele. Se impune restabilirea sentimentului de securitate şi a stimei de sine, serios zdruncinate. Soluţia? Ambii părinţi trebuie să petreacă timp cu copilul, să discute cu el despre ce simte, să încerce să-l convingă  prin vorbe, dar şi prin fapte că niciunul din ei nu-l va abandona, că el nu este vinovat de situaţia creată, să-i explice că s-au despărţit de comun acord. E important să se respecte cu stricteţe programul vizitelor. Apoi, în această perioadă dificilă, copilul are nevoie mai mult ca oricând să comunice cu prietenii, rudele, cu cei de-o seamă cu el, să participe la diverse activităţi, să fie înscris în vreun club de copii, o viaţă socială activă făcându-l să alunge gândurile negative, să-şi crească stima de sine, nelăsându-l să se închidă în sine.

Un divorţ separă soţii, nu părinţii! Cel puţin aşa ar trebui să stea lucrurile.

Divorţul e o încercare grea nu doar pentru parteneri, ci şi pentru copil. Explică-i motivul pe înţelesul lui, adică potrivit vârstei, fără să-l minţi. Apoi, nu uita: e foarte important pentru el să ştie că nu are nimic de-a face cu divorţul părinţilor şi că această despărțire nu schimbă sentimentele vreunuia din ei faţă de el.

 

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.46/23.11.2017
Autor: Olga Sveduneac
Sursa foto: pixabay

Comments

comments

Leave a Reply