Esti aici
Femeia.ro > Familie > Copii > Unde a dispărut copilul? Supraveghează-l inteligent!

Unde a dispărut copilul? Supraveghează-l inteligent!

Se întâmplă uneori să dispară brusc de lângă tine și nu știi unde să te uiți mai întâi, în timp ce panica tinde să se manifeste în fiecare celulă a corpului tău? Nu e o situație plăcută, mai ales când sunteți în locuri aglomerate, iar el nu are telefon. Iată câteva ponturi care te ajută să nu-ți scapi copilul din ochi sau, dacă o faci, îndată să afli unde e!

Un plan bine pus la punct

Când vă duceți la cumpărături, la evenimente artistice sau la proteste, repetă cu micuțul tău planul de acțiune în caz că, dintr-o dată, nu te mai vede. Spune-i că nu are de ce să se sperie (nu ai nevoie de un copil plângând și panicat care nu mai e capabil să pronunțe două cuvinte în fața nimănui), să rămână pe loc, pentru a fi mai ușor de găsit de către tine. Învață-l să se adreseze unui adult pentru ajutor, de preferință unui polițist, jandarm sau paznic al unui supermarket.

În spații aglomerate

Dacă e micuț, dă-i un bilet cu adresa de acasă. Metoda unei etichete lipite pe interiorul gecii cu adresa de acasă și numărul de telefon nu e deloc învechită. Ba chiar ușurează munca acelora care vor să-l ajute să-și găsească mama, iar tu vei primi un semn în cel mai scurt timp.

Dacă deja reține poezii, pune-l să memoreze numărul tău de telefon și învață-l să te sune. Nu are un telefon să dai de el imediat? Repetă, cât mai des cu el, numărul tău de telefon. Spune-i că, dacă nu te mai vede, să oprească prima persoană de pe drum și să-i spună să te sune.

La microfon. Ca măsură de siguranță, copilul tău ar trebui să știe unde e ghișeul de relații cu clienții din mall-ul preferat sau din supermarketul frecventat. Astfel, dacă se pierde, trebuie să se ducă imediat acolo, pentru ca angajații unității să te cheme la microfon.

În aer liber​

​Tehnologia a evoluat enorm, astfel încât acum îți poți urmări puștiul prin GPS. Există plasturi și ceasuri colorate ce au încorporat un emițător. Îți instalezi pe telefon aplicația conexă și în orice moment al zilei poți verifica unde e: în parc, pe stradă, la școală, pe terenul de joacă. Această tehnologie e utilă în spațiile deschise, așa că nu va funcționa cu precizie într-un mall, clădiri cu etaje. De asemenea, ​semnalul nu emite în subsoluri sau interioare cu ziduri foarte groase. Dar nu te speria, ai opțiunea de a vedea unde a fost ultima oară înainte ca semnalul să se piardă, așa că vei ști încotro s-o iei.

În parc

Oricât ai vrea, nu vei putea fi umbra lui în parc. Copilul are nevoie de libertate de mișcare, are nevoie să fie cu cei de-o vârstă cu el. De fiecare dată când mergeți la locul de joacă, rememorați împreună limitele în care are voie să se miște: de la copacul acela până la grădina aceea, de la intrarea în parc, până la gardul de vizavi, fără să aibă voie să iasă din parc. De ajutor va fi și un tricou sau un pantalon/o fustă într-o culoare puternică, astfel încât să fie ușor de urmărit de la distanță.

Rezolvă cu calm

De multe ori, copiii se îndepărtează mai mult decât ar trebui de părinți fără să realizeze acest lucru, fiind înconjurați mereu de lucruri care le atrag atenția. E în natura lor să fie curioși și să se uite insistent spre alte lucruri și locuri. Dacă dispare cel mic, păstrează-ți calmul, ca să poți explica cât mai bine situația celor din jur, inclusiv să dai informații relevante: cu ce era îmbrăcat, unde era ultima oară. Apelează întâi la autorități și oamenii de la pazădacă sunt în jurul tău, ei sigur s-au mai confruntat cu astfel de cazuri și știu cum să acționeze. De asemenea, niciodată nu te îndepărta prea mult de locul în care era ultima dată copilul tău, pentru că atunci când își va da seama că nu ești lângă el, există șanse imense să se întoarcă și el unde te-a văzut ultima oară.

Când îl găsești, nu-l certa, s-ar putea să fie el deja destul de speriat. Lasă-l să se liniștească, iar acasă vorbiți liniștiți de cum ar trebui să procedați amândoi dacă veți mai fi puși în această situație.

♥ ​Fă-i cadou micuțului tău o brățară care să-i placă mult, să știi că nu o va da jos de la mână. Gravează pe ea numărul tău de telefon. Inclusiv pe brățările din mărgele poți face asta, scriind pe fiecare mărgea câte o cifră, formând astfel numărul tău de telefon.

Pe plajă sau în parc

Cum să te relaxezi mai ales în weekendurile foarte aglomerate de la mare când el vrea doar să se joace în timp ce tu vrei să te bronzezi? Ia-i cea mai tare culoare de slip, de preferință una neon. La fel în parc, îmbracă-l cu un tricou într-o culoare stridentă, ca să-l poți repera de la distanță. Așa, vorba aceea, îl vei vedea de la o poștă!

Sfat: Achiziționează-i și o brățară rezistentă la apă pe care să-i scrii numărul tău de telefon.

Citește și:

Articol preluat din ediția de septembrie 2018 a revistei Femeia.
Autor: Corina Matei
Foto:pexels.com

Comments

comments

Leave a Reply